Oradea24
Oradea24

oradea24.ro

ABA Crișuri: Lucrările la acumularea Corbești au depășit pragul de 10% din stadiul de realizare

Lucrările la obiectivul de investiții „Acumulare nepermanentă Corbești, județul Bihor”, derulate de Administrația Bazinală de Apă (ABA) Crișuri, avansează, stadiul actual de execuție depășind 10%. În prezent, pe amplasament sunt în desfășurare lucrări la infrastructura de acces, la elementele de construcție ale barajului și la amenajarea albiei râului Topa. Proiectul, început în anul 2011 și […]

14 October 2026, 11:35 Claudiu Mihuț
Administrație

Lucrările la obiectivul de investiții „Acumulare nepermanentă Corbești, județul Bihor”, derulate de Administrația Bazinală de Apă (ABA) Crișuri, avansează, stadiul actual de execuție depășind 10%. În prezent, pe amplasament sunt în desfășurare lucrări la infrastructura de acces, la elementele de construcție ale barajului și la amenajarea albiei râului Topa.

Proiectul, început în anul 2011 și sistat în 2015 din lipsă de finanțare, a fost reluat în 2026, după asigurarea finanțării în valoare de 103 milioane de lei prin Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE). Contractul de execuție a fost adjudecat de Asocierea SC COPOS CONSTRUCȚII SRL – lider de asociere, CEYSU INSAAT VE TICARET AS, SC GAVELLA COM SRL, DRUMURI ORĂȘENEȘTI SA și SC NEDEA CONST SRL, cu participarea subcontractanților SC ECO PIRO SRL și SC MARDION SRL. Durata estimată pentru finalizarea lucrărilor este de 36 de luni.

Până în prezent, au fost executate lucrări la podul de acces către drumul nou, în zona din amonte a acumulării, precum și la prelungirea golirii de fund a barajului. Totodată, a fost realizată recalibrarea albiei râului Topa în amonte de baraj și a fost executat un prag pentru reținerea materialelor plutitoare.

În ceea ce privește lucrările de consolidare și infrastructură, a fost executată parțial o porțiune din zidul de sprijin al drumului de pe versantul stâng, precum și zidurile aferente podului situat în aval de baraj. De asemenea, sunt în desfășurare lucrări la rețeaua de drumuri de acces către corpul barajului.

În această etapă, se lucrează și la crearea frontului de lucru necesar pentru executarea consolidărilor drumului de pe versantul stâng. Pentru realizarea acestor lucrări, derocările se efectuează cu ajutorul explozibililor, sectorul în care se desfășoară intervențiile fiind pus în siguranță.

„Avansul lucrărilor la acumularea Corbești reprezintă un pas important în realizarea unei investiții esențiale pentru protecția comunităților din zonă. În prezent, pe lângă lucrările la infrastructura de acces și la elementele hidrotehnice, ne concentrăm și pe crearea frontului de lucru necesar pentru consolidarea drumului de pe versantul stâng. În această zonă, derocările se realizează cu ajutorul explozibililor, iar sectorul în care se desfășoară aceste intervenții a fost pus în siguranță pentru executarea lucrărilor în condiții controlate.”, a declarat Pásztor Sándor, directorul Administrației Bazinale de Apă Crișuri.

Investiția cuprinde redimensionarea acumulării și a descărcătorului de ape mari, înlocuirea măștii din beton cu o geomembrană pentru impermeabilizare, decolmatarea și extinderea golirii de fund, consolidarea versanților, amenajarea albiei râului Topa în aval de baraj, supraînălțarea drumului forestier și instalarea echipamentelor de monitorizare a comportării construcției.

Amplasată pe Valea Topa, în amonte de localitatea Corbești, acumularea nepermanentă va avea o capacitate de 2,3 milioane de metri cubi și va contribui la atenuarea undelor de viitură și la reducerea riscului de inundații pentru localitățile Corbești, Topa de Sus, Topa de Jos, Cornișești, Hidișel și Ogești. Prin finalizarea investiției, vor beneficia de un nivel sporit de protecție aproape 3.000 de locuitori, precum și gospodării, obiective socio-economice, infrastructură rutieră, rețele de utilități și terenuri agricole.

Prin realizarea acumulării nepermanente Corbești, Administrația Bazinală de Apă Crișuri urmărește consolidarea infrastructurii de apărare împotriva inundațiilor din bazinul hidrografic Crișul Negru și creșterea rezilienței comunităților locale în fața fenomenelor hidrometeorologice extreme și a efectelor schimbărilor climatice.

Citește articolul complet pe Oradea24

https://oradea24.ro/2026/10/14/aba-crisuri-lucrarile-la-acumularea-corbesti-au-depasit-pragul-de-10-din-stadiul-de-realizare/

Deschide