8% reducere - pentru inca 3 zile
Mai sunt 3 zile pâna când oradenii pot sa-si achite integral impozitul pe proprietate, beneficiind in acest fel de o reducere de 8% din valoarea totala a impozitului. Dupa data de 31 martie, bonificatia de 8% nu se va mai aplica pentru plata integrala a impozitului pe proprietate. Contribuabilii isi pot achita impozitele si taxele locale la camera 14 (parter Primaria Oradea), prin unitatile Directiei de Posta, prin unitatile C.E.C. sau utilizând serviciul de plata online de pe site-ul municipalitatii www.oradea.ro, sectiunea Plati online. Serviciul de plata online permite accesul pe baza codului numeric personal pentru persoane fizice, respectiv pe baza codului fiscal pentru persoane juridice, pentru vizualizarea sumelor datorate de contribuabili si plata acestora (fara comision!) De la inceputul anului si pâna ieri, 28 martie si-au achitat impozitele pe proprietate un numar 63.079 persoane fizice (dintre care 46.722 au platit integral, beneficiind de reduceri in valoare totala de 847.087,48 lei) si 5.029 de persoane juridice (dintre care 2.059 au platit integral, beneficiind de reduceri in valoare totala de 325.873,44 lei). Valoarea totala a bonificatiilor acordate de municipalitate este de 1.172.960,92 lei. Pentru a veni in sprijinul cetatenilor care doresc sa-si achite impozitele pâna la data de 31 martie (pâna la aceasta data cetatenii beneficiind de bonificatia de 8% din valoarea impozitului pe proprietate, cu conditia platii integrale), Directia Economica a prelungit programul la cam 14, in perioada 28-31 martie in fiecare zi pâna la ora 18:30.
Citește articolul complet pe Primaria Oradea
http://www.oradea.ro/stiri-si-evenimente/8-reducere-pentru-inca-3-zile