oradea24.ro
10 incendii în ultimele 24 de ore în județul Bihor
10 incendii în ultimele 24 de ore în județul Bihor – principalele cauze și recomandări În ultimele 24 de ore, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor au desfășurat misiuni pentru stingerea a 10 incendii produse pe raza județului, dintre care 5 incendii de vegetație uscată și 5 incendii […]
10 incendii în ultimele 24 de ore în județul Bihor – principalele cauze și recomandări
În ultimele 24 de ore, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor au desfășurat misiuni pentru stingerea a 10 incendii produse pe raza județului, dintre care 5 incendii de vegetație uscată și 5 incendii izbucnite la locuințe și anexe gospodărești. Incendiile au fost provocate, cel mai probabil, de utilizarea focului deschis în spații deschise, coșuri de fum necurățate sau amplasate necorespunzător față de materiale combustibile, efectul termic al curentului electric și fumatul în locuri nepermise.
În ceea ce privește incendiile de vegetație uscată, echipajele de pompieri militari din cadrul Secției Beiuș, Stației Săcueni și Gărzii 1 Mai au acționat pentru localizarea și lichidarea focarelor în localitățile Beiuș, Căbești, Cihei, Diosig și Hidișel (comuna Dobrești), în cooperare cu Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Dobrești, Căbești și Diosig.
În localitățile Căbești și Hidișel, incendiile s-au manifestat pe o suprafață de aproximativ 10 hectare de pădure comunală, fiind afectate litiera, mărăcinișul și lăstărișul, existând riscul de propagare la fondul forestier. Cauza probabilă a acestor incendii a fost folosirea focului deschis în spații deschise, în condiții favorizante extinderii rapide a flăcărilor.
Pentru prevenirea unor astfel de situații, ISU Crișana recomandă cetățenilor:
să nu utilizeze focul deschis pentru igienizarea terenurilor sau arderea resturilor vegetale, această practică fiind strict interzisă;
să nu aprindă focul în apropierea pădurilor, terenurilor agricole sau a zonelor cu vegetație uscată;
să supravegheze permanent orice sursă de foc și să asigure stingerea completă a acesteia;
să anunțe de urgență producerea unui incendiu la numărul unic 112.
Referitor la incendiile produse la locuințe și anexe gospodărești, în localitățile Ștei, Cefa, Rontău și Oșorhei, acestea au fost generate, cel mai probabil, de coșuri de fum necurățate de funingine sau amplasate necorespunzător față de materialele combustibile, precum și de fumatul în locuri nepermise.
Intervenția promptă a pompierilor a condus la limitarea pagubelor, incendiile manifestându-se în principal la nivelul coșurilor de fum, unde s-a produs arderea funinginii și degradarea elementelor constructive.
În localitatea Cefa, incendiul a afectat o anexă gospodărească pe o suprafață de aproximativ 40 mp, fiind distruse bunurile depozitate în interiorul acesteia.
Un alt incendiu s-a produs în localitatea Feneriș (comuna Pocola), cauza probabilă fiind efectul termic al curentului electric generat de un bec utilizat pentru încălzirea puilor de găină. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta violent la nivelul unei anexe, pe o suprafață de aproximativ 60 mp. Datorită intervenției operative a pompierilor, a fost salvată locuința alipită construcției afectate, fiind totodată înlăturat pericolul producerii unei explozii prin evacuarea în siguranță a două butelii aflate în interior. De asemenea, au fost salvate obiecte de mobilier, documente și alte valori.
ISU Crișana reiterează importanța respectării măsurilor de prevenire a incendiilor și responsabilitatea fiecărui cetățean în evitarea unor astfel de evenimente, care pot avea consecințe grave asupra vieții, bunurilor și mediului înconjurător.
Informații suplimentare privind modul de comportare în situații de urgență pot fi obținute prin intermediul platformei naționale https://fiipregatit.ro/, precum și prin aplicația mobilă DSU.
Citește articolul complet pe Oradea24
https://oradea24.ro/2026/04/08/10-incendii-in-ultimele-24-de-ore-in-judetul-bihor/