oradea24.ro
53 de metri cubi de material lemnos, confiscați de polițiștii bihoreni din depozitul unei societăți comerciale
La data de 1 octombrie, polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Oradea, au efectuat un control la depozitul unei societăți comerciale din localitatea Valea de Jos, județul Bihor, pe linia deținerii și depozitării materialelor lemnoase. În […]
La data de 1 octombrie, polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Oradea, au efectuat un control la depozitul unei societăți comerciale din localitatea Valea de Jos, județul Bihor, pe linia deținerii și depozitării materialelor lemnoase.
În urma controlului efectuat, s-a constatat că societatea comercială deținea în stocul faptic 53 de metri cubi de material lemnos, din speciile fag și carpen, care nu se regăseau în stocurile scriptice.
În consecință, societatea comercială a fost sancționată contravențional, conform prevederilor Legii nr. 171/2010, cu amendă în valoare de 10.000 de lei.
Totodată, polițiștii au dispus confiscarea faptică a celor 53 de metri cubi de material lemnos, în valoare de 12.932 de lei (foto).
Citește articolul complet pe Oradea24
https://oradea24.ro/2026/10/02/53-de-metri-cubi-de-material-lemnos-confiscati-de-politistii-bihoreni-din-depozitul-unei-societati-comerciale/