Ebihoreanul
Ebihoreanul

www.ebihoreanul.ro

Echipele bihorene și-au aflat adversarele din Turul I al Cupei României. Crișul Sântandrei, Lotus Băile Felix și Bihorul Beiuș intră în competiție pe 29 iulie

Trei echipe bihorene vor debuta în noua ediție a Cupei României. Federația Română de Fotbal a stabilit programul Turului I al competiției, iar Crișul Sântandrei, Lotus Băile Felix și Bihorul Beiuș și-au aflat adversarele. Cele trei formații din Liga 3 vor disputa primele meciuri oficiale din acest sezon pe 29 iulie, într-o singură manșă, pentru calificarea în faza următoare a Cupei României. Cel mai așteptat duel pentru fotbalul bihorean este confruntarea dintre Bihorul Beiuș și Lotus Băile Felix, două echipe care se vor întâlni într-un duel județean.

25 July 2026, 10:00

Trei echipe bihorene vor debuta în noua ediție a Cupei României. Federația Română de Fotbal a stabilit programul Turului I al competiției, iar Crișul Sântandrei, Lotus Băile Felix și Bihorul Beiuș și-au aflat adversarele. Cele trei formații din Liga 3 vor disputa primele meciuri oficiale din acest sezon pe 29 iulie, într-o singură manșă, pentru calificarea în faza următoare a Cupei României.

Cel mai așteptat duel pentru fotbalul bihorean este confruntarea dintre Bihorul Beiuș și Lotus Băile Felix, două echipe care se vor întâlni într-un duel județean.

Citește articolul complet pe Ebihoreanul

https://www.ebihoreanul.ro/stiri/echipele-bihorene-si-au-aflat-adversarele-din-turul-i-al-cupei-romaniei-crisul-santandrei-lotus-baile-felix-si-bihorul-beius-intra-in-competitie-pe-29-iulie-203817.html

Deschide