De maine incepe concursul "Recicleaza si RER te premiaza"
In perioada 01 aprilie 2015 - 30 iunie 2015, RER Ecologic Service Oradea organizeaza in Oradea concursul „Recicleaza si RER te premiaza". Concursul se va desfasura conform unui regulament, pe care-l gasiti in atasament. Concursul este organizat si se desfasoara pe raza municipiului Oradea, fiind deschis tuturor asociatiilor de proprietari care au incheiat contract de prestari servicii de salubritate cu operatorul licentiat RER Ecologic Service Oradea S.A. In perioada de derulare a concursului vor fi monitorizate toate asociatiile de proprietari care au calitatea de beneficiari ai serviciului public de salubritate de pe raza Municipiului Oradea, raportat la utilizarea corecta a recipientelor destinate colectarii deseurilor reciclabile -containerele galbene - cu care sunt dotate de catre operatorul acestui serviciu - RER Ecologic Service Oradea SA. In acest sens, pentru determinarea calitatii de deseuri reciclabile colectate corect se va proceda la verificarea continutului containerelor galbene la fiecare golire a acestora de catre reprezentantii organizatorului. Câstigatorii vor fi desemnati in functie de calitatea deseurilor reciclabile colectate corect in containerele destinate acestui tip de deseuri. Vor fi desemnate câstigatoare 50 de asociatii de proprietari care colecteaza corect selectiv in recipientele destinate fractiei uscate (container galben). Desemnarea câstigatorilor se va face prin tragere la sorti dintre toate asociatiile care au colectat corect pe perioada de desfasurare a concursului. Premiile constau in: 25 pachete complete pentru gradinarit; 25 pachete pentru curatenie destinate spatiilor comune ale condominiului - casa scarii.Rezultatele vor fi anuntate telefonic de catre operatorii organizatorului, public pe site-ul www.reroradea.ro si pe canalele mass-media in data de 5 iulie 2015. Premiile vor putea fi ridicate incepând cu data de 10 iulie, de la sediul RER Ecologic Service Oradea SA din strada Tudor Vladimirescu nr.79. Regulamentul concursului este disponibil si pe www.reroradea.ro .
Citește articolul complet pe Primaria Oradea
http://www.oradea.ro/stiri-oradea/de-maine-incepe-concursul-rdquo-recicleaza-si-rer-te-premiaza-rdquo