Infiintarea companiei aeriene locale Air Oradea, in linie dreapta
Infiintarea companiei aeriene locale, in urma parteneriatului dintre Primaria Oradea si Consiliul Judetean Bihor, a intrat in linie dreapta. Compania se va numi Air Oradea, iar astazi, consilierii judeteni si-au dat girul pentru infiintarea acesteia. Mâine, proiectul de infiintare a companiei va fi supus si votului consilierilor locali. In luna august, primarul Oradiei, Florin Birta, si presedintele CJ, Ilie Bolojan, au anuntat incheierea unui parteneriat intre cele doua institutii prin care urma sa se infiinteze compania aeriana. Astazi, cei doi edili au dat o declaratie comuna, in care au venit cu informatii concrete legate de acest aspect. „Estimam ca in cursul lunii septembrie aceasta companie va fi infiintata si suntem azi in situatia in care in sedinta Consiliului Judetean din aceasta dupa-amiaza si in sedinta Consiliului Local de mâine, pe masa consilierilor judeteni si locali se va afla spre aprobare materialul de infiintare a companiei aeriene. Am facut saptamâna trecuta inclusiv rezervarea de denumire, compania se va numi SC Air Oradea SA si va avea ca si capital social o suma de aproximativ 3 milioane de euro. Ea va fi impartita dupa cum urmeaza: 60% din capitalul social va fi detinut de municipiul Oradea, iar 40% de catre Consiliul Judetean", a declarat primarul Florin Birta. Cele doua administratii si-au propus sa asigure conectivitatea aeriana a judetului atât cu Capitala, dar si cu alte tari europene. Prin aceasta companie aeriana, se urmareste dezvoltarea transportului aerian, atragerea investitiilor si a turistilor in municipiu si in judetul Bihor, a mai aratat primarul Florin Birta. Pentru infiintarea acestei companii a fost realizat si un business plan, care urmeaza sa fie prezentat si pe baza caruia vor fi luate deciziile privind tipul de avioane cu care se va opera - Jet sau ATR cu elice, precum si cea privind achizitionarea sau inchirierea lor. „Cert este ca, din primavara anului viitor, vom avea un plan de zbor cu trei curse zilnice intre Oradea si Bucuresti, dus-intors, de luni pâna vineri, si doua curse in week-end, sâmbata si duminica, plus patru curse externe pe saptamâna, cu care ne vom conecta la patru hub-uri internationale, pe care le vom anunta intr-un viitor apropiat", a mai mentionat primarul. „Urmeaza ca in toamna acestui an sa declansam procedura de licitatie pentru inchirierea echipajelor care vor opera pe aeronavele care vor zbura sub brandul Air Oradea. Acesta este un proiect strategic important pentru Oradea si pentru judetul Bihor pentru ca asigurând o conectivitate aeriana cu capitala tarii noastre si cu câteva hub-uri europene, vom pune Oradea pe harta globala a dezvoltarii in asa fel incât sa fim mult mai atractivi pentru investitii in anii urmatori, pentru a oferi mai multe oportunitati, salarii mai bune si o mai buna calitate a vietii", a declarat presedintele CJ Bihor, Ilie Bolojan.
Citește articolul complet pe Primaria Oradea
http://www.oradea.ro/stiri-oradea/infiin-539-area-companiei-aeriene-locale-air-oradea-in-linie-dreapta