Oradea24
Oradea24

oradea24.ro

Sport

CSM Oradea este vicecampioană națională la polo pe apă masculin

CSM Oradea este vicecampioana României la polo pe apă masculin – ediția 2025/26. Formația antrenată de Petar Kovacevic și Ciprian Cîmpianu a fost învinsă în partida decisivă a finalei Superligii Naționale, chiar la bazinul olimpic Ioan Alexandrescu din Oradea, de Steaua București. Rezultatul final a fost de 9-10. Partida a demarat sub semnul echilibrului. Oaspeții au marcat primul gol, dar CSM Oradea a replicat […]

30 May 2026, 11:18 Claudiu Mihuț
Sport

CSM Oradea este vicecampioana României la polo pe apă masculin – ediția 2025/26. Formația antrenată de Petar Kovacevic și Ciprian Cîmpianu a fost învinsă în partida decisivă a finalei Superligii Naționale, chiar la bazinul olimpic Ioan Alexandrescu din Oradea, de Steaua București. Rezultatul final a fost de 9-10.

Partida a demarat sub semnul echilibrului. Oaspeții au marcat primul gol, dar CSM Oradea a replicat și a venit în avantaj, scor 2-1. Prima secvență s-a încheiat la egalitate, 202. A urmat o secvență de coșmar pentru gazde. Steaua a marcat de patru ori în sfertul al 2-lea și s-a desprins la 6-2 în condițiile în care bihorenii au avut mai multe situații de superioritate numerică decât adversarul.

Orădenii au redus din deficit în partea a 2-a și s-au apropiat amenințător, la o singură lungime, de două ori. De fiecare dată CSM Oradea a avut șansa să egaleze, dar nu a reușit acest lucru, irosind acțiunile ofensive aferente. Steaua reușit în cele din urmă să mențină un avantaj minim și să obțină victoria în meciul decisiv.

David Belenyesi a marcat 3 goluri, Mihnea Gheorghe și Filip Gardasevic au avut câte 2 goluri, iar Tiberiu Negrean și Darian Luncan au marcat câte un gol fiecare pentru CSM Oradea. De cealaltă parte, Fulea și Vucinic au marcat câte 3 goluri pentru Steaua.

Scorul general al finalei a fost de 3-2 în favoarea Stelei București, aceasta fiind desemnată campioană a României.

Citește articolul complet pe Oradea24

https://oradea24.ro/2026/05/30/csm-oradea-este-vicecampioana-nationala-la-polo-pe-apa-masculin/

Deschide