În spatele imaginii de administrator implacabil și premier al cifrelor, Ilie Bolojan ascunde povestea unui copil de la țară, crescut cu respect față de pământ și o foame nepotolită de lectură. Floarea Bolojan, mama sa, a oferit o mărturie emoționantă despre „Ile al ei”: un băiat cuminte, „gingaș” la mâncare, care nu se despărțea de cărți nici când păștea bivolii pe malul apei. Totul într-un reportaj exclusiv realizat de jurnaliștii Libertatea în Bihor.

„Dacă mai ceri țâță, mama moare!”: Un copil cuminte, dar pretențios

Birtinul, satul bihorean unde a crescut Ilie Bolojan, este locul unde s-a format caracterul celui care astăzi conduce Guvernul României. Floarea Bolojan își amintește cu precizie detaliile care l-au definit pe fiul ei încă din primii ani de viață.

Mama premierului povestește că micul Ilie a fost un copil de o seriozitate rară, chiar și atunci când a venit vorba de momentele dificile ale copilăriei, precum înțărcatul.

„Ilie era gingaș la mâncare. El pân o mers la școală n-o mâncat fasole verde. Că vărsa de ea. O supt un an și zece luni. Era cuminte, era foarte cuminte. Când l-am înțărcat, i-am spus: «Dacă mai ceri țâță de la mama, mama moare!». Cum o știu el, micuț, așe, că mori, ce se-ntâmplă când mori… Da el n-o mai cerul. Alții fac rău la înțărcat… El nici nu s-o mai uitat la țâțe, să-i dau să sugă.”, a povestit femeia jurnaliștilor Libertatea care au vizitat-o în Bihor.

Totuși, mama sa nu a ezitat să îl „avertizeze” cu umor despre viitorul de adult: „Dar la mâncare, o fost foarte gingaș. N-o mâncat orișice. I-am spus: «Lasă, că te însori, muierea face sâmbătă mâncare, vei mânca tot dintr-aceea până-n ailaltă sâmbătă»”.

„Merea la vaci cu cartea-n brâncă”

Dacă alți copii vedeau mersul cu animalele pe câmp ca pe o corvoadă, pentru Ilie Bolojan era ocazia perfectă pentru a citi. Imaginea micului păstor cu cartea în mână a rămas întipărită în memoria satului.

„O șăzut la vaci. Aveam și bivoli. Merea cu animalele pe câmp, aici, pe râturi (n.red. – pășune pe malul apei) la noi. Ședea cu ele. Nu-i era rușine să meargă la vaci. Merea cu cartea-n brâncă (n.red. – mână), cetea până-acolo, că bivolii mereau încet. Cu cartea. El orișiunde s-o dus cu cartea.”, își amintește Floarea Bolojan.

Această pasiune nu s-a stins nici după zeci de ani. Mama sa mărturisește că și acum cititul îi fură orele de somn premierului: „Și-acuma, el are fel și fel de cărți, de istorie, de domnitori, de nu știu ce… Amu mai citește noaptea. Mă mai sună mai târziu: «Mămică, ce faci?». Eu: «Ce să fac? M-am culcat! Tu?», «Eu mai citesc puțin», «Da ce nu te culci, nu-ți ajunge toată ziua?»”.

„Nu-mi cumpăra nimic, cumpără-mi un Cutezătorii”

Cea mai relevantă amintire despre prioritățile copilului Ilie Bolojan vine din momentele în care părinții plecau la oraș. În timp ce alți copii visau la dulciuri sau jucării rare, „Ile” voia altceva.

„«Ce să-ți cumpăr de la Oradea?», «Nu-mi cumpăra nimic, cumpără-mi un Cutezătorii”. Și-i cumpăram revista Cutezătorii, mai cumpăram revista Lumea, îmi plăcea să mă uit și eu peste ea, să știu ce se-ntâmplă. Îmi plăcea Adrian Păunescu. Ca poet, așa l-am știut noi. Și-mi plăceau și cântecele de la cenaclu.”

Cutezătorii, între revistele care au format „Generația cu cheia la gât”

Solicitarea copilului Ilie Bolojan nu era întâmplătoare. În perioada României comuniste, deși cenzura era omniprezentă, revistele pentru copii reprezentau singura fereastră către aventură, știință și cunoaștere.

Revista Cutezătorii a fost lansată în 1967și era „biblia” școlarilor și a pionierilor. Conținea benzi desenate , articole despre istoria românilor, navigație și descoperiri științifice. Era o publicație care cultiva curajul și curiozitatea.

Revista Lumea, pe care o citea mama lui Ilie Bolojan, era o publicație de politică externă, extrem de apreciată de intelectualii vremii și de cei care doreau să înțeleagă contextul internațional dincolo de propaganda oficială. Faptul că familia Bolojan citea „Lumea” arată o deschidere culturală și o dorință de informare peste media rurală a vremii.

Existau și alte titluri de referință în presa vremii. Pentru cei mai mici existau „Luminița” și „Arici Pogonici”, în timp ce adolescenții pasionați de tehnică vânau la chioșcuri „Știință și Tehnică”.

Aceste publicații au jucat un rol esențial în formarea unei generații care a învățat să citească „printre rânduri” și care a prețuit informația într-o epocă a penuriei.

Revista Cutezătorii era concepută ca un amestec între educația patriotică și setea de aventură a tinerilor, punând un accent deosebit pe formarea caracterului prin următoarele secțiuni emblematice. Benzi desenate de legendă, care erau, probabil, cele mai citite pagini. Serii precum „Racheta albă” sau aventurile istorice desenate de maeștri precum Puiu Manu îi purtau pe copii în lumi pline de mister și curaj.

Revista dedica spații ample marilor domnitori și bătăliilor decisive ale poporului român. Această pasiune pentru istorie, menționată de mama sa ca fiind prezentă și astăzi în lecturile nocturne ale premierului, a fost hrănită de articolele despre Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare sau Mihai Viteazul.

„Vreau să știu”era o rubrică de popularizare a științei care explica fenomene naturale, inovații tehnice și mari descoperiri geografice. Pentru un copil de la țară, aceste pagini reprezentau singura fereastră către progresul tehnologic al lumii.

Fiind o publicație oficială a Consiliului Național al Organizației Pionierilor, revista promova valorile muncii asidue și ale rezultatelor școlare deosebite.