MASURI LUATE DE POLITISTII LOCALI IMPOTRIVA AMBROZIEI
Ambrozia este una dintre cele mai suparatoare plante din cauza puternicului sau efect alergen, iar aceasta infloreste intre sfârsitul lunii iulie si sfârsitul lunii septembrie, perioada cea mai periculoasa pentru oamenii suferinzi de alergie. Astfel, de la inceputul anului 2017, Politia Locala Oradea a demarat actiuni de identificare a tuturor detinatorilor legali, cât si a administratorilor terenurilor si spatiilor verzi infestate cu aceasta planta alergena - ambrozia. Prin urmare, au fost identificate un numar de 575 de terenuri pe care crestea aceasta planta alergena - ambrozia. In scopul salubrizarii terenurilor respective, au fost somate 374 de persoane fizice si juridice, detinatori ai terenurilor. In urmatoarea etapa s-a verificat ducerea la indeplinire a celor prevazute in avertismente, fiind intocmite un numar de 158 de procese verbale de constatare si sanctionare a contraventiilor, cu sanctiunea principala de Avertisment si masura complementara de salubrizare a terenurilor, cu termen intre 48 h si 3 zile calendaristice de la luarea la cunostinta a procesului-verbal. Ca urmare a neconformarii avertismentelor aplicate, au fost intocmite, pâna in prezent, 44 de procese-verbale având ca sanctiune principala amenda contraventionala, cu suma totala in valoare de 13.200 lei. Mentionam ca, in urma demersurilor prezentate mai sus, un procent de aproximativ 60 % din proprietari s-au conformat in ceea ce priveste salubrizarea terenurilor. Referitor la diferenta de terenuri nesalubrizate, in proportie de aproximativ 40%, se reia procedura de somare a proprietarilor, aceasta având ca termen de finalizare sfârsitul lunii august 2017. In continuare Politia Locala Oradea, recomanda proprietarilor si detinatorilor legali ai terenurilor neintretinute, infestate cu aceasta planta alergena - ambrozie, sa ia toate masurile necesare de salubrizare a acestor zone, in caz contrar fiind pasibili de sanctiuni cu amenzi de la 200 la 5.000 lei.
Citește articolul complet pe Primaria Oradea
http://www.oradea.ro/stiri-oradea/masuri-luate-de-politistii-locali-impotriva-ambroziei