InfoOradea
InfoOradea

infooradea.ro

Angelo Cocian, „triplă” pentru FC Bihor. Roș-albaștrii au câștigat cu 4-0 în Slovenia

FC Bihor Oradea a obținut cea mai categorică victorie din cantonamentul desfășurat în Slovenia. Angelo Cocian a înscris de trei ori, iar Alexandru Boiciuc a stabilit scorul final al întâlnirii.… Articolul Angelo Cocian, „triplă” pentru FC Bihor. Roș-albaștrii au câștigat cu 4-0 în Slovenia apare prima dată în InfoOradea - Stiri si informatii din Oradea.

15 July 2026, 05:41 Redacția InfoOradea
FC Bihor

FC Bihor Oradea a obținut cea mai categorică victorie din cantonamentul desfășurat în Slovenia. Angelo Cocian a înscris de trei ori, iar Alexandru Boiciuc a stabilit scorul final al întâlnirii.


FC Bihor Oradea a obținut marți cea mai clară victorie din stagiul de pregătire desfășurat în Slovenia. Formația pregătită de Erik Lincar a învins echipa slovenă NK Kety Emi & Impol Bistrica cu scorul de 4-0, după ce la pauză conducea cu 1-0.

A fost cel de-al treilea joc de verificare disputat de roș-albaștri în această vară. FC Bihor a început cantonamentul cu o victorie cu 1-0 împotriva formației NK Jadran Dekani, după care a fost învinsă cu 3-1 de NK Varaždin.

În partida de marți, FC Bihor a controlat jocul, și-a creat numeroase ocazii și a lovit de două ori bara porții adverse.

Angelo Cocian a marcat trei dintre cele patru goluri

Scorul a fost deschis în minutul 18 de Angelo Cocian, cu un șut spectaculos de la aproximativ 27 de metri.

Același jucător a mai înscris de două ori în repriza secundă. Cocian a făcut 2-0 în minutul 51, iar în minutul 72 a transformat o lovitură de pedeapsă obținută de Mihai Orban.

Rezultatul final a fost stabilit în minutul 87 de Alexandru Boiciuc, cu o execuție puternică din interiorul careului.

Defensiva orădenilor le-a oferit puține oportunități adversarilor, iar FC Bihor a încheiat partida fără gol primit.

Erik Lincar: „Ne-a interesat foarte mult faza ofensivă”

La finalul întâlnirii, antrenorul Erik Lincar s-a declarat mulțumit de evoluția și implicarea jucătorilor.

„A fost un joc pe care am reușit să-l controlăm. Ne-a interesat foarte mult faza ofensivă, să reușim să marcăm și să ducem mingea cât mai des în fața porții. Cred că am reușit acest lucru și ne-am creat multe situații de gol. Sunt mulțumit de evoluția jucătorilor și de implicarea lor”, a declarat tehnicianul.

În privința sistemului utilizat, antrenorul a explicat că echipa trebuie să poată trece prin mai multe așezări pe parcursul unui meci.

„În fotbal nu putem spune că jucăm un singur sistem. În dinamica jocului poți trece prin mai multe așezări. Important este să înțelegem momentele fiecărui meci și să găsim cele mai bune soluții”, a afirmat Erik Lincar.

Rezultatul nu schimbă obiectivele pregătirii

Deși l-a felicitat pe Angelo Cocian pentru cele trei goluri marcate, Erik Lincar a avertizat că victoria categorică nu trebuie să ducă la relaxare.

„Nu ne îmbătăm cu apă rece. Important este că ne-am pregătit bine, a fost un joc reușit și acum așteptăm să vedem cum ne vom prezenta și în ultimul meci al cantonamentului”, a spus antrenorul.

Tehnicianul a vorbit și despre integrarea noilor jucători în lotul orădean.

„S-au integrat bine. Cei mai tineri mai au nevoie de adaptare, pentru că la nivelul Ligii a II-a implicarea și determinarea trebuie să fie mult mai mari. Sunt convins că, pas cu pas, vor înțelege cerințele fotbalului de seniori”, a adăugat acesta.

În ultimul joc de verificare din cantonamentul desfășurat în Slovenia, FC Bihor va întâlni joi formația croată NK Rudeš, potrivit programului anunțat de clubul orădean.

NK Kety Emi & Impol Bistrica – FC Bihor Oradea 0-4 (0-1)

Marcatori: Angelo Cocian (18, 51, 72 – penalty), Alexandru Boiciuc (87).

FC Bihor: Iustin Chirilă (46 Edgar Cadar, 73 Răzvan Cutean) – Peter Gal-Andrezly (46 Szabolcs Kilyén), Andrei Gal, Paul Antoche (46 Abel Popa), Mihai Velisar (61 Sorin Șerban) – Antonio Cruceru (61 Tudor Călin), Ioan Filip (69 Mihai Orban), Alexandru Bota (61 Matei Berchez) – Alexandru Boiciuc, Nicu Modan (61 Dragoș Tescan), Angelo Cocian (73 Mark Moruț).

Antrenor: Erik Lincar.

Articolul Angelo Cocian, „triplă” pentru FC Bihor. Roș-albaștrii au câștigat cu 4-0 în Slovenia apare prima dată în InfoOradea - Stiri si informatii din Oradea.

Citește articolul complet pe InfoOradea

https://infooradea.ro/angelo-cocian-tripla-pentru-fc-bihor-ros-albastrii-au-castigat-cu-4-0-in-slovenia/

Deschide