Oradea24
Oradea24

oradea24.ro

Sport

FC Bihor – Unirea Slobozia 1-1, în prima etapă

După un sezon în care a încheiat pe locul 4 în play-off, dar nu a putut participa la barajul de promovare din cauza lipsei unei echipe de fotbal feminin U15, FC Bihor a început astăzi un nou sezon de Liga a 2-a cu un obiectiv clar: calificarea din nou în play-off. Formația pregătită de Erik […]

01 August 2026, 09:53 Claudiu Mihuț
Sport

După un sezon în care a încheiat pe locul 4 în play-off, dar nu a putut participa la barajul de promovare din cauza lipsei unei echipe de fotbal feminin U15, FC Bihor a început astăzi un nou sezon de Liga a 2-a cu un obiectiv clar: calificarea din nou în play-off.

Formația pregătită de Erik Lincar abordează noua stagiune cu numeroase schimbări în lot, operate în această vară, și își propune să se mențină în lupta din partea superioară a clasamentului.

Noul sezon aduce și câteva modificări în componența campionatului. Politehnica Iași și Hermannstadt s-au retras din Liga a 2-a, locurile lor fiind ocupate de CS Dinamo și Olimpia Satu Mare, formații care retrogradaseră la finalul sezonului trecut.

În primul meci al noului sezon, FC Bihor a evoluat pe teren propriu, sâmbătă, de la ora 11:00, împotriva formației Unirea Slobozia, echipă retrogradată în această vară din Superligă. La meci au asistat peste 1.500 de oameni, deși afară erau la ora meciului peste 35 de grade Celsius.

FC Bihor: Cadar – Gal-Andrezly, Gal, Popa, Velisar – Jermol, Filip (cpt.) – Boiciuc, Bota, Cocian – Modan
Rezerve: Chirilă – Kilyen, Călin, Hora, Orban, Berchez, Moruț, Cruceru, Șerban
Antrenor: Erik Lincar

Unirea Slobozia: Rusu – Ristoiu, Stănică, Serra, Nedelea – Szilagyi, Lazăr – Grădinaru, Ventura, Necșulescu – Câmpan
Rezerve: Dumitru – Iancu, Bobal, Toma, Lazăr, Gîrbăcea, Todoran, Tănase, Rimpa
Antrenor: Ilie Poenaru

1-0. Bihorenii au deschis scorul în minutul 3. Boiciuc i-a pasat în careu lui Cocian care a trimis mingea în poartă din doar câțiva metri. A fost primul gl din noul sezon de Liga a 2-a.

În minutul 17, fundașul Serra i-a trimis prost, cu capul , portarului Rusu, Modan a fost pe fază, a interceptat balonul, a scăpat singur cu portarul Sloboziei, dar a tras pe lângă poartă.

În minutul 29, Necșulescu a primit galben după un fault asupra lui Modan.

În minutul 33, Gal a primit cartonașul galben.

În minutul 31, Abel Popa a reluat cu capul din interiorul careului, mingea a fost respinsă de Rusu până la Cocian, care a tras violent, dar mingea a fost blocată de același Rusu. În cele din urmă, centralul partidei a fluierat off-side.

La pauză, Gal a fost schimbat cu Cruceru.

În minutul 49, Slobozia a înscris prin Lazăr, însă golul a fost anulat pentru o presupusă poziție de offside.

În munutul 62, Hora și Șerban au intrat in locul lui Velisar și Cocian.

În minutul 77, Bota a fost schimbat cu Orban.

În minutul 79, Modan a fost inlocuit cu Tudor Călin.

1-1. În minutul 84, Slobozia a egalat prin Bobal, introdus pe parcurs, care a primit mingea în careul mic și a îndeplinit o simplă formalitate, trimițând mingea pe lângă Cadar.

În minutul 90, Gal-Andrezly a încercat un șut de la marginea careului, dar fără a amenința serios poarta lui Rusu.

Scor final, FC Bihor – Unirea Slobozia 1-1. O prestație bună a elevilor lui Erik Lincar, în prima etapă din noul sezon, pe o căldură infernală, în fața unui adversar destul de puternic.

În următoarea etapă, FC Bihor va juca în deplasare pe terenul celor de la Concordia Chiajna.

În celelalte meciuri ale etapei:

ACSM Reșița – ASA Târgu Mureș 2-1

SCM Râmnicu Vâlcea – SC Popești Leordeni 1-1

FC Bacău – CSL Ștefănești 3-0

Cetatea Suceava – Concordia Chiajna 1-3

Gloria Bistrița – CSC Șelimbăr 2-1

Metaloglobus București – Metalul Buzău 0-0

CS Afumați – CS Dinamo 2-1

duminică, 2 august 2026, ora 16:00 – Steaua București – CSM Slatina

marți, 4 august 2026, ora 18:00 – Știința Poli Timișoara – Chindia Târgoviște

miercuri, 5 august 2026, ora 18:00 – CSC Dumbrăvița – CSM Olimpia Satu Mare

Citește articolul complet pe Oradea24

https://oradea24.ro/2026/08/01/fc-bihor-unirea-slobozia-1-1-in-prima-etapa/

Deschide