CSM Oradea a învins Steaua, scor 15-14, în Meciul 3 din finala Superligii Naționale de polo
CSM Oradea a învins Steaua București, scor 15-14, în Meciul 3 din finala Superligii Naționale de polo – ediția 2025/26. Partida desfășurată vineri (22.05), la București a fost decisă la loviturile de departajare. Jocul a fost transmis în direct pe TVR Sport. Partida a demarat favorabil gazdelor. Acestea au marcat primele două goluri, instalându-se la conducere. CSM Oradea a avut dificultăți în ofensivă pe […]
CSM Oradea a învins Steaua București, scor 15-14, în Meciul 3 din finala Superligii Naționale de polo – ediția 2025/26. Partida desfășurată vineri (22.05), la București a fost decisă la loviturile de departajare. Jocul a fost transmis în direct pe TVR Sport.
Partida a demarat favorabil gazdelor. Acestea au marcat primele două goluri, instalându-se la conducere. CSM Oradea a avut dificultăți în ofensivă pe parcursul primei secvențe, dar a reușit să puncteze o dată. Steaua a marcat din penalty chiar înaintea primei pauze, desprinzându-se la 3-1.
Secvența a 2-a a consemnat un nivel de apărare foarte bun pentru echipa de pe Crișul Repede, incluzând câteva intervenții din partea portarului Raul Gavriș. CSM-ul a înscris de două ori și a egalat, scor 3-3, după 16 minute de joc efectiv.
CSM Oradea a trecut pentru prima dată în avantaj în minutul al 2-lea din secvența a 3-a, dar Steaua București a replicat foarte repede. Mihnea Gheorghe a punctat pentru a 2-a oară în acest meci și a readus echipa vizitatoare la conducere, însă militarii au răspuns și de această dată. Ivan Gusarov a fost eliminat din joc după cea de-a 3-a elminare temporară. Steaua a trecut la conducere, însă Filip Gardasevic a restabilit egalitatea la 6. Steaua a marcat cu două secunde rămase din sfertul al 3-lea și a trecut din nou la conducere, scor 7-6.
Oradea a restabilit egalitatea în debutul secvenței a 4-a din penalty. Steaua a revenit din nou în avantaj la o superioritate numerică în urma căreia Sebastian Oltean a fost eliminat pentru al 3-lea fault major. Gardasevic a egalat la 8, aceasta fiind a 5-a reușită a muntenegreanului. David Belenyesi a adus CSM-ul la conducere cu o reușită din acțiune. Steaua a egalat la intrarea în ultimul minut de joc. Scorul la încheierea timpului de joc a fost de 9-9, astfel încât s-a trecut la lovituri de departajare.
CSM Oradea a înscris de șase ori, fără să greșească. David Belenyesi a marcat de două ori. Mihnea Gheorghe, Filip Gardasevic, Nichita Ilisie și Tommasso Insinna punctând o date fiecare. Raul Gavriș a parat cea de-a 6-a lovitură de departajare a Stelei, executată de Vlad Georgescu.
Filip Gardasevic a marcat 6 goluri, Mihnea Gheorghe și David Belenyesi au înscris câte 3 goluri fiecare, iar Sebastian Oltean, Tommasso Insinna și Nichita Ilisie au avut câte un gol marcat pentru CSM Oradea. De cealaltă parte, Andrei Neamțu a marcat de 4 ori, iar Vlad Georgescu a reușit 3 pentru Steaua.
Tiberiu Negrean a absentat pentru CSM Oradea, el fiind suspendat. Căpitanul CSM Oradea va absenta din același motiv și la următorul meci.
Scorul general devine 2-1 pentru CSM Oradea. Se joacă pe sistemul cel mai bun din cinci partide. Meciul 4 are loc duminică (24.05), ora 20, tot la București. Jocul va fi transmis în direct pe TVR Sport.
Citește articolul complet pe Oradea24
https://oradea24.ro/2026/05/23/csm-oradea-a-invins-steaua-scor-15-14-in-meciul-3-din-finala-superligii-nationale-de-polo/