CSM CSU Raiffeisen Oradea întâlnește campioana Finlandei în meciul de calificare în grupele Basketball Champions League
foto – CSM Oradea CSM CSU Raiffeisen Oradea va disputa – duminică (20.09), ora 18:00, la SamElyon Arena din Samokov (Bulgaria) – finala turneului de calificare Basketball Champions League 2026 pe ruta campioanelor. Adversar este Salon Vilpas Vikings, campioana en-titre a Finlandei. Partida va fi transmisă în direct pe canalul YouTube Basketball Champions League. Formația antrenată de Mikko Riipinen a avansat în această fază după […]
foto – CSM Oradea
CSM CSU Raiffeisen Oradea va disputa – duminică (20.09), ora 18:00, la SamElyon Arena din Samokov (Bulgaria) – finala turneului de calificare Basketball Champions League 2026 pe ruta campioanelor. Adversar este Salon Vilpas Vikings, campioana en-titre a Finlandei. Partida va fi transmisă în direct pe canalul YouTube Basketball Champions League.
Formația antrenată de Mikko Riipinen a avansat în această fază după ce a trecut de Petrolina AEK Larnaca (campioana Ciprului) și BC Batumi 2010 (campioana Georgiei). În schimb, Salon Vilpas a eliminat campioanele Slovaciei și Danemercei pentru a-și asigura prezența în finala turneului. Ambele echipe evoluează în premieră în finala acestui eveniment.
Va fi meciul cu numărul 132 din istoria CSM Oradea în cupele europene. Roș-albaștrii întâlnesc al 3-lea oponent din Finlanda în cadru oficial. Anterior, roș-albaștrii au întâlnit Kataja Basket în grupele Basketball Champions League 2016/17, bifând două victorii, respectiv Karhu Basket în calificările BCL 2018/19, pierzând în dublă manșă eliminatorie.
Salon Vilpas Vikings
Este campioana în exercițiu a Finlandei. Clubul are un istoric de aproape 120 de ani. Palmaresul echipei de baschet din localitatea Salo – zona de Sud a Finlandei – cuprinde două titluri de campioană națională (2021 și 2026), respectiv o cupă a Finlandei (2019). De notat că a câștigat campionatul național în luna Mai anul curent după 4-3 în finala cu Kataja Basket! Are alte trei finale de campionat și două finale de cupă disputate. Vilpas Vikings a avansat în semifinalele campionatului din Finlanda de șapte opri în ultimele opt ediții disputate și încheiate.
Culorile echipei sunt roșu și alb. Antrenorul principal este Jussi Savolainen. Asistent este Teemu Rannikko, unul dintre cei mai importanți jucători din istoria baschetului finlandez.
Lotul de jucători cuprinde cinci baschetbaliști americani, ceilalți componenți ai echipei fiind autohtoni. De notat că Aidan Hadaway nu este prezent la Samokov, iar Xavier Dusell figurează în lot, dar nu a evoluat în primele două meciuri la turneul de calificare BCL.
Ceilalți trei americani sunt principalii realizatori ai lui Salon Vilpas și veritabile pericole pentru orice adversar. Leland Walker, debutant în baschetul profesionist, a făcut furori în primele două meciuri ca jucător al echipei din Salo. El are 62 puncte marcate cumulat în partidele cu Levice și Bakken, fiind de departe principala armă ofensivă a echipei sale.
Interesant de notat este faptul că Salon Vilpas a depășit Bakken Bears în semifinalele turneului de la Samokov. Dacă danezii ar fi câștigat acest meci, atunci finala turneului BCL de la Samokov pe ruta campioanelor ar fi opus echipele cu cele mai multe meciuri disputate și câștigate în FIBA Europe Cup. CSM Oradea are 89 meciuri jucate în această competiție cu 50 victorii obținute, iar Bakken Bears a jucat 88 meciuri și a câștigat 52.
DJ Jefferies este un alt jucător redutabil pe relația unu la unu și dispune de un arsenal remarcabil, alături de un fizic impresionant și aduce o medie de aproape 20 puncte pe meci echipei sale. Al 3-lea american activ din lot este Karl Chavis, jucător cu prezență în spațiul de trei secunde, dar care poate să înscrie și de la mare distanță. Rotația de bază îi mai cuprinde pe Eero Innamaa, Mikael Aalto (5.5 recuperări ofensive pe meci!), Sebastian Lindberg și Riku Laine.
Salon Vilpas a utilizat 11 jucători la acest turneu, opt formând în principal rotația de bază. Cei trei americani și Eero Innamaa bifează în medie aproximativ 30 sau mai multe minute pe meci. Formați în sistemul universitar nord-american și având vârste fragede, aceștia au rutina și capacitatea gestionării numărului mare de minute în teren, respectiv a responsabilității și asumării deciziilor numeroase într-un meci.
Salon Vilpas a mai jucat în trecut în calificările BCL împotriva unei echipe românești. S-a întâmplat în urmă cu cinci ani, în Grecia, la turneul de calificare câștigat de U-BT Cluj-Napoca. Campioana României s-a impus în sferturile de finală cu scorul de 106-97. Doi jucători din acea echipă a finlandezilor se regăsesc în prezent în lot. Este vorba despre Riku Laine și Mikko Koivisto. Cel din urmă este un numer de referință pentru baschetul finlandez, dar el se află spre apusul carierei și nu face parte din rotația de bază obișnuită a echipei la acest început de sezon.
Vikings își respectă numele și prestează un baschet de mare angajament, cu un nivel ridicat de energie și combativitate, specifice baschetului scandinav.
Similar precedentelor meciuri disputate la turneul de calificare Basketball Champions League, CSM CSU Raiffeisen Oradea pornește cu șanse reale. Are un lot echilibrat de jucători, arme și resurse, dar așa cum se întâmplă în orice meci decisiv, miza și emoțiile pot interveni mai mult și mai vizibil decât de obicei, fiind un meci cu miză uriașă. Roș-albaștrii trebuie să fie pregătiți să joace împotriva unei echipe combative și care are niște vârfuri evidente în diferite aspecte ale jocului. De asemenea, va fi prima finală pentru CSM Oradea, chiar dacă aici nu se pune în joc vreun trofeu, sub comanda antrenorului Mikko Riipinen.
Dacă învinge în finala turneului de la Samokov, CSM CSU Raiffeisen va avansa în grupele Basketball Champions League. În cazul unei înfrângeri aventura europeană a Leilor Roșii va continua în grupele FIBA Europe Cup.
Citește articolul complet pe Oradea24
https://oradea24.ro/2026/09/19/csm-csu-raiffeisen-oradea-intalneste-campioana-finlandei-in-meciul-de-calificare-in-grupele-basketball-champions-league/