BihorStiri.ro
BihorStiri.ro

www.bihorstiri.ro

Ei sunt cei doi tineri ucisi acum o saptamana pe Calea Clujului

Bihorstiri.ro a intrat in posesia unor fotografii cu Alexandra si Adrian, doua dintre cele patru victime ale accidentului groaznic de lunea trecuta. Cei doi tineri se aflau in autoturismul Ford impreuna cu mama si bunica lui Adrian. Ambii tineri, pe langa faptul ca formau o pereche, erau si colegi la Universitatea din Oradea, frecventand cursurile Facultatii de Stiinte Economice. Potrivit mai multor colegi de-ai lor, Alexandra si Adrian erau doua prezente foarte agreabile, harnice si interesate de domeniul in care se perfectionau. De asemenea, se spune despre ei ca ar fi urmat sa se casatoreasca, chiar daca aceasta intentie nu era una iminenta. Ironia sortii este ca tragedia s-a intamplat fix de Ziua Indragostitilor.Reamintim ca, acum o saptamana, in jurul orei 10, masina in care se aflau cei doi se deplasa pe Calea Clujului venind dinspre Osorhei, moment in care a fost distrusa in urma impactului violent cu un automarfar. Camionul se indrepta in directie inversa si, din motive care inca nici acum nu se cunosc exact, a acrosat din spate un autoturism aflat in fata lui, dupa care a ricosat pe contrasens, lovindu-se de masina Ford in care calatoreau patru oameni. Trei dintre acestia (Adrian, Alexandra si mama lui Adrian) au decedat la locul accidentului, bunica fiind transportata la spital, dar decedand la putin timp dupa aceea din cauza gravelor leziuni. Soferul camionului a fost transportat si el la spital si a fost supravegheat de Politie, pe numele lui fiind emisa o Ordonanta de retinere. Apoi, barbatul, originar din Cheriu, a fost propus spre arestare preventiva, dar magistratii au decis ca el sa fie cercetat in stare de libertate. Soferul nu are, insa, voie sa paraseasca localitatea si ar putea sa ajunga in instanta pentru ucidere din culpa in forma agravanta.Pentru a reciti cele intamplate luni (14 februarie) si pentru a vedea imagini de la locul accidentului, accesati acest link.

21 February 2011, 00:00

Citește articolul complet pe BihorStiri.ro

http://www.bihorstiri.ro/index.php/actualitate/7342-accident-mortal-calea-clujului-autocamion-sofer-studenti-oradea-alina-adrian