Oradea.ro
Oradea.ro

oradea.ro

ADLO lansează un nou apel pentru selectarea viitorilor rezidenți ai Incubatorului de Afaceri CRESC Oradea Mare

ADLO lansează un nou apel pentru selectarea viitorilor rezidenți ai Incubatorului de Afaceri CRESC Oradea Mare ȘtiriADLO lansează un nou apel pentru selectarea viitorilor rezidenți ai Incubatorului de Afaceri CRESC Oradea Mare Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) a lansat cel de-al optulea apel pentru selectarea participanților care vor intra în etapa de preincubare a Incubatorului de Afaceri CRESC Oradea Mare. Antreprenorii interesați își pot depune candidaturile până în 4 octombrie 2026, ora 23:00. Apelul se desfășoară în cadrul proiectului „Promovarea antreprenoriatului creativ prin dezvoltarea Incubatorului de Afaceri: CRESC Oradea Mare”, cod SMIS 122936, și se adresează afacerilor aflate la început de drum din domeniul industriilor creative și al serviciilor inovative. Sprijin pentru dezvoltarea afacerilor Firmele selectate vor beneficia de un program de sprijin structurat în trei etape – preincubare, incubare și post-incubare. În etapa de preincubare sunt evaluate potențialul ideii de afaceri și modelul de business. Ulterior, pe parcursul perioadei de incubare, antreprenorii vor avea acces la servicii administrative, spații pentru birouri, activități de networking, ateliere și echipamente, mentorat și consultanță. Programul include, de asemenea, participarea la traininguri, seminarii și conferințe, sprijin pentru elaborarea strategiilor de afaceri și pentru pregătirea proiectelor în vederea atragerii unor surse de finanțare. În etapa de post-incubare, firmele pot beneficia de sprijin pentru identificarea oportunităților de finanțare naționale și internaționale și pentru pregătirea aplicațiilor. Ciclul de incubare are o durată de trei ani, obiectivul fiind ca, la finalul acestei perioade, firmele să atingă un nivel de stabilitate și autonomie care să le permită continuarea activității în afara incubatorului. Cine poate aplica Apelul se adresează IMM-urilor cu un istoric de funcționare de maximum doi ani, precum și întreprinderilor nou-înființate. În cazul acestora din urmă, dovada înmatriculării la Oficiul Registrului Comerțului trebuie prezentată în termen de 30 de zile de la selecție. Activitatea firmei trebuie să se încadreze în codurile CAEN eligibile aferente industriilor creative, prevăzute în anexa regulamentului de selecție, acestea putând face parte din obiectul principal sau secundar de activitate. Întreprinderile existente trebuie să aibă sediul social în Regiunea Nord-Vest, să desfășoare activități în sectorul creativ și/sau în domeniul serviciilor inovative, să se încadreze în categoria IMM-urilor și să fie întreprinderi autonome, potrivit legislației în vigoare. Un criteriu important al selecției îl reprezintă fezabilitatea ideii de afaceri și capacitatea acesteia de a se dezvolta astfel încât firma să poată funcționa independent după încheierea perioadei de incubare. Ce obligații au firmele selectate După finalizarea etapei de preincubare, fiecare întreprindere selectată va încheia un contract de incubare. Printre principalele obligații se numără crearea a cel puțin unui nou loc de muncă în maximum șase luni de la intrarea în incubator și menținerea acestuia pe întreaga perioadă în care firma este rezidentă. Firmele vor trebui, totodată, să urmărească îmbunătățirea performanțelor economice și creșterea cifrei de afaceri de la un an fiscal la altul, să dezvolte relații comerciale inclusiv cu parteneri din afara ariei geografice în care funcționează incubatorul și să își îndeplinească obligațiile privind plata chiriei, impozitelor și taxelor. Calendarul selecției Apelul a fost publicat în data de 7 septembrie 2026, iar dosarele pot fi depuse până în 4 octombrie 2026, ora 23:00. Evaluarea dosarelor va avea loc în perioada 5–6 octombrie, iar rezultatele vor fi publicate în 6 octombrie pe site-ul www.crescoradea.ro. Eventualele contestații pot fi depuse până în 7 octombrie, ora 23:00, urmând să fie soluționate în 8 octombrie. Tot în 8 octombrie va fi comunicată programarea interviurilor, acestea urmând să se desfășoare în 9 octombrie 2026. Rezultatele finale ale procesului de selecție vor fi publicate în aceeași zi. Proiectul „Promovarea antreprenoriatului creativ prin dezvoltarea Incubatorului de Afaceri: CRESC Oradea Mare” este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014–2020, Axa prioritară 2 – Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii, Prioritatea de investiții 2.1 – Promovarea spiritului antreprenorial. The post ADLO lansează un nou apel pentru selectarea viitorilor rezidenți ai Incubatorului de Afaceri CRESC Oradea Mare appeared first on Oradea.ro.

08 September 2026, 12:18
ADLO lansează un nou apel pentru selectarea viitorilor rezidenți ai Incubatorului de Afaceri CRESC Oradea Mare

Citește articolul complet pe Oradea.ro

https://oradea.ro/stiri/adlo-lanseaza-un-nou-apel-pentru-selectarea-viitorilor-rezidenti-ai-incubatorului-de-afaceri-cresc-oradea-mare/

Deschide