oradea.ro
Grădina Urbană Nufărul, un nou reper verde al Oradiei: proiect de peste 123 de milioane de lei prezentat de Primăria Oradea
Grădina Urbană Nufărul, un nou reper verde al Oradiei: proiect de peste 123 de milioane de lei prezentat de Primăria Oradea ȘtiriGrădina Urbană Nufărul, un nou reper verde al Oradiei: proiect de peste 123 de milioane de lei prezentat de Primăria Oradea Primarul Florin Birta a prezentat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă organizate pe amplasamentul viitoarei investiții, proiectul Grădinii Urbane Nufărul, una dintre cele mai importante investiții în infrastructură verde și agrement pregătite de municipalitate în ultimii ani. Amenajarea va transforma o zonă de aproximativ 7,6 hectare situată în apropierea Parcului Salca într-un spațiu modern destinat recreerii, educației, socializării și petrecerii timpului liber. În prezent, terenul este neutilizat, însă administrația locală și-a propus încă din perioada în care primar era Ilie Bolojan să păstreze această suprafață pentru un proiect de utilitate publică, în condițiile în care exista un interes imobiliar ridicat pentru dezvoltarea zonei. Pentru a face posibilă investiția, Municipiul Oradea a parcurs un amplu proces de achiziție și expropriere a terenurilor aflate în proprietate privată. Dacă inițial municipalitatea deținea doar aproximativ 10% din amplasament, în ultimii ani au fost cumpărați circa 48.000 de metri pătrați și expropriați aproximativ 20.000 de metri pătrați, investiția totală în achiziția terenurilor ajungând la aproximativ 8,8 milioane de euro. Investiția este finanțată prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, în cadrul apelului dedicat îmbunătățirii infrastructurii de turism. Valoarea totală a proiectului este de 123,59 milioane de lei, inclusiv TVA, iar finanțarea europeană nerambursabilă se ridică la peste 41 milioane de lei, reprezentând aproximativ 40% din valoarea eligibilă a investiției. Proiectul urmărește crearea unui spațiu urban multifuncțional și atractiv, care să contribuie la creșterea calității vieții, la dezvoltarea turismului durabil și la consolidarea coeziunii comunitare. Noua grădină urbană va integra zece zone tematice, amenajări peisagistice complexe, trasee pentru vizitatori, spații pentru relaxare și activități educative, precum și o serie de construcții cu rol recreativ și expozițional. Contractul de execuție a fost atribuit asocierii formate din SELINA și DRUM ASFALT, având o valoare de 77,6 milioane lei, inclusiv TVA și o durată de realizare de 24 de luni de la emiterea ordinului de începere. Termenul estimat pentru finalizarea investiției este luna iulie 2028. Primarul Florin Birta a arătat că efortul financiar și administrativ a meritat, deoarece în locul unei dezvoltări imobiliare intensive, orașul va beneficia de un nou spațiu verde de mari dimensiuni, destinat tuturor orădenilor și, totodată, unui obiectiv care poate deveni o nouă atracție pentru turiștii care vizitează Oradea și județul Bihor. Edilul a evidențiat și contribuția echipelor din cadrul Direcției Patrimoniu Imobiliar și Direcției Management Proiecte cu Finanțare Internațională, care au lucrat la constituirea terenului și la obținerea finanțării europene necesare proiectului. În prezentarea tehnică a proiectului, Ioana Bob, reprezentant al constructorului, a explicat că viitoarea grădină urbană va amenaja aproximativ cinci hectare de spații verzi și va funcționa ca un adevărat „plămân verde” pentru cartierul Nufărul, contribuind la regenerarea completă a zonei. Potrivit acesteia, investiția va crea noi spații pentru interacțiune socială, relaxare și promenadă, transformând un teren neutilizat într-un punct de atracție pentru comunitate si turisti. Elementul central al proiectului va fi sera cu regim de înălțime P+1. La parter vor fi amenajate spații dedicate colecțiilor vegetale, o sală multifuncțională, laborator și zone pentru personalul de specialitate, iar la etaj vor funcționa spații administrative și un bistro destinat vizitatorilor. Din seră se va putea ajunge într-un amfiteatru exterior care va putea găzdui atât evenimente, cât și activități recreative. Un alt punct de atracție al viitorului parc va fi ansamblul format din turnul de belvedere și pasarela suspendată, care le va permite vizitatorilor să parcurgă grădina dintr-o perspectivă diferită și să descopere toate cele zece zone tematice amenajate. Reprezentanții constructorului au arătat că grădina va fi organizată în funcție de diferite tipuri de vegetație și experiențe peisagistice, fiecare dintre acestea contribuind la identitatea proiectului. Dimensiunea investiției este evidențiată și de lucrările de amenajare peisagistică prevăzute: aproximativ 485 de arbori, 935 de arbuști și peste 63.000 de plante perene și acoperitoare de sol vor fi plantate în cadrul noii grădini urbane. Totodată, proiectul va include piațete, alei pietonale, mobilier urban și numeroase facilități destinate vizitatorilor. La rândul său, Beniamin Rus, administratorul companiei SELINA, a precizat că primele activități vor viza organizarea de șantier, delimitarea amplasamentului și pregătirea terenului pentru etapele următoare ale lucrărilor. Acesta a arătat că proiectul presupune un volum important de lucrări și structuri metalice, necesare realizării serei, turnului și pasarelei, apreciind investiția drept una dintre lucrările importante care se adaugă numeroaselor proiecte dezvoltate de municipiu în ultimii ani. Reprezentantul constructorului a mulțumit administrației locale pentru încrederea acordată și a transmis că echipa implicată își asumă respectarea tuturor angajamentelor contractuale și realizarea proiectului la standardele de calitate așteptate. Prin această investiție, Municipiul Oradea urmărește să dezvolte un nou obiectiv de atractivitate turistică, care să completeze oferta de agrement și petrecere a timpului liber a orașului. Prin conceptul său, care îmbină amenajările peisagistice tematice, sera cu funcțiuni educative și expoziționale, turnul de belvedere și pasarela suspendată, Grădina Urbană Nufărul are potențialul de a deveni unul dintre punctele de interes pentru turiștii care vizitează Oradea și județul Bihor, contribuind la creșterea atractivității municipiului ca destinație turistică. PLANȘE CU RANDĂRI – GRĂDINA URBANĂ NUFĂRUL : The post Grădina Urbană Nufărul, un nou reper verde al Oradiei: proiect de peste 123 de milioane de lei prezentat de Primăria Oradea appeared first on Oradea.ro.
Citește articolul complet pe Oradea.ro
https://oradea.ro/stiri/gradina-urbana-nufarul-un-nou-reper-verde-al-oradiei-proiect-de-peste-123-de-milioane-de-lei-prezentat-de-primaria-oradea/