Diploma de excelenta pentru Dan Andrei Aldea
Membrii trupei Pasarea Colibri, impreuna cu marele muzician Dan Andrei Aldea, au fost prezenti azi, 7 octombrie, la o conferinta de presa organizata la Primaria Oradea, cu participarea viceprimarului Ovidiu Muresan, in avanpremiera concertului de mâine de la Sala Enescu-Bartok a Filarmonicii, in cadrul Festivalului Toamna Oradeana.Cu acest prilej, domnului Dan Andrei Aldea i s-a inmânat din partea administratiei locale o diploma de excelenta, in semn de recunoastere a talentului si profesionalismului sau, pentru contributia sa de exceptie la patrimoniul muzical românesc.Atât membrii trupei Pasarea Colibri (Mircea Vintila, Mircea Baniciu, Vlady Cnejevici, Teo Boar) cât si Dan Andrei Aldea s-au aratat incântati de faptul ca vor avea un concert in Oradea, mai ales pentru ca in aceasta formula nu au mai urcat pe scena in orasul nostru. Dan Andrei Aldea a mentionat ca are si radacini din zona Oradiei, familia sotiei sale fiind din Oradea, iar el având rude din judetul Bihor."Am intâmpinat surprize placute la Oradea, oamenii sunt foarte amabili si prietenosi, iar orasul se schimba mult. Sunt foarte onorat ca am fost invitat de municipalitate si, având radacini din zona Oradiei, pot sa spun ca am venit putin acasa, iar mâine voi cânta cu sufletul putin acasa", a mentionat renumitul instrumentist.Considerat unul dintre cei mai creativi chitaristi români, Dan Andrei Aldea a fost liderul formatiei de rock progresiv Sfinx in anii ‘70, albumul „Zalmoxe" fiind considerat o creatie de vârf a muzicii rock românesti. Din 1981 s-a stabilit in Occident, lucrând ca muzician de studio la München, unde traieste si in prezent. Desi dupa 1989 a fost invitat in nenumarate rânduri sa reinfiinteze formatia Sfinx, Aldea a refuzat de fiecare data, dupa cum a refuzat si invitatiile de a cânta in România.Dan Andrei Aldea revine in România dupa 33 de ani, pentru a cânta in cadrul Toamnei Oradene 2014, ca invitat special in concertul Pasarea Colibri.In cadrul concertului de mâine, care va incepe la ora 20.00, Pasarea Colibri si Dan Andrei Aldea vor cânta piese cunoscute ale trupei, ca "Vinovatii fara vina", "Miruna", "Mielu", "Esarfa in dar", "Andrii Popa" sau cunoscuta melodie "Din nou acasa".Concertul se desfasoara cu casa plina, biletele fiind vândute in totalitate.
Citește articolul complet pe Primaria Oradea
http://www.oradea.ro/stiri-oradea/diploma-de-excelen-539-a-pentru-dan-andrei-aldea