Primaria Oradea
Primaria Oradea

www.oradea.ro

Urbanism

In zona Pietei Rogerius se va construi o parcare subterana

In cadrul sedintei de Consiliu local de ieri, consilierii au aprobat proiectul de hotarâre cu privire la demararea procedurii de intocmire a studiului de fezabilitate cu aprobarea indicatorilor tehnico-economici a investitiei Parcare D+P si pasaj subteran de legatura cu Piata Rogerius, pe strada Corneliu Coposu. Propunerea realizarii parcarii devine din faptul ca in ultimii ani s-a dezvoltat in mod rapid zona Pietei Rogerius precum si din faptul ca are loc construirea actualei Piete Rogerius, piata care, in cadrul proiectului "Cooperare Transfrontaliera pentru Dezvoltarea unui Centru de Afaceri cu Produse Agroalimentare in Oradea si a unui Centru pentru Educatie Antreprenoriala in municipiul Debrecen", HURO/1101/043/211, acronim CBC B.E. - Centres, va deveni un Centru de afaceri pentru micii producatori in decursul anului viitor. Astfel, pentru a veni in sprijinul populatiei, se propune realizarea unui parcari cu regim de inaltime demisol+parter neacoperit, in zona platformei de parcare existente de-a lungul strazii Corneliu Coposu si a terenului situat intre spitalul Pelican si Spitalul Municipal Gavril Curteanu. Suprafata construita propusa este de 5300 mp, iar cea desfasurata 10.600. Capacitatea parcarii va fi de 350 de locuri de parcare. Totodata, pentru a facilita accesul din parcare la Piata Rogerius, se propune realizarea unui pasaj subteran de 4 metri latime prin subtraversarea strazii Corneliu Coposu, care sa faca legatura din parcare la casa scarii principale prevazute in proiectul pietei in curs de executie. Legat de viitoarea parcare subterana, primarul Ilie Bolojan a mentionat ca procesele de achizitie publica vor fi realizate in luna februarie, astfel incât lucrarile propriu-zise sa fie incepute in primavara anului 2015.    

19 December 2014, 00:00

Citește articolul complet pe Primaria Oradea

http://www.oradea.ro/stiri-oradea/in-zona-pie-539-ei-rogerius-se-va-construi-o-parcare-subterana