Lucrarile la Dealul Ciuperca avanseaza
Lucrarile la Dealul Ciuperca, lucrari care se desfasoara in cadrul proiectului "Dezvoltarea de habitate naturale de flora spontana si specii de arbori protejati pe Dealul Ciuperca - Oradea" sunt realizate in prezent in proportie de 65%.Astfel, in ceea ce priveste structura de rezistenta la balconul principal Belvedere 1, aceasta a fost finalizata, la fel si la celelalte doua puncte panoramice ale dealului. Urmatoarele doua balcoane panoramice sunt in executie.De asemenea fântana arteziana de la baza balconului principal a fost si ea finalizata. In prezent se lucreaza la gabioane (structuri de rezistenta), trepte, alei, precum si la finisajele interioare ale punctului de alimentatie publica de la balconul principal Belvedere 1.Amfiteatrul ca si infrastructura este realizat in proportie de 100%, urmând a fi finisat cu sezuturile din PVC.In perioada urmatoare urmeaza realizarea lucrarilor la sistemul de irigatie si plantarile efective, precum si realizarea ultimului punct panoramic (balcon) si finalizarea aleilor.Totodata, sunt in derulare procedurile de achizitie a serviciilor de proiectare si lucrari de executie la pasarela pietonala de la baza Dealului Ciuperca. Proiectul de amenajare al dealului Ciuperca este finantat prin Programul de Cooperare Transfrontaliera Ungaria -România 2007 - 2013. Lucrarile au inceput la finele anului 2014, iar termenul de executie era 30 iunie 2015, dar termenul a fost prelungit cu aproximativ 4 luni, din cauza complexitatii lucrarilor.Valoarea totala a investitiei este de 1.942.304 euro, din care liderului de proiect, respectiv municipiului Oradea ii revine 1.722.253 euro (contributia proprie fiind de 931.301 euro), iar partenerului maghiar, respectiv Parohia Ortodoxa din Korosszegapati ii revine 220.051 euro (contributia proprie fiind de 11.002 euro).Proiectul cuprinde amenajarea zonei aflate la baza versantului pe partea opusa a dealului fata de calea ferata Oradea - Cluj Napoca si a aleii de acces din strada Olteniei. Legatura dintre aceasta zona si baza versantului amenajat se face prin pasarela metalica existenta, ce traverseaza liniile de cale ferata, care urmeaza sa fie si ea reabilitata. Proiectul cuprinde lucrari de stabilizare a terenului prin realizarea unor ziduri de sprijin din gabioane cu piatra naturala, realizarea unei infrastructuri cât mai facile pentru circulatia pietonala, realizarea punctelor panoramice asupra habitatului creat si imprejurimilor, punctul principal fiind cel de alimentatie publica si informare, si construirea in zona vestica a terenului a unui amfiteatru in aer liber.In ceea ce priveste vegetatia propusa, Gradina Publica - Dealul Ciuperca va cuprinde importante arii plantate cu arbori, arbusti, plante perene si din flora spontana, precum si vita de vie. "Dealul Ciuperca devenise o zona mai putin atractiva, cu un aspect vechi si cu multe alunecari de teren. Prin felul in care arata se cerea o interventie. La finalul lucrarilor, care se desfasoara acum, locul va arata cu totul altfel, iar suprafata amenajata va creste de la 1,8 ha la aproximativ 3,9 ha. Cel mai important punct panoramic va fi zona de alimentatie publica si informare, care in partea de sus va fi acoperita cu gazon. In amenajarea zonei se va folosi piatra naturala si elemente din lemn, iar aleile vor fi realizate dintr-un amestec de pietris tratat cu rasina speciala, astfel incât la final intreaga amenajare sa aiba un aspect estetic si sa fie cât mai accesibila publicului", a spus viceprimarul Mircea Malan.
Citește articolul complet pe Primaria Oradea
http://www.oradea.ro/stiri-oradea/lucrarile-la-dealul-ciuperca-avanseaza