Primaria Oradea
Primaria Oradea

www.oradea.ro

Urbanism

Inca trei strazi din municipu vor fi modernizate

In cadrul sedintei extraordinare a Consiliului Local de ieri, 17 noiembrie, au fost aprobati indicatorii tehnico-economici, rezultati din studiile de fezabilitate pentru modernizarea strazilor Blaise Pascal, Tudor Arghezi si  Porumbelului. Astfel, pe str. Blaise Pascal vor fi modernizati aproape 300 m de drum, peste 500 m trotuare si vor fi amenajate aproape 40 de locuri de parcare. Potrivit studiului de fezabilitate, valoarea lucrarilor de modernizare a strazii Blaise Pascal este de 432.210 lei (inclusiv TVA), iar durata de realizare a investitiei este de 3 luni. Strada Blaise Pascal este o strada de categoria a III-a  din cartierul Rogerius, fiind situata intr-o zona aglomerata, deoarece aici se desfasoara aprovizionarea pietei agro-alimentare. Pe tronsonul neamenajat al strazii, folosit ca parcare, proiectul prevede despartirea circulatiei in doua benzi de sens unic, unul nedeviat fata de situatia actuala, pe sensul dinspre piata agroalimentara spre str. Bârsei, cu realizarea unei parcari in lung pe toata lungimea sectorului cu sens unic si un al doilea sens unic prin parcarea actuala, dinspre str. Bârsei spre piata. Prin aceasta amenajare, se evita blocarea circulatiei in zona, deoarece pe partea dreapta a strazii venind dinspre piata, localnicii parcau in fata blocurilor, iar depasirea acestora crea un pericol iminent pentru accidente si blocaje. Tot in cadrul sedintei de ieri, au fost aprobati indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea strazii Tudor Arghezi. Aici vor fi modernizati aproape 100 m de strada, dar si trotuarele si accesele aferente. Valoarea totala a investitiei este de 128.000 lei (inclusiv TVA), iar durata de realizare a lucrarilor este de doua luni. Consilierii locali au aprobat ieri si indicatorii pentru modernizarea strazii Porumbelului. Din studiul de fezabilitate rezulta ca valoarea totala a investitiei este de 2.448.000 lei, iar durata de realizare este estimata la 3 luni. Pe aceasta strada vor fi reabilitati aproape 150 m de drum, 330 m alei si 400 m trotuare. Totodata, vor fi amenajate 124 locuri de parcare. Urmeaza, ca procedura privind licitarea lucrarilor de modernizare pentru cele trei strazi sa se realizeze pâna la sfârsitul primului trimestru al anului 2012, dupa care vor inceape si lucrarile in teren, undeva in a doua jumatate a trimestrului II al anului viitor. In atasament gasiti proiectele de hotarâri privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru modernizarea strazilor Blaise Pascal, Porumbelului si Tudor Arghezi.

18 November 2011, 00:00

Citește articolul complet pe Primaria Oradea

http://www.oradea.ro/stiri-si-evenimente/primaria-pregateste-modernizarea-a-inca-trei-strazi-din-oras