Dupa cinci decenii de functionare, vechiul CET a fost tras pe dreapta!
Moment important vineri, 15 aprilie 2016, in Oradea. La ora 11.00, a fost stins focul pe cazanul 4, ultimul ramas in functiune dintre cazanele pe carbune ale CET Oradea. Cu noua centrala pe gaz emisiile de CO2 vor fi reduse de la aproximativ 880 de mii de tone pe an, la 320 de mii de […] The post Dupa cinci decenii de functionare, vechiul CET a fost tras pe dreapta! appeared first on Presa Oradea. Moment important vineri, 15 aprilie 2016, in Oradea. La ora 11.00, a fost stins focul pe cazanul 4, ultimul ramas in functiune dintre cazanele pe carbune ale CET Oradea. Cu noua centrala pe gaz emisiile de CO2 vor fi reduse de la aproximativ 880 de mii de tone pe an, la 320 de mii de tone. Momentul opririi focului a coincis cu epuizarea stocurilor de carbune si pacura si cu demararea procedurilor de punere in functiune a turbinei pe gaz si a cazanului recuperator aferent turbinei. Procesul a inceput la ora 7.00 dimineata si a durat pana la ora 11.00, cand cazanul a fost oprit, urmand sa intre in conservare. De vineri, apa calda pentru Oradea este asigurata exclusiv de la cazanul de apa fierbinte al noii centrale pe gaz a orasului. ,,Este un moment istoric pentru Oradea. Se inchide o etapa din istoria functionarii sistemului centralizat de termoficare a municipiului Oradea si incepe o noua etapa, care este gandita si proiectata sa ofere servicii de termoficare performante." a spus Stanel Necula, administratorul special al Electrocentrale Oradea. Incepand de azi sunt intrunite conditiile de punere in functiune a turbinei pe gaz. Procedurile includ testarea la rece si la cald a turbinei, verificarea sistemelor de protectie si a echipamentelor auxiliare, precum si confirmarea emisiilor poluante. Poluare mult mai redusa! Electrocentrale Oradea se afla in functiune din anul 1966, nivelul tehnologic al capacitatilor instalate fiind din perioada anilor 1960-1970. CET-ul nu a beneficiat de lucrari majore de modernizare din cauza lipsei de fonduri, cazanele fiind in prezent uzate fizic si moral. In 2008, cand s-a inceput proiectul de reabilitare a sistemului de termoficare, emisiile de CO2 inregistrate erau de aproximativ 880 mii tone pe an. Comparativ, instalatiile noi ale centralei pe gaz vor avea emisii de aproximativ 320 de mii de tone pe an, adica de aproape trei ori mai putin decat cele ale vechii centrale. De asemenea, emisiile de praf si cenusa ajunse in atmosfera vor scadea de la aproximativ 2.500 de tone pe an (in 2008) la 11,6 tone pe an in anii urmatori. In ceea ce priveste emisiile de SO2, responsabile in parte pentru aparitia ploilor acide, acestea vor scadea de la o cantitate anuala de aproximativ 28 mii tone la 73,03 tone pe an in viitor. Astfel, prin finalizarea proiectului noii centrale pe gaz, se asigura respectarea obligatiilor de mediu asumate in Tratatul de Aderare si a legislatiei de mediu aplicabile in domeniul energetic. Investitia realizata prin proiectul ,,Reabilitarea sistemului de termoficare urbana la nivelul municipiului Oradea pentru perioada 2009-2028 in scopul conformarii la legislatia de mediu si cresterii eficientei energetice", cofinantat din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene prin Programul Operational Sectorial MEDIU, contribuie la imbunatatirea eficientei energetice, cat si la asigurarea unui sistem de incalzire eficient din punct de vedere al costului si sustenabilitatii, sistem care va conduce la imbunatatirea calitatii mediului, a conditiilor de sanatate a populatiei si la servicii mai bune oferite consumatorilor. De asemenea, va creste siguranta in exploatarea sistemului de termoficare in ansamblul sau, in conditiile asigurarii unui serviciu superior calitativ si la un pret respectand gradul de suportabilitate al populatiei. ,,Speram ca sistemul nou va functiona fara probleme si ca efectele benefice le vom vedea in viitor prin eliminarea poluarii, fara sa fie afectat pretul gigacaloriei pentru populatie" a spus primarul Ilie Bolojan. Ichim Vasilica The post Dupa cinci decenii de functionare, vechiul CET a fost tras pe dreapta! appeared first on Presa Oradea.
Citește articolul complet pe OradeaPress
http://feedproxy.google.com/~r/OradeaPress/~3/SAmYeo6ms_I/