oradea.ro
Încep atelierele cu jocul de societate „Casa cu nasturi”
Încep atelierele cu jocul de societate „Casa cu nasturi” ȘtiriÎncep atelierele cu jocul de societate „Casa cu nasturi”Primul joc de societate dedicat patrimoniului Art Nouveau din Oradea își începe seria de ateliere la Casa Darvas-La Roche. După lansarea oficială din cadrul Zilei Mondiale Art Nouveau 2026, „Casa cu nasturi” ajunge acum în fața publicului printr-o serie de ateliere dedicate diferitelor categorii de public: copii și adulți, vorbitori de română, maghiară sau engleză. „Casa cu nasturi” este un concept original realizat de Oradea Heritage, dezvoltat în colaborare cu Réseau Art Nouveau Network, în cadrul proiectului european Art Nouveau as a New EUtopia, cofinanțat prin Programul Europa Creativă al Uniunii Europene. Conceptul și documentarea jocului îi aparțin lui Deodáth Zuh, documentarist Oradea Heritage, iar identitatea vizuală și grafica au fost realizate de Dan Munteanu. Inspirat de Oradea anului 1910, jocul îi invită pe participanți să devină diriginți de șantier implicați în construirea uneia dintre cele mai spectaculoase clădiri Art Nouveau din oraș – Casa Darvas-La Roche. Pe parcursul jocului, aceștia descoperă materiale de construcție, detalii decorative, ateliere de meșteșugari și povești autentice din perioada de înflorire a stilului Art Nouveau, învățând despre patrimoniu într-un mod captivant și interactiv. În luna iulie, Oradea Heritage organizează primele ateliere dedicate jocului, adaptate diferitelor categorii de public, astfel: 11 iulie, ora 11:00 – Atelier pentru copii și familii (limba română) 12 iulie, ora 15:00 – Atelier pentru adulți (limba română) 18 iulie, ora 11:00 – Atelier pentru copii și familii (limba maghiară) 19 iulie, ora 15:00 – Atelier pentru adulți (limba română) 26 iulie, ora 15:00 – Atelier pentru adulți (limba maghiară) În luna august, seria va continua cu ateliere organizate și în limba engleză. Participarea la ateliere se face în baza biletului de vizitare a Casei Darvas-La Roche (20 lei/persoană). Numărul de locuri este limitat la 15 participanți pentru fiecare atelier, iar înscrierea se realizează prin completarea formularului disponibil pe paginile de comunicare ale Oradea Heritage. The post Încep atelierele cu jocul de societate „Casa cu nasturi” appeared first on Oradea.ro.
Citește articolul complet pe Oradea.ro
https://oradea.ro/stiri/incep-atelierele-cu-jocul-de-societate-casa-cu-nasturi/