Construit în anul 301 din 93 de milioane de cărămizi, acest dom budist, rămas în picioare la 1.700 de ani distanță, este cea mai mare structură de acest gen din lume

Dacă vizitezi anticul oraș Anuradhapura într-o zi cu Lună plină, trecutul își face simțită prezența la fiecare pas. Pelerini budiști îmbrăcați în alb merg desculți pe potecile de pământ, în timp ce călugării în robe galbene cântă la răsărit. Turiști străini veniți din Taiwan sau Canada se alătură credincioșilor locali în ritualuri care se desfășoară neîntrerupt de peste 2.000 de ani.

Amplasat în câmpiile din nord-centrul statului Sri Lanka, Anuradhapura a fost prima mare capitală a insulei și rămâne una dintre cele mai sfinte cetăți ale lumii budiste, fiind primul loc din afara Indiei care a adoptat această religie.

Printre ruinele vastului parc arheologic se află mănăstiri, rezervoare de apă și stupe imense care se numără printre cele mai ambițioase monumente religioase construite vreodată.

Dintre toate aceste structuri, domul uriaș în formă de bulă al stupei Jetavanaramaya domină peisajul. Când construcția a fost finalizată, la începutul secolului al IV-lea e.n. (în jurul anului 301 d.Hr.), aceasta era a treia cea mai mare clădire realizată de om pe Pământ, fiind depășită doar de Marile Piramide din Giza.

Pentru ridicarea monumentului s-au folosit aproximativ 93,3 milioane de cărămizi din lut ars. În forma sa originală, stupa atingea o înălțime de aproape 122 de metri, fiind una dintre cele mai înalte structuri ale lumii antice.

Astăzi, după secole de prăbușiri parțiale, abandon și restaurări, Jetavanaramaya măsoară aproximativ 71 de metri. Chiar și la puțin peste jumătate din înălțimea inițială, ea rămâne cea mai mare structură din cărămidă ca volum realizată vreodată în istorie.

Masa sa este atât de impresionantă încât arheologii au calculat că din cărămizile folosite s-ar putea construi un zid înalt de un metru care să unească Londra de Edinburgh sau New York-ul de Pittsburgh.

Cu toate acestea, în afara granițelor din Sri Lanka, Jetavanaramaya este puțin cunoscută. Spre deosebire de piramidele din Egipt, monumentul nu a rămas la vedere de-a lungul secolelor.

Vegetația junglei, schimbările din doctrinele religioase și restaurările selective au îngropat treptat stupa și povestea ei, făcând ca una dintre cele mai mari realizări inginerești ale lumii antice să fie în mare parte uitată.

Numele Jetavanaramaya nu se referă doar la stupă, ci la întregul complex mănăstiresc numit Jetavana Vihara, proiectat pentru a adăposti sute de călugări. Fiecare clădire din complex era orientată spre stupă, astfel încât călugării care ieșeau din locuințe se aflau mereu cu fața spre monument, o amintire zilnică a devotamentului și ordinii cosmologice.

„Aproximativ 200 de călugări locuiau aici”, explică Godamune Pannaseeha, călugăr și ofițer superior de arheologie în Anuradhapura, unul dintre cei mai importanți experți contemporani în istoria Jetavanaramaya. Oamenii veneau să ofere robe, cărți și hrană pentru a obține merite spirituale, transformând locul într-un oraș religios viu.

Încă de la început, construcția a stârnit controverse. A fost ridicată pe un teren asociat tradițional cu Maha Vihara, instituția budistă ortodoxă Theravada, aparent fără consimțământul călugărilor de acolo. Mai târziu, complexul a fost asociat cu secta Sagalika, ce urma doctrine cu influențe Mahayana.

Deoarece nicio cronică Mahayana din antica Sri Lanka nu a supraviețuit, iar țara a rămas predominant Theravada, o mare parte din istoria monumentului și din tensiunile doctrinare ale vremii a trebuit să fie reconstruită indirect de istorici.

Provocările tehnice au fost uriașe, mai ales că structura a fost realizată din cărămizi de lut ars, un material mult mai sensibil la eroziune și prăbușire decât piatra piramidelor egiptene.

Anura Manatunga, profesor de arheologie la Universitatea Kelaniya din Sri Lanka, explică faptul că pentru a înlocui un singur bloc de piatră este nevoie de aproximativ zece cărămizi. Acest lucru a însemnat că zeci de milioane de cărămizi au trebuit fabricate în cuptoare speciale din regiune, transportate și așezate cu o precizie milimetrică.

Pentru transportul materialelor și compactarea solului la fundație, constructorii au folosit elefanți și carate trase de boi, o tehnică similară celei folosite la stupa Ruwanwelisaya, ridicată în anul 140 î.e.n.. Elefanții călcau pământul pentru a-l stabiliza, iar schelele erau realizate din bambus legat cu frânghii din fibre de nucă de cocos și plante agățătoare din junglă. Metalul era folosit extrem de rar, doar pentru unelte.

Pentru a testa rezistența solului, constructorii antici inundau terenul excavat și observau modul în care apa era absorbită. De asemenea, o secțiune prăbușită a stupei dezvăluie o cameră cilindrică goală în interior, ceea ce sugerează o înțelegere timpurie a sistemelor de ventilație.

Cărămizile erau lipite cu un mortar antic compus din dolomită zdrobită, calcar, nisip cernut și lut. Tentativele recente de restaurare care au folosit ciment au accelerat, din păcate, degradarea monumentului în loc să o prevină.

În interiorul structurii au fost găsite casete cu relicve sacre depuse la diferite niveluri. Printre cele mai importante descoperiri se numără plăcuțe din aur inscripționate în limba sanscrită cu texte din Prajñāpāramitā sutra, un text fundamental al budismului Mahayana, păstrate în prezent la Muzeul Național din Colombo. Acestea demonstrează că Jetavana a fost un centru cosmopolit de gândire budistă, conectat prin comerț și doctrină cu India și alte regiuni.

Un alt detaliu fascinant este turla monumentului. Relatările istorice menționează că în vârful acesteia se afla un diamant uriaș, ce ar fi putut avea rolul de a devia fulgerele în timpul furtunilor de monson.

Turla are o formă neobișnuită ce seamănă cu un turn, iar unii cercetători cred că modelul a fost influențat de lumea romană sau mediteraneană prin intermediul rutelor maritime comerciale din Oceanul Indian. Baza turlei păstrează basoreliefuri delicate, inclusiv reprezentări ale șarpelui sacru Naga.

Jetavanaramaya este adesea comparată cu Ruwanwelisaya, o stupă albă din apropiere care are o semnificație religioasă și mai mare pentru credincioși, adăpostind o parte din relicvele lui Buddha. Deși inițial a fost mai mică decât Jetavanaramaya, Ruwanwelisaya a fost întreținută continuu și depășește astăzi 100 de metri înălțime.

Eetalawetunwawe Gnanathilaka Thero, starețul mănăstirii Ruwanwelisaya, afirmă că numărul turiștilor străini a crescut considerabil în ultimii doi ani, după o perioadă marcată de războiul civil și de pandemie. Vizitatorii pot asista la cele nouă ritualuri zilnice puja, primul având loc la răsărit. Tot aici se află și Sri Maha Bodhi, templul construit în jurul smochinului sacru crescut dintr-un lăstar a copacului sub care Buddha a atins iluminarea.

Ceea ce face ca Jetavanaramaya să fie cu adevărat unică este faptul că o astfel de structură nu a mai fost construită niciodată. Timp de aproape 700 de ani după finalizarea ei, nicio altă stupă de o asemenea amploare nu a mai fost încercată în Sri Lanka sau în Asia de Sud-Est. Ea rămâne o dovadă tăcută a unei civilizații antice capabile de realizări inginerești uriașe, ridicată din pământ, credință și ingeniozitate umană.