Oradea.ro
Oradea.ro

oradea.ro

Bugetarea participativă 2026: 39 de proiecte au fost declarate eligibile și intră în etapa de vot online

Bugetarea participativă 2026: 39 de proiecte au fost declarate eligibile și intră în etapa de vot online ȘtiriBugetarea participativă 2026: 39 de proiecte au fost declarate eligibile și intră în etapa de vot online Primăria Municipiului Oradea anunță finalizarea etapei de analiză a eligibilității proiectelor depuse în cadrul ediției 2026 a programului de bugetare participativă. În total, au fost depuse 55 de proiecte de către cetățeni. În urma procesului de evaluare realizat de comisia de analiză, 3 proiecte au fost identificate ca fiind dubluri, iar 16 proiecte au fost declarate neeligibile, principalul motiv fiind depășirea valorii maxime admise prin regulamentul programului. Astfel, 39 de proiecte au fost declarate eligibile și vor intra în etapa de vot online. O parte dintre acestea au fost validate condiționat, urmând ca anumite avize sau acorduri necesare implementării să fie obținute într-o etapă ulterioară, în cazul în care proiectele vor fi desemnate câștigătoare. Votul online se va desfășura în perioada 13 iulie – 27 septembrie 2026, iar orădenii sunt invitați să își exprime opțiunea pentru proiectele pe care le consideră cele mai utile pentru comunitate, accesând site-ul https://activ.oradea.ro/. Programul de bugetare participativă oferă cetățenilor posibilitatea de a contribui în mod direct la dezvoltarea orașului, prin propunerea și alegerea unor investiții de interes public, care pot îmbunătăți calitatea vieții în cartiere și în comunitate. Lista proiectelor eligibile poate fi consultată în documentul atașat, iar informațiile privind modalitatea de vot vor fi publicate pe platforma dedicată bugetării participative și pe site-ul Primăriei Municipiului Oradea înainte de începerea etapei de vot. Primăria Municipiului Oradea mulțumește tuturor cetățenilor care au depus proiecte și îi încurajează să participe activ și în etapa de vot, contribuind astfel la alegerea investițiilor care vor fi implementate prin programul de bugetare participativă. The post Bugetarea participativă 2026: 39 de proiecte au fost declarate eligibile și intră în etapa de vot online appeared first on Oradea.ro.

08 July 2026, 12:18
Bugetarea participativă 2026: 39 de proiecte au fost declarate eligibile și intră în etapa de vot online

Citește articolul complet pe Oradea.ro

https://oradea.ro/stiri/bugetarea-participativa-2026-39-de-proiecte-au-fost-declarate-eligibile-si-intra-in-etapa-de-vot-online/

Deschide