Modificari ale impozitelor, taxelor si tarifelor, propuse pentru anul 2018
Directorul executiv al Directiei Economice din Primaria Oradea, Eduard Florea, a sustinut azi, 16 octombrie, o conferinta de presa in care a explicat principalele modificari ale impozitelor, taxelor si tarifelor propuse pentru anul 2018, astazi fiind si data de lansare in dezbatere publica a acestui proiect.Urmeaza ca intâlnirea cu mediul de afaceri sa aiba loc in intervalul 6 - 10 noiembrie 2017, in timp ce perioada stabilita pentru formularea propunerilor este 16 oct. - 24 nov. 2017. Data programata pentru dezbaterea publica este 23 noiembrie 2017, ora 16:00, iar cea stabilita pentru aprobare proiectului - 30 noiembrie 2017.In deschiderea conferintei de presa, directorul Eduard Florea a spus: "In anul 2016, Codul Fiscal a imbracat o alta forma, prin care autoritatile locale au capatat mai multa independenta, obtinând competente mai largi in ceea ce priveste intervalele in cadrul carora se stabilesc impozitele, posibilitatea majorarii impozitelor cu 50% + 500%, acordarea de scutiri. Obiectivele politicii fiscale in 2018 ramân: predictibilitatea impozitelor si taxelor locale, pastrarea unei politici fiscale echilibrate si intarirea disciplinei financiare in colectarea impozitelor locale".In ceea ce priveste noutatea anului 2018, Eduard Florea a precizat ca aceasta consta in utilizarea impozitelor ca pârghie fiscala - atunci când pe lânga functia traditionala si comuna tuturor impozitelor, aceea de mobilizare de venituri publice, indeplineste si o alta functie prin transformarea dintr-o plata neutra si amorfa intr-un instrument de orientare si influentare.In continuare, acesta a vorbit despre pârghiile fiscale locale in 2018, despre impozitele si taxele pentru companii si pentru cetateni in 2018, despre taxele si tarifele Directiei Patrimoniu Imobiliar, despre tarifele Administratiei Domeniului Public, dar si despre detaliile revizuirii zonarii fiscale in 2018.Pârghia fiscala va fi regasita atât sub forma de scutiri/reduceri, cât si sub forma de suprataxare. Pe de o parte se incearca stimularea anumitor activitati, investitii, iar pe de alta parte de a le inhiba pe altele.Ca si pârghii de stimulare, exista facilitatile acordate pentru rezidentii din Parcul Industrial, exista o schema locala prin care beneficiaza de facilitati investitorii cu valori de constructie mai mari de 250.000 de euro si care creeaza cel putin 5 locuri noi de munca, exista bonificatia fiscala pentru plata integrala a impozitelor pâna la data de 31 martie etc.Pentru anul viitor sunt pregatite doua noi masuri importante. Una dintr ele vizeaza modul de impozitare a teraselor de alimentatie publica - unde se propune o formula de taxare mixta: fie cei care au astfel de amplasamente pot râmâne pe formula clasica, care presupune plata in lei mp/zi sau o formula in care platesc mp pentru intregul an, adica 150 lei/an, care ar acoperi undeva la 5 luni, 5 luni si jumatate din plata zilnica. Prin aceasta masura se reduce si birocratia, pentru ca de fiecare data când se amplaseaza/restrânge o terasa este nevoie de notificarea Primariei.O alta propunere vizeaza localurile de alimentatie publica: daca acestea dovedesc ca au un anumit numar de activitati culturale constante in anul anterior (muzica live, spectacole de teatru, stand-up comedy etc.) vor fi scutite de viza anuala, a carei valoare minima este de 400 lei/an, iar maxima de 2000 lei/an.In ceea ce priveste suprataxarea, deja exista un pachet de masuri pentru zona centrala care vizeaza continuitatea activitatii, iar pentru terenurile cu front stradal viran, dar construibile, se stabileste o supraimpozitare. Astfel, cladirile si terenurile pentru spatiile comerciale din perimetrul central, in care nu se desfasoara activitati economice (spatii neutilizate, inchise) mai mult de 90 de zile calendaristice intr-un an, se majoreaza cu 50%, incepând cu anul urmator constatarii. "Aceasta masura a majorarii impozitului pe teren dorim sa o extindem si la terenurile situate pe arterele principale ale orasului", a completat directorul Eduard Florea.O alta prevedere pentru anul 2018 vizeaza cresterea taxei speciale pentru promovarea turismului de la 2% la 3% - taxa care se aplica pe valoarea tarifului de cazare. Aceasta taxa se restituie de hotelieri primariei, iar apoi se intoarce inapoi spre turism, regasindu-se apoi in promovarea turismului din Oradea.In ceea ce priveste taxele de parcare nu sunt modificari.Totodata, este prevazuta o crestere de 5 ori a taxei de racorduri/bransamente la persoanele juridice.In ceea ce priveste impozitarea cladirilor in functie de destinatia lor, rezidentiala sau nerezidentiala si având in vedere ca taxarea cladirilor destinate activitatilor economice se face pe baza unui raport de evaluare, care in 90% din cazuri stabilesc o valoare mai mica decât valoarea locuintei, se propune aplicarea unei cote de impozit diferentiate in functie de ceea ce arata raportul de evaluare: daca raportul de evaluare stabileste o valoare mai mare decât valoarea locuintei, ramâne valoarea din raportul de evaluare, iar daca acesta stabileste o valoare mai mica decât valoarea locuintei, se aplica o crestere de la 0,6 la 0,8% din valoarea rezultata din raportul de evaluare.In atasament gasiti un material detaliat cu toate modificarile propuse.
Citește articolul complet pe Primaria Oradea
http://www.oradea.ro/stiri-oradea/modificari-ale-impozitelor-taxelor-si-tarifelor-propuse-pentru-anul-2018-2017-10-16-15-31