Ebihoreanul
Ebihoreanul

www.ebihoreanul.ro

FOTO - Centrul Cultural Multifuncțional din Oradea a trecut de greu. Clădirea cu 3 săli de spectacole, concerte și conferințe va fi gata anul viitor (FOTO)

Investiție de peste 155 milioane lei, din care o parte cu fonduri europene, lucrările la viitorul Centru Cultural Multifuncțional din Oradea, aflat în construcție în apropierea Muzeului Țării Crișurilor și Bibliotecii Județene, dar și a viitorului nou stadion, au trecut de partea cea mai grea, și anume „izolarea” pe pânza freatică bogată din zonă. Edificiul, unic în țară, va avea trei săli de spectacole, una cu peste 1.000 de locuri și o înălțime de 10 metri, cu scenă lungă de 18 metri și adâncă de 12 metri, precum și o fosă pentru orchestrele care vor susține spectacolele de operă.

05 August 2026, 09:51

Citește articolul complet pe Ebihoreanul

https://www.ebihoreanul.ro/stiri/centrulcultural-multifunctional-din-oradea-a-trecut-de-greu-cladirea-cu-3-sali-de-spectacole-concerte-si-conferinte-va-fi-gata-anul-viitor-204126.html

Deschide