Mozaicul prost executat din pasajul palatului Vulturul Negru va fi inlocuit cu piatra
Pe ordinea de zi a sedintei de consiliu local din data de 16 octombrie s-a aflat proiectul de hotarâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai sistemului de canalizare si pavajului interior al pasajului Vulturul Negru. Detalii legate de acest proiect au fost prezentate de catre viceprimarul Mircea Malan, in cadrul unei conferinte de presa. Viceprimarul a mentionat ca acest proiect se realizeaza in cadrul unei proiect european si prevede o serie de lucrari, dintre care pâna acum au fost finalizate lucrarile de infrastructura si lucrarile la pavaj. Insa Primaria Oradea a refuzat cu doi ani in urma receptia mozaicului, din cauza calitatii necorespunzatoare a lucrarilor. In cele din urma contractul de executie cu firma Marconst a fost reziliat, intrucât constructorul nu a refacut mozaicul in termenul de 90 de zile stabilit. Primaria Oradea a facut un studiu de vibratii si o expertiza in urma carora s-a constatat ca erorile de la pavaj rezulta din realizarea necorespunzatoare a lucrarilor. Desi Primaria Oradea a marit contributia proprie care-i revenea in cadrul proiectului pe fonduri europene la 300.000 de euro, la cele doua licitatii care au fost organizate nu s-a prezentat nicio firma, astfel ca s-a luat decizia de a se renunta la executarea mozaicului, solutia aleasa fiind pavarea cu marmura rosie si granit. Aceasta solutie prezinta avantajul ca suprafata pavajului e mai putin sensibila, iar fata de mozaic, costa mai putin, a aratat viceprimarul Mircea Malan. Astfel ca, desi investitia de 256.000 de euro se va realiza din bugetul local, fondurile europene fiind pierdute, orasul va realiza fata de suma initiala destinata mozaicului o economie de aproximativ 50.000 de euro. Pavajul, armonizat arhitectural cu peretii pictati Intre timp, a inceput restaurarea cupolei si a peretilor interiori ai Pasajului Vulturul Negru, in timpul lucrarilor fiind descoperite picturile originale de pe pereti. Mircea Malan a aratat ca aceste picturi, realizate in culori foarte vii, vor fi restaurate integral, tipul de piatra ales pentru noul pavaj fiind armonizat cu culorile peretilor. Conform noului proiect, se va lucra pe tronsoane la pavaj, astfel incât sa nu fie deranjata nici circulatia din zona, nici activitatea agentilor economici din Pasajul Vulturul Negru. Dupa aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai proiectului modificat, documentatia va fi trimisa la finantator, urmând sa aiba loc licitatia pentru executia acestor lucrari. In primavara anului viitor, vor fi realizate si lucrarile la pavaj, finalizarea lor fiind prevazuta pentru luna iunie a anului viitor.
Citește articolul complet pe Primaria Oradea
http://www.oradea.ro/stiri-oradea/mozaicul-prost-executat-din-pasajul-palatului-vulturul-negru-va-fi-inlocuit-cu-piatra