oradea24.ro
Atelier „Misterele întunericului: viețuitoarele din peșteri”
Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, atelierul Misterele întunericului: viețuitoarele din peșteri. Acesta va avea loc în 12 și 14 august 2026, orele 10:00 – 12:00, la sediul Muzeului Țării Crișurilor (Str. Armatei Române nr. 1/A). Atelierul este dedicat copiilor cu vârsta cuprinsă […]
Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, atelierul Misterele întunericului: viețuitoarele din peșteri. Acesta va avea loc în 12 și 14 august 2026, orele 10:00 – 12:00, la sediul Muzeului Țării Crișurilor (Str. Armatei Române nr. 1/A).
Atelierul este dedicat copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani și va cuprinde:
– prezentare despre formarea peșterilor și despre viețuitoarele troglobionte, troglofile și trogloxene, care trăiesc permanent sau temporar în mediul subteran;
– discuții interactive despre savantul Emil Racoviță și biospeologia; despre cum se orientează liliecii și cum se hrănesc;
– observarea directă a unor exemplare naturalizate de lilieci pentru a se familiariza cu anatomia acestor mamifere zburătoare;
– învățarea, prin activități interactive, a importanței biodiversității și conservării peșterilor și zonelor carstice;
– completarea unor fișe de lucru și confecționarea unui liliac din hârtie.
Activitățile sunt organizate și susținute de muzeografii Erika Posmoșanu și Adina Pop.
Atelierul se desfășoară cu un grup de minimum 5 și maximum 20 de copii, iar taxa de participare este de 20 lei/copil. Înscrierile se pot face la tel. 0787.561.836, de luni până vineri, în intervalul orar 08:30-15:30.
Citește articolul complet pe Oradea24
https://oradea24.ro/2026/07/28/atelier-misterele-intunericului-vietuitoarele-din-pesteri/