Oradea24
Oradea24

oradea24.ro

Sport

FC Bihor își întărește atacul cu un fotbalist croato-bosniac

sursa: FC Bihor Oradea FC Bihor își completează lotul pentru actualul sezon competițional cu un nou jucător ofensiv. Ilija Bagaric a semnat un contract cu formația orădeană, valabil până la finalul sezonului 2026-2027. În vârstă de 27 de ani, Ilija Bagaric este un fotbalist cu dublă cetățenie, bosniacă și croată, născut la Tomislavgrad, în Bosnia-Herțegovina. […]

10 September 2026, 14:58 Claudiu Mihuț
Sport

sursa: FC Bihor Oradea

FC Bihor își completează lotul pentru actualul sezon competițional cu un nou jucător ofensiv. Ilija Bagaric a semnat un contract cu formația orădeană, valabil până la finalul sezonului 2026-2027.

În vârstă de 27 de ani, Ilija Bagaric este un fotbalist cu dublă cetățenie, bosniacă și croată, născut la Tomislavgrad, în Bosnia-Herțegovina. Evoluează în principal ca extremă stângă, dar poate fi folosit și în banda dreaptă.

Noul jucător al FC Bihor și-a început parcursul în fotbal la Tomislav U19, după care a ajuns în Croația, la RNK Split. În 2016, s-a transferat la academia lui Dinamo Zagreb, unul dintre cele mai importante cluburi din fotbalul croat, unde a evoluat la nivel de juniori și, ulterior, pentru echipa secundă.

De-a lungul carierei, Bagaric a mai evoluat în Croația pentru NK Rudeš, Karlovac 1919 și NK Dugopolje, înainte de a face pasul spre campionatul Bosniei și Herțegovinei, unde a jucat pentru NK Široki Brijeg.

La formația din Široki Brijeg a avut cea mai consistentă perioadă a carierei sale, clubul pentru care a strâns și cele mai multe apariții. Conform statisticilor disponibile, Ilija Bagaric are în total 150 de meciuri la nivel de seniori și 20 de goluri marcate.

În prima ligă din Bosnia și Herțegovina, noul jucător al FC Bihor a adunat 93 de apariții și a înscris 11 goluri. De asemenea, în eșalonul secund al Croației a bifat 41 de meciuri și șapte goluri.

Prin transferul lui Ilija Bagaric, FC Bihor aduce în lot un jucător ofensiv, cu viteză și mobilitate, capabil să ofere soluții pe ambele flancuri ale atacului.

Citește articolul complet pe Oradea24

https://oradea24.ro/2026/09/10/fc-bihor-isi-intareste-atacul-cu-un-fotbalist-croato-bosniac/

Deschide