Despre tafrul unui cimitir ce se duce

Draga Diana, iti scriu despre lucruri pe care, de regula, noi doua nu le discutam, pentru ca inca avem timp. Dar care tin de noi, de neamul nostru, de cum se asaza lucrurile. Povestea noastra, ce va urma ca feliuta, aici, este si povestea atatora, in locurile de unde ai plecat, si unde eu am […] The post Despre tafrul unui cimitir ce se duce appeared first on Presa Oradea.  Draga Diana, iti scriu despre lucruri pe care, de regula, noi doua nu le discutam, pentru ca inca avem timp. Dar care tin de noi, de neamul nostru, de cum se asaza lucrurile. Povestea noastra, ce va urma ca feliuta, aici, este si povestea atatora, in locurile de unde ai plecat, si unde eu am ramas. De aceea o sa public scrisoarea pentru tine ca articol. Am intelest un lucru nou (pentru mine), despre cum se duce un cimitir, si m-am gandit la noi, la ce a fost inaintea noastra si ce va ramane dupa noi. Voi ati reusit sa plecati, inca inainte de caderea lui Ceausescu, si sunteti de atata vreme nemti "cu acte in regula", de parca asa a fost mereu, si Imperiul n-a fost destramat decat pentru o frantura ignorabila de timp. Imi aduc aminte de vremea cand tu, verisoara mea, erai extrem de mica, si iti dadeam ceai improvizat, in cescute de joaca, ce aveau pe ele buline mari, in casa in care, de aproape un deceniu, locuiesc, acum, eu. Era vremea cand matusa mea, mama ta, strangea certificate de nastere, de botez, chestii catolice, chestii de limba, pentru ca, atunci cand va veni vremea, sa puteti pleca. In fata locului astuia crestea un lan cu rapita - imi aduc aminte asa bine culoarea… Acum, e unul din cartierele decente, bune si linistite ale Timisoarei, cum intri dinspre Arad, iar voi sunteti de mai bine de 30 de ani plecati. "Fugiti". Nemtii de aici au fost fie vanduti, de comunisti, fie au riscat, si au fugit. Unii au murit, incercand, altii au fost prinsi si au facut puscarie grea, altii au reusit, ca voi. Nu stiu cum e la altii, stiu ca voi nu v-ati uitat locul de plecare, si limba, si nici pe noi, cei din spate. Apoi tu ai venit aici sa faci Medicina, si prietenia noastra a crescut cu noi, mari, in cunostinta de cauza, contand in primul rind cine suntem, nu doar rudenia. Apoi ai plecat iar, dar asta nu a insemnat ca nu am pastrat legatura, si ca nu ne vedem in anumite momente, la drumuri sau inmormantari. Aici ajung la povestea de acum, care se leaga de lumea dusilor. Ai nostri, ai altora, ai celor ce au murit in doua feluri, in Banat, in vest: prin plecare si prin moarte buna. Stiu, istoria e ciudata, si are rasuciri in fata carora nu se poate face prea mult. Se poate doar constata, si unge, cu pasta asta clisoasa a tristetii, inca o constatare despre cum trec toate, ca simple desertaciuni. Voi inca nu aveti morminte in M