oradea24.ro
Living Art – Expoziția studenților de la Programul de studiu – Arte Decorative
Facultatea de Arte, prin Programul de studiu Arte Decorative al Facultății de Arte Oradea vă invită la vernisajul expoziției ”Living Art”, care va avea loc în data de 25 iunie 2026, ora 16.30, la Sala cu Grifoni 3 (Muzeul Orașului Oradea). În cadrul Facultății de Arte, sunt formați specialişti capabili să exploateze şi să valorifice […]
Facultatea de Arte, prin Programul de studiu Arte Decorative al Facultății de Arte Oradea vă invită la vernisajul expoziției ”Living Art”, care va avea loc în data de 25 iunie 2026, ora 16.30, la Sala cu Grifoni 3 (Muzeul Orașului Oradea).
În cadrul Facultății de Arte, sunt formați specialişti capabili să exploateze şi să valorifice elementele specifice artelor decorative în designul de interior, realizând pe de o parte obiecte de artă, iar pe de altă parte, obiecte utilitare pentru designul ambiental.
În cadrul expoziției sunt prezentate lucrări realizate la disciplina Studiul desenului, unde studenții experimentează diverse tehnici de reprezentare iluzionistă a formelor pe o suprafață bidimensională și își însușesc principiile de compunere în desen pe care le aplică în proiectele lor semestriale, pentru a se forma ca artiști decoratori.
Studenții își elaborează ideile vizuale în desen, înainte de a aborda mediul lor preferat. Materialele de desen sunt mereu la îndemână, gata de utilizare în orice moment. Versatilitatea lor, ușurința de a face corecturi, modificări și de a relua aceleași subiecte, toate pot încuraja experimentarea și creativitatea unui artist în devenire.
”Temele de studiu sunt clasice, realizarea de studii după elemente din natură sau după diverse piese care mobilează sau decorează interioarele noastre, dar abordarea este una apropiată de experimentele artei contemporane și adaptate la cerințele de transpunere prin diverse materiale și tehnici decorative” afirmă conf. univ. dr. Corina Baciu unul dintre coordonatorii expoziției.
Expoziția își propune să evidențieze o serie variată de proiecte de compoziție, de la reinterpretarea formelor vegetale și minerale studiate la Desen și transpuse în tehnica picturii pe sticlă, până la explorări creative ale figurii umane prin utilizarea combinațiilor decorative grafice monocrome.
Proiectele includ studii de design ambiental de interior și creații de obiecte decorative din universul cotidian. În cadrul disciplinei Transpuneri sunt investigate posibilitățile expresive și constructive ale materialelor, prin tehnici tradiționale și experimentale, precum broderia, imprimeul și pâsla, dar și prin realizarea unor instalații decorative ambientale
De asemenea,”expoziția reunește proiecte de corpuri de iluminat concepute în spiritul echilibrului dintre funcționalitate și expresivitate estetică, punând în valoare relația dintre spațiu și obiectul decorative,” declară conf. univ. dr. Mihaela Tătulescu.
În cadrul expoziției vor expune studenții: Anisia Filip, Patricia Bodea, Andreea Boloca, Andrada Chiriac, Patricia Coita, Bianca Deneş, Andreea Dulău, Krisztina (Biro) Kasler, Yvette Levai, Lidia Luca, Andreea Popa, Anca Dan, Carmen Polman, Laurențiu Popa, Mădălina Sala, Ioana Stan, Gemina Skripek, Andrei Szalai, Letiszia Tasi, Lavinia Tămăian.
Citește articolul complet pe Oradea24
https://oradea24.ro/2026/06/24/living-art-expozitia-studentilor-de-la-programul-de-studiu-arte-decorative/