ASCO A MARCAT ZIUA PERSOANELOR CU DIZABILITATI
Administratia Sociala Comunitara Oradea a marcat azi Ziua Internationala a Persoanelor cu Dizabilitati. Evenimentul a avut loc la sediul institutiei si au participat reprezentanti ai institutiilor publice, respectiv Casa Judeteana de Pensii, Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortelor de Munca, Inspectoratul Teritorial de Munca Bihor, Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Bihor si reprezentanti ai organizatiilor neguvernamentale din municipiul Oradea. S-au dezbatut problemele cu care se confrunta cel mai des aceste persoane, le-au fost prezentate drepturile de care pot beneficia, conform legislatiei in vigoare, au avut loc discutii interactive privind accesul persoanelor cu dizabilitati in anumite domenii.De asemenea, la sediul institutiei, a avut loc o expozitie cu vânzare a produselor confectionate de catre beneficiarii Asociatiei Down Oradea, Asociatiei Alsterdorf si Asociatiei SOS Autism Bihor, au fost acordate diplome si buchete de flori, in semn de apreciere si recunostinta fata de contributia adusa la cresterea calitatii vietii persoanelor cu dizabilitati din municipiul Oradea.Din nefericire, imaginea in societate a persoanelor cu dizabilitati este, de cele mai multe ori, rezultatul prejudecatilor, al discriminarii si al stigmatizarii.Astfel, marcarea zilei are ca obiectiv promovarea unei mai bune intelegeri in ceea ce priveste problemele cu care se confrunta persoanele cu handicap si sustinerea demnitatii si a drepturilor acestora. Este totodata o ocazie pentru o schimbare de atitudine fata de aceste persoane, prin eliminarea barierelor in ceea ce priveste implicarea lor in diverse sfere de activitate. Mesajul transmis a fost acela ca societatea trebuie sa puna accentul pe abilitatea unei persoane, si nu pe dizabilitate.Ziua Internationala a Persoanelor cu Dizabilitati a fost proclamata de Adunarea Generala a ONU in 1992 si este marcata in fiecare an la data de 3 decembrie.In deschiderea evenimentului, directorul ASCO, Arina Mos, a precizat: "Ne-am gândit sa marcam Ziua Persoanelor cu Dizabilitati in cadrul unei intâlniri profesionale, ca forma de mediere a sprijinului oferit de autoritati persoanelor cu dizabilitati, a organizatiilor reprezentative ale acestora, care sa faciliteze solutionarea problemelor cu care se confrunta in mod direct aceasta categorie in relatia cu autoritatile statului." A multumit de asemenea intregii echipe care s-a implicat in organizarea acestui eveniment si a salutat prezenta viceprimarului Florin Birta, multumindu-i pentru sprijinul acordat si implicarea in rezolvarea problemelor persoanelor cu dizabilitati. Dl. viceprimar Florin Birta a concluzionat: "Multumesc doamnei director Arina Mos si intregii echipe a Administratiei Sociale Comunitare Oradea pentru organizarea acestui eveniment si pentru ceea ce fac pentru aceste persoane cu dizabilitati si va asigur de tot sprijinul necesar pentru derularea proiectelor existente si pentru dezvoltarea unor noi proiecte. Ma bucur sa fiu prezent azi, alaturi de dumneavoastra cu aceasta ocazie."Dorim prin aceasta actiune sa transmitem un mesaj tuturor, prin care sa schimbam atitudinea fata de aceste persoane, prin eliminarea barierelor in ceea ce priveste implicarea lor in diverse sfere de activitate.
Citește articolul complet pe Primaria Oradea
http://www.oradea.ro/stiri-oradea/asco-a-marcat-ziua-persoanelor-cu-dizabilitati