Expoziția de Fotografie 'Lumina ce o ducem mai departe'
Expoziție itinerantă de fotografie la Muzeul Orașului Oradea
Expoziția de Fotografie "Lumina ce o ducem mai departe"
Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, Asociația „Bihorenii din Banat”, Muzeul Municipal din Beiuș, Facultatea de Arte din cadrul Universității de Vest Timișoara, cu sprijinul Consiliului Județean Bihor și al Primăriei Municipiului Oradea, vă invită la deschiderea expoziției itinerante de fotografie „Lumina ce o ducem mai departe”.
Detalii Eveniment
Evenimentul va avea loc miercuri, 29 aprilie a.c., ora 14.00, la Secția Muzeul Orașului Oradea (Piața Mihai Viteazul nr. 39-41).
Expoziția a fost vernisată în cadrul manifestărilor derulate cu ocazia Zilelor Culturii Bihorene în Banat, 2025. O serie de peste 30 de fotografii vechi, reprezentând chipuri ale locuitorilor din Valea de Sus, comuna Câmpani, își continuă drumul itinerant prin țară pentru a duce mai departe frumusețea oamenilor care au trăit și au luptat pentru neatârnarea țării. Imaginile alb-negru au fost realizate de fotografii Emil Pușcașu din București, fost învățător în Valea Neagră de Sus, și Liviu Florin Cionca, din Beiuș.
Deschiderea Expoziției
În deschidere vor vorbi Mircea Bota, președintele Asociației „Bihorenii din Banat”, Cristian Țoța, muzeograf la Muzeul Municipal din Beiuș, și dr. Ionuț Ciorba, Șef Secția Muzeul Orașului Oradea.
Perioada de Vizitare
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 29 aprilie - 31 mai 2026.
Vă așteptăm!
Vă mulțumim!
Alte Evenimente
BASCHET | Liga Națională Masculin BCR 2025/26, Semifinale, Meciul 2 | CSM CSU Raiffeisen Oradea vs Dinamo/Rapid București | Oradea Arena
12 Mai 2026, ora 20:30
BASCHET | Campionatul Național U16 Masculin - ediția 2025/26, Turneul final A | 13-17.05.2026 | Arena Antonio Alexe
13 Mai 2026 - 17 Mai 2026
Zilele Muzeului Țării Crișurilor, ediția a XXVIII-a
14 Mai 2026 - 25 Mai 2026