Floarea Bolojan, mama premierului Ilie Bolojan, avea doar 6 ani când Al Doilea Război Mondial se stingea, dar rănile lăsate de trecerea trupelor sovietice prin satul bihorean Birtin sunt și astăzi vii. Într-un interviu exclusiv pentru Libertatea, femeia care l-a crescut pe „omul cifrelor” din politica românească rupe tăcerea despre ororile soldaților ruși: execuții sumare, violuri și o cruzime care a marcat generații întregi.

„Vin rușii, niște oameni sălbatici!”

În satul Birtin, timpul pare să fi stat în loc peste amintirile Floarei Bolojan. Deși era doar o „fătuță” la finalul războiului, memoria i-a rămas intactă. Își amintește de grănicerii care prindeau cocoșii cu pene negre în coadă doar pentru a-și împodobi pălăriile, dar mai ales de noaptea în care granița cu Ungaria, aflată chiar lângă Dealul Crucii, s-a mișcat.

Primele semne ale urgiei au venit odată cu retragerea trupelor maghiare. Floarea Bolojan povestește momentul în care primii militari români au apărut pe uliță, aducând cu ei un avertisment ce avea să bântuie comunitatea.

„Într-o noapte, o plecat ungurii. Și dimineața, maica cosea la mașină. Două fete de pe ulița noastră or venit să le coase ceva. Gardul nu era așa sus, era mai jos gardul. Fetele au ieșit în drum. Tata m-o suit pe gard, am stat pe gard, frumos. Și-atunci o venit o mașină, parcă o văd și-amu, cu trei militari români și cu tricolorul. Zice tata către mine: când ajung aci, să zici «Bine-ați venit, dragi români!». Cum să nu zic! «Bine v-am găsit! Dar aveți grijă. În urma noastră, vin rușii, armata rusă. Și-s niște oameni sălbateci. Tineretul să fugă la pădure, că ei în pădure nu se bagă, că se tem. Fugiți la pădure!»”.

Tragedia femeii însărcinate: „O tras-o în smidă”

Ceea ce a urmat a fost un coșmar pe care Floarea l-a privit cu ochii unui copil, de lângă tatăl său, în timp ce mergeau să adune dovleci pentru animale. „Ioi, mânce-i pustia! Să nu-i dorească nimeni”, spune ea astăzi despre soldații sovietici.

Cea mai dureroasă amintire rămâne cea a unei femei care, din cauza sarcinii, nu a putut scăpa de prădători.

„Erau acolo, pe deal, două fete și-o femeie, săpau cartofi. Ele, săracele, nu s-o uitat cine vine pe drum. Rușii o fugit după ele. Femeia era gravidă, n-o putut fugi așa iute. Fetele o fugit și-o ajuns la case. Pe femeia aceea o tras-o în smidă. Smida e o pădurice, așa. Tata nu mi-o spus ce și cum, hai, să merem. Mai târziu, am aflat că rușii și-o bătut joc de ea, de femeia aceea. O născut o fată și-i ziceau oamenii Rusoaica. Da nu era, nu era, c-o fost gravidă femeia. Da, asta s-o-ntâmplat. Rușii”.

Execuții din capriciu: „Nu le-o plăcut de ei”

Cruzimea soldaților nu s-a oprit la abuzuri sexuale. Floarea Bolojan relatează cu sânge rece despre cum doi oameni din sat au fost uciși pur și simplu pentru că au stat în calea rușilor. Unul dintre ei era chiar rudă apropiată.

„O-mpușcat doi oameni. Că nu le-o plăcut de ei. Unul era un văr de-al mamei mele. Avea o nevastă frumoasă, frumoasă. Plecase să spele rufele la vale. Rușii l-au găsit numai pe el acasă. Au căutat prin curte după muiere, apoi s-o supărat. L-o-mpușcat pe loc, vărul mamei o căzut peste o covată, unde erau puse rufe la muiat. Celălalt pe care l-o împușcat o fost birău (n.red. – primar) la noi în sat. Bolojan Dumitru îl chema. Asta e”.

Moștenirea unui „pământ puternic”

Aceste povești despre supraviețuire și teroare constituie fundamentul pe care a crescut actualul premier al României. Ilie Bolojan, cunoscut pentru rigoarea sa administrativă, poartă în nume și în sânge amprenta acestor suferințe rurale.

Floarea Bolojan, mândră de fiul ei, dar rămasă cu picioarele adânc înfipte în pământul din Birtin, i-a transmis un mesaj clar celui care acum conduce Guvernul: „Ai crescut dintr-un pământ puternic, fă ce știi că trebuie făcut”. Este îndemnul unei mame care a văzut ce înseamnă haosul și „sălbăticia” și care înțelege valoarea ordinii și a siguranței.

Contextul istoric

În toamna anului 1944, județul Bihor a devenit teatru de operațiuni în cadrul „Bătăliei pentru Debrețin”. Datele factuale confirmă că ororile descrise de mama premierului Ilie Bolojan nu au fost incidente izolate, ci parte dintr-un tipar de comportament al armatei de ocupație.

În septembrie și octombrie 1944, trupele sovietice aparținând Frontului 2 Ucrainean, conduse de mareșalul Rodion Malinovski, au pătruns în Transilvania de Nord-Vest. Localitatea Birtin, situată în zona Beiușului, a fost martora unei retrageri precipitate a trupelor horthyste, urmată de o „eliberare” care a adus noi suferințe populației civile.

Mărturia Floarei Bolojan despre împușcarea vărului mamei sale și a primarului Dumitru Bolojan reflectă o practică documentată istoric. Soldații sovietici vizau adesea elitele locale (primari, preoți, învățători) pentru a destabiliza structura socială a satelor.

Orice urmă de rezistență sau simplul fapt că un civil „nu le era pe plac” putea duce la execuție imediată, fără nicio judecată.

Cazul femeii însărcinate care a fost agresată în „smidă” (pădurice) face parte dintr-o statistică neagră a istoriei Europei de Est. Soldații operau adesea în grupuri mici (trei ruși, precum în cazul relatat) și profitau de absența bărbaților din sat sau de teroarea indusă de arme.

Copiii născuți în urma acestor abuzuri erau adesea stigmatizați în comunitate, primind apelative precum „Rusoaica”. În multe cazuri, ca și în cel de la Birtin, femeile erau deja însărcinate cu soții lor, dar suspiciunea comunității rămânea o povară pe viață.