Despre generatia picioarelor de ceara

Suntem, intr-o oarecare masura, produsele lor. Unii ne-am gasit instrumentul care ne-a slefuit, in carti, altii au avut norocul sa dea peste un profesor bun, peste un bunic sau un frate mai mare, cu principii solide. O parte din oamenii in preajma carora am copilarit si ne-am format nu sunt nicidecum acei intelepti cu parul […] The post Despre generatia picioarelor de ceara appeared first on Presa Oradea.  Suntem, intr-o oarecare masura, produsele lor. Unii ne-am gasit instrumentul care ne-a slefuit, in carti, altii au avut norocul sa dea peste un profesor bun, peste un bunic sau un frate mai mare, cu principii solide. O parte din oamenii in preajma carora am copilarit si ne-am format nu sunt nicidecum acei intelepti cu parul alb pe care ni-i imaginam in tinerete ci niste nostalgici ,,comunisti" dificili, cu porniri autoritariste, megalomanie sau nesimtire si, in multe cazuri, lipsa crasa de demnitate. In mod cert se vor trezi o multime de personaje sa sara la gatul meu pe motiv ca nu am dreptul sa-i judec pe cei mai varstnici ca mine (sofism: recurs la autoritate) si, mai ales, nu am dreptul sa-i pun pe toti in aceeasi oala. Nu generalizez, sunt oameni si oameni, si am intalnit si varstnici la locul lor, fata de care am tot respectul si admiratia. Nu despre ei este vorba in acest material. In cei peste 10 ani de cand fac presa, am avut ocazia sa cunosc multi oameni in varsta, cei mai multi cu diferite probleme, unele despre care merita scris, altele lipsite de relevanta. Pe cei mai multi i-am ajutat, daca nu scriind povestile lor, macar indreptandu-i spre cei care erau abilitati sa ii sprijine. Dintre toate defectele pe care le-am cunoscut la aceste persoane (evident, nu la toate), cel mai mult m-a deranjat lipsa de obiectivitate. Am cunoscut sute de poeti, ,,cantaciosi", artisti, scriitorasi care considerau ca parul alb poate substitui lipsa de valoare. Ca anii lor si experientele prin care au trecut le dau dreptul sa fie artisti. Da, le dau dreptul. Nu era niciunde vorba de talent sau de valoarea creatiei lor, era vorba doar de parul lor alb. La drept vorbind, in cea mai mare parte, erau atat de superficiali incat nici nu erau capabili sa inteleaga conceptul de valoare. Nici macar nu se obosisera sa-i citeasca pe altii, clasici sau contemporani, ca sa vada, pe linia operelor lor, unde se situeaza. Intr-un vizibil vid de valoare, in Oradea aceste nulitati au proliferat. Cititi-le cartile sau poeziile (daca aveti stomac pentru asa ceva) si va veti convinge. Daca este sa face o analiza, de la vanitosi putem trece la umili. La cei care se calca in picioare la coada la tigai cand se deschide cate un supermarket, la cei care se imping ca animalele sa pupe moaste sau sa apuce aghiasma, la cei care ,,cersesc" locul in autobuz (nu ma refer la cei slabi sau bolnavi ci la cei care, desi sunt sanatosi tun, profita de varsta pe care o au, alegand umilinta de a fi priviti ca slabi). Pentru ei, in mod cert, ,,pe timpul lui Ceausescu era mai bine", pentru ca libertatatea si celelalte valori ale democratie nu valoreaza mai mult decat doua cutii de ketchup la promotie. Ei traiesc furnizand formule precum ,,inainte, daca vorbeai te legau, astazi nu te asculta nimeni. Nu e nicio diferenta!". Valoarea a ceea ce spui, nu intra pentru ei in discutie. In general, tinerii sau cei de varsta medie nu au dreptul sa aiba pareri pentru ca ,,nu au trecut prin viata" iar cartile ,,nu tin de foame". Lumea a decazut si nu pentru ca tineretea lor s-a cam spulberat ci pentru ca nu mai are acele inalte standarde morale (pe care le impunea Nicolae Ceausescu sau alte organe de partid). Ei sunt in general mandri ca sunt romani dar isi arata acest sentiment mai degraba urandu-i pe unguri, americani, evrei sau pe cei din UE, decat iubindu-si propria tara pe care, totusi, in clipele de ,,delir mesianic", o numesc ,,gradina Maicii Domnului". Pentru foarte multi dintre ei, dreptatea este relativa. Ea se raporteaza la gradele de rudenie, la varsta, la statututul social si nu la principii. Vorbesc mult si cu voce raspicata, fac gesturi ferme (uneori teatrale) crezand ca debitul de cuvinte, tonul sau intensitatea vocii pot suplini substantialitatea argumentului. Sunt vesnic nemultumiti. In loc sa fi adunat experienta de viata si sa fi dezvoltat un echilibru, o liniste sau o relativa impacare cu realitatile cotidiane, ei au acumulat frustrari pe care si le revarsa la orice ora, peste oricine le ,,cade" in fata. Asculta, in general, muzica populara si aleg sa se uite la tot felul de talk-show-uri in care sunt promovate lucrurile pe care le uram mai mult. Ba chiar obisnuiesc sa si povesteasca despre asta. Si nu cu vinovatie, nu ca despre un viciu sau o pierdere de timp, ci ca despre ceva ,,educativ", ,,distractiv", ,,senzational" sau ,,inedit", ca despre o sursa credibila de informatie. Evident, toate aceste aspecte nu privesc o singura persoana, dar se gasesc, cumulate sau partial, intr-un grad mai mare sau mic, in foarte multi reprezentanti ai generatiei picioarelor de ceara. Intrebarea care se pune, in acest caz, este cum se poate trai langa acesti oameni, ce fel de relatii trebuie stabilite cu ei, presupunand ca este neaparat nevoie si ca alegerea de a-i vizita doar ,,de sarbatori" nu a fost inca facuta. Fostul meu profesor Mihai Maci spunea ca ar trebui sa ,,ii intelegem mai degraba, decat sa ii judecam". Imi este insa teama ca afland mai multe, pentru ca trebuie sa ii cunosti mai profund ca sa ii intelegi, ne indepartam din ce in ce mai mult de ei. Pentru ca noi nu suntem asa si nu vrem sa ajungem asa. Si, oricat de intelegatori am vrea sa fim, intre noi si ei se casca in permanenta prapastii din ce in ce mai mari. Ichim Vasilica The post Despre generatia picioarelor de ceara appeared first on Presa Oradea.