Primaria Oradea
Primaria Oradea

www.oradea.ro

Urbanism

AIO scoate la vanzare imobilul de pe str. Codrilor nr. 3

  In sedinta Consiliului Local de ieri, 30 iunie s-a aprobat trecerea din proprietatea publica in proprietatea privata a Municipiului Oradea, respectiv aprobarea vânzarii prin licitatie publica, a imobilului compus din doua constructii (sala de conferinte si motel in stadiu nefinalizat) si teren, in suprafata de 10.000 mp, situat in municipiul Oradea, str. Codrilor nr. 3. Acest imobil a apartinut pâna in anul 2014 Fundatiei Mecena. Imobilul se afla in imediata vecinatate a fostului Strand Municipal. Parcela are un front stradal de cca 100 m, fiind invecinat pe latura vestica si de sud cu viitorul complex Aquapark Nymphaea, iar la est de Strandul Dinamo. Prin aceasta hotarâre se aproba pretul de pornire a licitatiei de 910.000 euro, la care se adauga TVA. Pretul se va achita in lei, la cursul zilei de la data semnarii contractului de vânzare - cumparare. Cumparatorul va avea obligatia obtinerii autorizatiei de construire pentru finalizarea/modernizarea constructiei neterminate sau realizarea unor noi constructii, in termen de maxim 1 an de la semnarea contractului de vânzare-cumparare si finalizarea lucrarilor in termen de maxim 2 ani de la data emiterii autorizatiei de luare in folosinta a constructiei. "Nefinalizarea de catre cumparator a investitiei, in termen de maxim 3 ani de la data semnarii contractului de vânzare-cumparare, va duce la pierderea garantiei de buna executie si la plata unor penalitati de 500 lei/zi, pentru fiecare zi de intârziere, pâna la data emiterii autorizatiei de luare in folosinta a constructiei", a declarat primarul Ilie Bolojan.        

01 July 2015, 00:00

Citește articolul complet pe Primaria Oradea

http://www.oradea.ro/stiri-oradea/aio-scoate-la-vanzare-imobilul-de-pe-str-codrilor-nr-3