Despre sex si problemele sale, la nivel academic, in Timisoara
Cursul International de Medicina a Sexualitatii a ajuns, la Timisoara, la editia a doua. Organizat de catre Clinica Urologica din Timisoara, condusa de catre prof. Viorel Bucuras, acest curs a adus in vestul Romaniei, de curand, specialisti ai domeniului din mai multe tari precum si numerosi medici, cu diferite specializari, care au dorit sa fie […] The post Despre sex si problemele sale, la nivel academic, in Timisoara appeared first on Presa Oradea. Cursul International de Medicina a Sexualitatii a ajuns, la Timisoara, la editia a doua. Organizat de catre Clinica Urologica din Timisoara, condusa de catre prof. Viorel Bucuras, acest curs a adus in vestul Romaniei, de curand, specialisti ai domeniului din mai multe tari precum si numerosi medici, cu diferite specializari, care au dorit sa fie racordati la noutatile internationale are sexologiei. Cele doua zile de curs, care i-au reunit pe participanti la Hotelul Lido din Timisoara, au fost dense, trecandu-se, asa cum era si firesc, de la definitii si termini – gazda, prof. Viorel Bucuras, oferind o limba comuna, de lucru, participantilor - la expuneri ce au vizat anatomia si fiziologia sexualitatii, modelele de raspuns sexual, disfunctiile sexuale, relatia boala-sexualitate, anamneza sexologica, disfunctiile sexuale feminine si masculine, urgentele in medicina sexualitatii, infertilitatea masculina, tulburarile de gen si parafiliile, valorile si standardele in comunicarea intre profesionistii din domeniul medical si pacienti. De asemenea, in cadrul workshop-urilor au fost prezentate studii de caz precum si sugestii de abordare legate de interactiunea dintre medic si pacient. De asemenea, a fost prezentat si impactul unor medicamente asupra functiei sexuale si managementul potentialelor reactii adverse. Abordare internationala Dintre prezentarile invitatilor din afara tarii mentionam lucrarile semnate de prof. Juza Chen, din Tel Aviv, Israel, fost presedinte al Societatii Israeliene pentru Medicina Sexuala, "Disfunctia erectila" si "Urgente in medicina sexualitatii", de dr. John Dean din Devon, Marea Britanie, fost presedinte al Societatii Internationale pentru Medicina Sexuala, "Tulburari de gen si parafilii" si "Disfunctii sexuale feminine - tulburari ale dorintei sexuale", de psihologul Hans van Wijngaarden din Zwolle, Olanda, ""Valori si standard in comunicarea intre profesionistii din domeniul medical si pacienti" si de dr. psihiatru Simona Bota, Zwolle, Olanda, "Modele de raspuns sexual", "Disfunctii sexuale", "Relatia boala-sexualitate". Medicii si psihologii care au tinut expunerile au dovedit nu doar o deosebita seriozitare in a prezenta colegilor lor munca lor ca specialisti in domeniul sexologiei dar si faptul ca totul se poate face mai bine si mai usor cu un strop de simt al umorului, cu a intelege cum sa comunici cu cel care ti se adreseaza si care este absolut necesar sa-ti poata acorda increderea. Discutand cu prof. Juza Chen si cu dr. John Devon, atat despre realitatile, in domeniul sexologiei, ale tarilor lor, Israel si Marea Britanie, dar si despre efortul international pe care acestia il depun pentru ca harta lumii sa aiba tot mai putine pete albe in ceea ce priveste educarea medicilor inspre a putea acorda ajutor in disfunctiile sexuale, am realizat ca orasul nostru a avut un privilegiu aparte din a avea la un loc aceste personalitati, care au lasat pietre de hotar in spatele lor, in domeniul sexualitatii abordate medical. Cu toate acestea, nici istorisirile personale ce ajung aproape anecdotice nu s-au lasat asteptate. Cei doi au vorbit si despre tari arabe sau despre Rusia, unde au fost pentru a pregati colegi medici in vederea abordarii problemelor legate de sex si unde lucrurile au curs mai bine si mai pasnic decat in unele parti ale SUA, unde au auzit replica, venita din partea orasenilor din locul unde tineau cursuri, cum ca "Noua nu ne place ce faceti voi aici, este impotriva lui Dumnezeu". Cum, poate, nu ne-am fi asteptat, la arabi a fost mai simplu: "O familie fara probleme sexuale este o familie fericita" a fost ideea care a deschis, simplu, usi. Vorbind cu prof. Viorel Bucuras despre cursul pe care l-a oferit, am aflat urmatoarele: "Aceasta manifestare pe care am organizat-o in Timisoara (si care a ajuns la editia a doua) s-a adresat unei echipe multidisciplinare de medici - endocrinologi, neurologi, psihiatri, ginecologi, urologi, medici de familie. A avut ca scop, in afara de aducerea la cunostinta, colegilor nostri, a noutatilor din domeniu, si atragerea atentiei, in societate, fata de bolile si disfunctiile sexuale si solutiile care se gasesc pentru aceste probleme." Despre biserici si normalitate Primele cuvinte pe care le-am schimbat in privat cu medicul psihiatru Simona Bota, absolventa a UMF Timisoara dar care lucreaza de peste doua decenii in Olanda, ca sexolog, au fost legate de felul aparte in care am auzit-o tinandu-si prezentarile, acolo unde "aparte", pentru un filolog, tine de frazare. Un mod calm, placut, serios si implicat de a vorbi, care cred ca e in stare sa castige rapid increderea oricarui potential pacient. Si astfel, prima intrebare pentru cea cu care am dorit sa trecem in revista, pe scurt, sexologia din Europa comparata cu cea din Romania, a venit firesc. Cat de importanta este increderea, atunci cand se discuta despre probleme sexuale? Este esentiala, nu doar in sexologie ci in toata sfera medicinei. Oamenii se orienteaza - femeile prefera sa discute cu femei si barbatii cu barbati, desi barbatii prefera un sexolog femeie pentru ca rusinea are o importanta mare iar barbatii sunt mai concurentiali. Succesul este un factor mai important, in viata, pentru ei, mai ales pe plan sexual. Un doctor femeie este mai putin amenintator - sa spun asa. Chiar daca barbatii isi masoara penisurile intre ei, la o femeie e mai degraba o problema de nu are sanii destul de mari sau de are fundul prea mare dar, la un barbat, competitia tine de cele care implica prestatia sexuala - cat de mult si cat de des face sex. Vorbeati de faptul ca ati ajuns sa nu mai folositi mental, in relatia cu pacientii dumneavoastra, categorisiriri gen "normal" - "anormal". Si totusi, unde ar fi "mai putin normalul"? Putem vorbi de zoofilie, care este o boala, si care a existat dintotdeauna. Dar aspectul cultural are un rol foarte important. In Europa, eu nu cunosc tari care sa ia ca normala zoofilia, dar, in Maroc, initierea sexuala a baietilor e si cu capre. Pedofilia are granite oarecum jonglabile, cred. La 16 ani, decizia unei fete de a se culca cu un baiat poate duce, mai apoi, la gandul ca "ce proasta am fost". Asta se poate intampla la orice varsta. Toate deviatiile acestea sunt parafilii - zoofilia, pedofilia, necrofilia. In sistemul medical de clasificare exista o diferenta mare intre disfunctie si boala. In situatia de boala, ca la orice, ai doua posibilitati: persoana vrea sa se trateze sau nu vrea. Cei ce vor sa se trateze vor avea ajutor. Pentru cei ce nu vor, se practica inclusiv castrarea chimica. Exista clinici ce tin de psihiatria legala, pentru asa ceva. Exista oameni ce sunt inchisi pe viata, pentru viol cu crima, pentru recidiva. ...si au iesit din puscarie pentru ca au scris carti? Va intreb pentru ca la noi a devenit o moda ca diversi incarcerati cu nume de prin politica sa scrie niste carti si sa li se scada din pedeapsa. Nu cunosc asa ceva. Exista, totusi, diferente intre un batran ce violeaza un baiat de 6 ani si un baiat de 19 ani ce face sex cu prietena lui de 17, si apoi se cearta. La noi, fetele iau anticonceptionale de la 12 ani. Dar situatia unui bunic ce-si abuzeaza nepotul, de exemplu, e foarte grava. Asta incercam sa sugerez, ca, probabil, exista grade diferite de vinovatie. Trebuie sa indeplinesti, in raportul legist, niste standard - cat de grava e tulburarea, ce sanse exista pentru tratare. Cum gasiti situatia Romaniei in ce priveste deschiderea fata de a discuta si trata problemele sexuale? In stomatologie, spre exemplu, se merge foarte tarziu la dentist, deseori se ajunge la extractii acolo unde s-ar fi putut trata, sau prindea bine profilaxia. Cum e in sexologie? Colegii mei au acelasi nivel de pregatire ca si noi pentru a ajuta oamenii. Ganditi-va ca la sexolog vin oameni tineri, cu probleme sexuale, ce, poate, sunt mai importante decat o gaura in masea atunci cand esti tanar. O paralela cu o alta ramura a medicinei - transplantologia. A fost firesc ca, in istorie, sa existe problemele de la inceput, cu rejetul, pana la aparitia ciclosporinei - tarile ce si-au inceput programul de transplant mai tarziu vor face pasi mult mai repede, fara sa mai treaca prin problemele inceputului. Cu toate acestea, noi, in Romania, in Comunitatea Europeana fiind, stat laic fiind, ne lovim de biserica, prioritar de Biserica Ortodoxa Romana. Cum sa vorbim deschis unui sexolog intr-o tara care, acum cateva zile, prin alesii sai, a respins iar proiectul de recunoastere a parteneriatului civil? Nici macar a casatoriei intre persoanele gay, ca in orice stat civilizat, ci a parteneriatului civil, care nici macar nu se adreseaza exclusiv persoanelor gay. Nu e vorba de progresul medicinei. Recunoasterea sexualitatii a inceput in anii 70 cu feminismul si cu dreptul pentru avort. Apoi a inceput si miscarea homosexuala. Acum 20 ani a venit la noi si casatoria homosexuala. Procesul de lupta a fost facut de oamenii ce voiau sa schimbe ceva. Cat de importanta era religia in aceasta lupta? Era foarte importanta. De aceea ieseau femeile in strada pentru drepturile lor - erau timpuri cand, din Olanda, femeile mergeau in Belgia pentru a face un avort. Care ar trebui sa fie lupta noastra, acum, inspre a ajunge la o deschidere a mintilor fata de problemele sexuale? Predarea unor notiuni in scoli, cursuri la facultatile de medicina, slabirea implicarii bisericii? Cred ca sexologia ar trebui predate ca disciplina la facultatile de medicina. Si ar trebui sa se vorbeasca despre lucruri care tin de acest domeniu si in scoli, in partea de biologie sau de anatomie. Apoi este necesara specializarea medicilor de familie in acest domeniu. Apoi, la disciplinele de Urologie sau de Ginecologie din spitale e necesar sa existe un coleg cu supraspecializare pe sexologie, sa existe psihologi si asistente medicale cu acest gen de specializare. Am prins o fraza din ce spuneati intr-o expunere a dumneavoastra, si anume ca "Starea de dragoste implica exclusivitate pentu partener. Nu poti iubi doua persoane deodata". Apoi, la primul studiu de caz din cele doua pe care le-ati prezentat ati detaliat, spunand ca va refereati la "starea de a fi indragostit". As vrea sa ne spuneti daca un medic cu specializarea in sexologie este persoana potrivita pentru a se discuta cu el inclusiv indoieli de acest gen, ale persoanelor, legate de dorintele si starile lor - adica nu doar exclusiv probleme de disfunctii sexuale. Toti oamenii care iubesc doresc sa atinga persoana iubita, sa o sarute, sa faca sex. Cu cine sa vorbeasca aceste persoane? De nu au cu cine, se pot adresa si sexologului, sigur. O astfel de discutie poate avea implicatii sociale - sexologul este in situatia in care poate da un sfat si care pastreaza secretul medical asupra discutiei. Intr-o Romanie a tabu-urilor, unde tot ce tine de sfera sexuala isi gaseste mai degraba loc in paginile ziarelor de can-can decat in cabinetele medicilor specializati, la Timisoara se lucreaza si se gandeste vestic, inclusiv in ceea ce priveste disfunctiile sexuale. Avem medici pregatiti sa sfatuiasca un pacient cu astfel de probleme dar si sa ofere o mana de ajutor colegilor din toata tara care doresc sa se specializeze in sexologie. Ramona Balutescu The post Despre sex si problemele sale, la nivel academic, in Timisoara appeared first on Presa Oradea.
Citește articolul complet pe OradeaPress
http://feedproxy.google.com/~r/OradeaPress/~3/1qv1U1y_eTQ/