Legenda fariseilor, despre Corneanu, se opreste aici

300567. Este un cod pentru o bucata de strada din Timisoara. Strada Surorile Martir Caceu. Margareta si Silvia-Mariana Caceu. Am gasit din multele scrise pana acum ca ele sunt dintre cei omorati langa Catedrala Ortodoxa, in 17 decembrie 1989. Ma intreb de se mai sinchiseste cineva de vinovati. N-o sa ajut prea mult, acum, legat […] The post Legenda fariseilor, despre Corneanu, se opreste aici appeared first on Presa Oradea.  300567. Este un cod pentru o bucata de strada din Timisoara. Strada Surorile Martir Caceu. Margareta si Silvia-Mariana Caceu. Am gasit din multele scrise pana acum ca ele sunt dintre cei omorati langa Catedrala Ortodoxa, in 17 decembrie 1989. Ma intreb de se mai sinchiseste cineva de vinovati. N-o sa ajut prea mult, acum, legat de cei vinovati. Ma intereseaza, insa, a arata iar nevinovatia unuia dintre cei care au fost acuzati. E vorba despre mitropolitul Nicolae Corneanu. S-a creat legenda ca el ar fi ordonat inchiderea usilor Catedralei si, astfel, cei ce n-au putut sa se refugieze au fost impuscati. El a spus mereu, de a fost intrebat, ca nu era atunci in tara. Doar ca putini l-au crezut. Revin cu o dovada clara, azi. Multi timisoreni au marait, dupa Revolutie, cand au fost nevoiti sa-si schimbe buletinele pentru ca s-a decis ca unele strazi din oras sa poarte nume de martiri. Probabil putini au in obicei ca, atunci cand dau de o strada cu un nume care nu le este cunoscut, sa intrebe, sa deschida un dictionar de personalitati sau o carte de istorie. Poate atunci ar fi mai simplu sa memoreze adrese sau sa se impace cu schimbarea buletinelor lor. Acum vorbim despre istorie recenta. Multi dintre noi am trait zilele acelea incandescent. Multi dintre noi am fost pe strazi, in fata, mai in spate, de la balcoane sau macar in fata televizoarelor, fiind cu o ureche la vuietul din strada. Ne identificam cu povestile de atunci. Ca timisoreni, avem repere, avem fire ale actiunilor pe care le adaugam la povestea mare, a istoriei, atunci cand mai povestim cu apropiatii despre ce a fost atunci. De o mai facem. Printre noi exista si cativa ,,fanatici" (la modul frumos, desigur), ce nu vor sa uite, ce nu vor sa ramana totul neasezat. Istoria are nevoie de timp sa se decanteze, sa gaseasca o matca, sa stratifice actiuni. Vorbim de istorie contemporana, ce e mereu in cautare de documente, de dovezi - de martori, chiar. Exista, inca, interese pentru ca adevarul sa fie aflat - sau, dimpotriva, ascuns. Pentru ca unii vinovati pentru dramele intamplate atunci inca nu au platit. Pentru ca familiile celor ce au murit sau au suferit atunci inca exista. Pentru ca, uneori, chiar fara sa fim direct afectati, cum cei care au avut cate un decedat sau mai multi in familie, inca povestim. Pentru ca ducem mai departe legendele ticaloase ale altora, fara sa stim, manipulati in folosul unor indivizi ce se ascund. Sau, dimpotriva, pentru ca cercetam si vrem sa punem pe masa ce gasim. De ce a fost nevoie de aceasta calomnie? Corneanu a spus mereu, celor ce au avut nu indrazneala ci firescul de a-l intreba despre ziua aceea de 17 decembrie, ca nu a fost in Timisoara. Ca nu a fost in Romania. Ca era in Turcia. O voce mica, blanda, ce nu s-a auzit niciodata prea tare fata de valul de acuze care se lansase impotriva lui. Cineva (in fond, nu o singura persoana ci mai multi) avea interes ca mitropolitul ortodox al Banatului sa fie aratat cu degetul ca vinovat pentru cei care au murit in apropierea Catedralei, pentru ca nu ar fi putut sa se adaposteasca in ea. Nu, nu sunt doar cei care au decis cu adevarat ca acele usi sa fie inchise. Desi, desigur, e mai simplu sa te lafaiesti ca ,,ambasador al inutilitatii" (cum a fost numit unul dintre vinovati, mai tarziu) pe undeva sau sa te invarti prin Parlament cand ai putea sa-ti scrii memoriile prin puscarie, pentru a-ti scurta pedeapsa. Dar au mai fost si alte categorii de oameni care il urau pe Nicolae Corneanu si care aveau interesele sa perpetueze aceasta legenda. Sa reamintim ca ierarhul banatean a fost judecat in 2008 pentru deschiderea sa ecumenica, de catre vladicii BOR-ului. Judecata a fost ceruta de colegii sai, ierarhi ortodocsi – de omologul sau, mitropolit al Clujului, Bartolomeu Anania, care spunea ca mitropolitul nostru ar fi confundat impartasania cu borsul de urzici, atunci cand ar fi primit pe Cristos euharisticul intr-o biserica greco-catolica. Erau cuvinte venite dinspre un antiecumenic convins, care a refuzat pana la moarte sa dea inapoi greco-catolicilor bisericile pe care pusese gheara, care a incercat cat a putut sa distruga ideea locului de pelerinaj al greco-catolicilor, Manastirea Nicula, ridicandu-si acolo propriile acareturi, care a negat petele trecutului sau desi au aparut marturii legate si de tineretea sa legionara, si de Serviciile din spatele sau, si de ,,reeducarea" pe care o facea cu detinuti de la Aiud. Corneanu era urat si de cei care nu erau asa de vrednici ca el, de cei care nu avusesera constiinta sa inapoieze bunurile greco-catolicilor, de cei ce se ascundeau dupa ce el, imediat dupa Revolutie, vorbise deschis despe colaborarea lui cu Securitatea, de cei care ramasesera incrancenati acolo unde Nicolae Corneanu alesese seninatatea marturisirii si lumina bunatatii spre mai departe. Dar era urat si de cei care jinduiau la scaunul sau si care aveau tot interesul a-l cobori in ochii oamenilor, pentru a se putea apropia, macar in felul acesta, de el. O negare discreta Au fost mai multe controverse legate de numelelui Nicolae Corneanu, in timp. Cea legata de colaborarea cu Securitatea inca isi asteapta istoricii, pentru a se vedea cat si ce a facut, pe aceasta linie. Sa se vada daca cineva a avut de suferit sau nu din cauza lui. A urmat povestea cu inchiderea usilor Catedralei, la Revolutie. A urmat impartasania la greco-catolici, si judecata lui pentru acest gest. Am ales sfarsitul lui iunie pentru a scrie despre legenda cu treptele catedralei si pentru a o demonta. Pentru ca, legat de ,,controversele" din viata lui Nicolae Corneanu, imi aduc aminte de o alta zi, pe care nu vreau s-o uitam. In 27 iunie 2008. Mitropolitul iubit al Banatului intra ultima data in Universitatea de Vest din Timisoara, pentru lansarea Bibliei Vulgata in capitala Banatului. Era de fata si academicianul Eugen Simion, care povestea, atunci, public, cat de bine a mancat la unul dintre ierarhii ortodocsi sarbi, om care, cum stiam eu, facuse nenumarate probleme preotului roman din Timoc, Boian Alexandrovici… Dincolo de asta, a fost un gest ecumenic firesc, in firescul Banatului, ca si mitropolitul nostru sa fie acolo, alaturi de ierarhii greco-catolici Alexandru Mesian si Virgil Bercea. Un mare ierarh al ortodoxiei intra pentru ultima oara intr-o universitate, langa confrati greco-catolici… Au urmat spitalizarea, judecata, ani de boala, de suferinta fizica si psihica, de retragere, de mahniri. Printre motivele de mahnire era, mereu, acuza aceasta, cum ca el fusese cel care ordonase inchiderea usilor Catedralei, in 17 decembrie 1989. Am intrebat-o pe maica Mihaela, care i-a fost aproape zeci de ani, cum reactiona, stiindu-se nevinovat, cand se auzea condamnat fara vina, la televizor si in presa, iar si iar. Mi-a spus ca mai mult ca sigur suferea si nu-i cadea bine dar ca nu discuta despre asta, le mistuia in el. Din dialogul pe care l-am avut in toamna lui 2008 cu mitropolitul Corneanu, publicat in Timpolis, redau pasajul: ,,- Parinte, mai e un punct unde ar fi ceva de spus clar. S-a creat legenda ca, la Revolutie, ati ordonat incuierea portilor catedralei si, astfel, oameni au ajuns sa fie omorati pe trepte. Unde erati in acel moment? – Nu eram in Timisoara, atunci. Nici macar in tara nu eram. Eram plecat la Constantinopol." Cum toata lumea care lucra pe atunci in Mitropolie stia si stie si acum numele celor care au decis inchiderea usilor Catedralei - iar Corneanu era unul dintre cei care stiau adevarul pana la capat - am intrebat-o pe maica Mihaela si de ce nu s-a dezvinovatit cu mai mult decat cu faptul ca nu fusese in Timisoara, de ce nu a dat nume. Maica mi-a spus ca el nu era asa, ca el rabda si lua mai degraba asupra lui tot. O alta persoana care se aflase ani buni in apropierea lui Nicolae Corneanu mi-a declarat ca, uneori, mitropolitul ii mai spusese: ,,Daca as fi fost eu in Timisoara, nu s-ar fi inchis usile Catedralei". Si ca nu a vorbit despre adevaratii vinovati, care au luat aceasta decizie, si pentru ca A FOST AMENINTAT. Eu cred, cunoscandu-l pe Corneanu, ca nu a pus numele pe masa si pentru ca nu voia sa-si faca inca un pacat.. Fusese condamnat pentru colaborarea cu Securitatea, nu voia sa "toarne" pe stil nou - astepta ca alti oameni din societate sa scoata la iveala aceste nume… Iar noi nu am facut-o, inca. Acelasi lucru, legat de faptul ca si-ar fi semi-asumat si aceasta vina, nedezvinovatindu-se vocal, l-am regasit publicat de colega Ligia Hutu, in ziarul Timpolis, de unde citam: ,,Intrebat despre episodul inchiderii usilor Catedralei si despre posibila implicare a lui Ilie Sarbu in acea decizie, primul purtator de cuvant al revolutionarilor si al Armatei din Timisoara post-revolutionara, Corneliu N. Vaida, spune ca el, personal, nu a fost in preajma Catedralei in dupa-amiaza zilei de 17 Decembrie: ,,Ce pot relata despre episodul acela e doar o discutie purtata in 1990 cu IPS Nicolae, cand am avut ocazia sa insotesc o delegatie ministeriala norvegiana si am fost invitati la pranz la Mitropolie. Cu toate ca protocolul nu prea permitea alt gen de discutii, fiindca Revolutia era prea proaspata in mintea mea, iar in acea vreme dansul era invinovatit de inchiderea portilor Catedralei, m-am scuzat si l-am intrebat de ce a facut acel gest. El m-a privit lung si mi-a spus ca nu el a dat o asemenea dispozitie, dar poate lua asupra sa pacatul..." Corneliu Vaida mai spune ca responsabilitatea pentru uciderea unor oameni nevinovati este partajata intre cei care au emis efectiv dispozitiile legate de represalii si zelosii functionari care au executat fara sa cracneasca ordinele superiorilor lor: ,,Pentru mine, cel care a inchis efectiv portile e la fel de vinovat ca si cel care a dat dispozitia! Cati preoti erau atunci in lacas? Cati s-au impotrivit acestui ordin samavolnic?", se intreaba Corneliu Vaida. Apreciind, totodata, ca, in afara de acest episod, acelasi gen de culpa apasa pe umerii comandantilor Armatei, care au dat atunci ordin sa se traga in multime. Acestia, si multi altii care se fac vinovati de crime impotriva propriului popor, au ales ulterior sa se refugieze, las, in spatele tacerilor si al unor vinovatii colective: ,,In 17 Decembrie, prima victima a Revolutiei a fost calcata de TAB, la doi metri in spatele meu. Ce era asa greu de depistat cine a fost la mansa TAB-ului respectiv? Exista multe fotografii cu taburile, exista jurnale de lupta ale unitatii, ar trebui sa existe si inregistrari ale convorbirilor radio dintre vehicule si biroul de Operatii din marea unitate", mai spune Corneliu Vaida". Dovada Nicolae Corneanu a spus ca era in Turcia, in 17 decembrie, la o dezbatere pe teme ecumenice. Asdar, cei care au vrut sa-l creada, l-au crezut. Nu a venit cu bilete de avion doveditoare, cu servetelele cu monograma de la hotel, cu poze cu colegii de seminar, de la Constantinopolul invocat. Dar, azi, va prezint ilustrata pe care a trimis-o din Turcia, cu stampila unui alt loc revolutionar, de mai tarziu, pe ea - Taksim - exact din data de 17 decembrie 1989. E scrisul lui - oricine a primit vreodata o scrisoare sau o dedicatie scrise de mana lui stie asta. A revenit in tara, in Bucuresti, pe 22 decembrie si in Timisoara, cu greu, pe 24 decembrie. Am apucat sa impartasesc faptul ca a ajuns la mine aceasta vedere cu persoane care i-au fost apropiate ierarhului nostru - rude ale sale, colaboratori ai sai. Prea Sfintia Sa Alexandru Mesian, cel cu care si pasise ultima data in Universitatea de Vest, acum exact sapte ani, a si vazut-o, i-a recunoscut scrisul, s-a bucurat ca inca un punct al istoriei personale a acestui mare om al Banatului va fi clarificat. Cuvinte bune pentru mitropolit a avut, azi, si ierarhul romano-catolic din Iasi, Petru Gherghel. Si, fara indoiala, multi dintre cei care l-au cunoscut se vor bucura ca una dintre minciunile ce fusesera legate de numele lui Corneanu se va pierde in lada de gunoi a istoriei. Nu departe de locul in care e Cimitirul Eroilor, in marea zona cimitir dintre strazile Aradului si Lipovei, in Timisoara, un fost solist de opera are pe piatra de mormant ,,Aria calomniei", din Barbierul din Sevilla. Creezi un zvon, il raspandesti. Functioneaza mereu - si in viata si chiar si dupa. Dar legenda legata de ,,Corneanu din cauza caruia au murit oameni pe treptele Catedralei" trebuie sa se opreasca aici. Mergem mai departe, stiind asta. In 18 decembrie 1989, dimineata, vedeam bucati de creier la radacina unuia dintre teii de langa intrarea in Catedrala, pe dreapta, cand ajunsesem pe strazile Timisoarei, sa pozez. Am locuit, o vreme, pe Strada Surorile Martir Caceu. As vrea sa stiu de catre cine au fost impuscate, de s-a ajuns la acel cod sterp de strada: 300567. Dar, dincolo de toate, stiu un lucru: ca nu Corneanu a fost vinovat. Iar pata aceasta din istorie nu va ramane pe numele lui. Ramona Balutescu The post Legenda fariseilor, despre Corneanu, se opreste aici appeared first on Presa Oradea.