www.libertatea.ro
Cum arată biblioteca din Oradea, renovată și modernizată, de unde poți împrumuta cărți cu telefonul
Biblioteca Județeană Gheorghe Șincai din Oradea a devenit un hub cultural și educațional de top, după un proiect de renovare și digitalizare de peste 26 de milioane de lei, finanțat prin PNRR și Consiliul Județean Bihor. Este prima bibliotecă open-space din România și singura unde poți împrumuta cărți cu telefonul, la orice oră, potrivit Agerpres. […]
Biblioteca Județeană Gheorghe Șincai din Oradea a devenit un hub cultural și educațional de top, după un proiect de renovare și digitalizare de peste 26 de milioane de lei, finanțat prin PNRR și Consiliul Județean Bihor. Este prima bibliotecă open-space din România și singura unde poți împrumuta cărți cu telefonul, la orice oră, potrivit Agerpres.
O bibliotecă deschisă tuturor
Clădirea din Oradea, de 4.500 mp a fost reorganizată pentru a oferi spații prietenoase: un atrium luminos, zone pentru copii, un maker space cu imprimante 3D și mașini de cusut, săli de lectură, un auditorium și chiar o cafenea literară.
La etajele superioare se află colecțiile pentru adulți, săli de conferințe și un studio de podcast.
Președintele CJ Bihor, Mircea Mălan, a declarat la inaugurare:
„Biblioteca Județeană are o nouă înfățișare și este în măsură să ofere noi funcțiuni pentru bihoreni adaptate vremurilor de azi… Aici vor veni elevi, studenți, profesori, dar și familii cu copii”.





Digitalizare la standarde europene
Modernizarea a adus și un sistem digital complet la biblioteca din Oradea, unic în România. Toate cele peste 550.000 de volume au fost etichetate RFID, iar împrumutul se face prin aplicația Liberty Link și cardul de bibliotecă.
Cititorii pot rezerva online titluri și le pot ridica nonstop din lockere speciale, asemănătoare easy-box-urilor.
„Este singura bibliotecă digitalizată din România în care se pot face împrumuturi de cărți electronic, fiind și singura bibliotecă din țară în care fondul de carte funcționează pe sistem RFID”, a subliniat Iuliu Delorean, manager de proiect din partea CJ Bihor.
Tehnologie la nivel mondial
Stațiile automate permit ridicarea și returnarea volumelor 24/7, iar sistemul de sortare în cinci containere este unic în țară.
Csaba Giras, director Softlink Central Europe, a explicat: „Cel mai important aspect al sistemului digital de gestionare a fondului de carte este nivelul de integrare… prin această investiție, biblioteca a devenit mult mai deschisă cititorilor”.
„Ai și aplicația mobilă; controlezi tu împrumutul de carte și în plus e un avantaj faptul că e deschis nonstop”
O bibliotecă pentru viitor
Proiectul a inclus și modernizarea altor trei biblioteci din județ și dotarea a 26 de filiale.
În plus, vor fi organizate cursuri pentru dezvoltarea competențelor digitale, astfel încât mii de bihoreni să învețe să folosească tehnologia în viața de zi cu zi.
Citește articolul complet pe Libertatea Bihor
https://www.libertatea.ro/stiri/biblioteca-oradea-renovata-modernizata-imprumut-carti-telefon-5451894