oradea.ro
Formare de nivel înalt în terapia intensivă neonatală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor
Formare de nivel înalt în terapia intensivă neonatală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor ȘtiriFormare de nivel înalt în terapia intensivă neonatală la Spitalul Clinic Județean de Urgență BihorÎn perioada 20–21 martie 2026, la Maternitatea din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor s-au desfășurat cursuri de formare în domeniul terapiei intensive pentru nou-născuți, dedicate perfecționării medicilor implicați în îngrijirea cazurilor critice. Evenimentul a fost organizat cu susținerea conducerii Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor și a Primăriei Municipiului Oradea, sub coordonarea domnului dr. Radu Galiș, medic primar neonatologie și pediatrie, în cadrul proiectului „Extinderea și modernizarea compartimentului de terapie intensivă neonatală, dotarea cu echipamente specifice, amenajarea și dotarea unui centru regional de formare pentru pacienții critici nou-născuți”. Cursurile reprezintă un pas important în direcția consolidării unui centru regional de excelență în îngrijirea neonatală, contribuind la creșterea nivelului de pregătire profesională și la implementarea celor mai noi protocoale medicale. Tema principală a sesiunii – „Ventilație și transport neonatal avansat în terapia intensivă pentru nou-născuți” – a fost abordată într-o manieră integrată, combinând fundamentele teoretice cu aplicații practice relevante pentru activitatea clinică. La eveniment au participat 25 de medici rezidenți, specialiști și primari din mai multe centre medicale și universitare din țară, printre care Cluj-Napoca, Timișoara, Alba Iulia, Sighetu Marmației, Satu Mare și Oradea. Pe parcursul celor două zile, participanții au aprofundat subiecte esențiale, precum: Sesiunile de curs au fost susținute de specialiști recunoscuți la nivel național, respectiv conf. dr. Cîrstoveanu Cătălin Gabriel și conf. dr. Adrian Ioan Toma. Programul a inclus atât prezentări teoretice, cât și componente interactive, oferind participanților oportunitatea de a discuta cazuri practice și de a clarifica aspecte esențiale din practica medicală curentă. „Prin organizarea acestui eveniment, Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor își reafirmă angajamentul pentru dezvoltarea continuă a competențelor profesionale ale personalului medical și pentru îmbunătățirea constantă a calității îngrijirilor acordate nou-născuților”, a declarat dr. Radu Galiș, medic primar neonatologie–pediatrie. Inițiativele de acest tip contribuie direct la creșterea siguranței pacienților și la consolidarea capacității sistemului medical regional de a răspunde eficient cazurilor critice. The post Formare de nivel înalt în terapia intensivă neonatală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor appeared first on Oradea.ro.
Citește articolul complet pe Oradea.ro
https://oradea.ro/stiri/formare-de-nivel-inalt-in-terapia-intensiva-neonatala-la-spitalul-clinic-judetean-de-urgenta-bihor/