Biserica Baptistă Nr. 2 a dispărut!

Un val de nemulțumire, durere și revoltă a lovit comunitatea creștină baptistă din Oradea și nu numai. Și asta, pentru că aproape nimeni nu se aștepta ca Biserica Baptistă Nr. 2, vechea biserică Emanuel, să fie demolată.

Aici a fost o glorioasă biserică, a începutului românesc la Oradea. În locul ei se va face un banal bloc de locuințe...

Era un monument al rezistenței sub comunism, un monument al determinării și izbânzii, al creșterii și înfloririi bisericii baptiste din România. Fără perenitatea, rezistența și succesul acestei biserici, nu ar fi fost nicio Biserică Emanuel, niciun Centru Medical Bethesda și niciun liceu baptist și campus universitar propriu. De aceea, toți, chiar și cei din afara acestui cult, vedeau ca potrivită transformarea Bisericii Nr. 2 într-un muzeu al devenirii cultului baptist în Oradea și în România, un loc al cinstirii înaintașilor și dedicației lor pentru credință, o mărturie a sacrificiului de sine întru propășirea comunității, în nici într-un caz un morman de cărămizi și praf!

Biserica Baptistă Nr. 2 cu o seară înaintea demolării
Din cauza trăiniciei zidurilor, demolarea a durat două săptămâni

Pentru fratele Valentin Leucuța, un susținător puternic al bisericii baptiste, lucrurile se rezumă la această apreciere: „Să demolezi cea mai mare biserică din România, dintre toate cultele neoreformate în 1989?!” Așa ceva este inadmisibil, mai ales că existau soluții. „Nu am cuvinte: în loc să dai biserica la penticostali sau carismatici, care se adună prin foste fabrici de costume sau de strunguri, sau prin cinematografe, tu o demolezi? Și era ca nouă: fără igrasie și fără crăpături!” afirmă Leucuța.

Seara zilei de marți, 11 octombrie, a cunoscut o neașteptată efervescență lângă zidurile bisericii. Mai mulți baptiști revoltați, printre care și Valentin Leucuța (stânga), dezbăteau cu vie nemulțumire situația
Interiorul cu balconul

Și iată că, miercuri, 12 octombrie, de ziua orașului, utilajele de demolare au început să muște din zidurile trainice ale bisericii, situate pe strada Simion Bărnuțiu, în spatele blocurilor ce străjuiesc Bulevardul Decebal. Demolarea a fost grea, zidurile ridicate de Țon, pe strada Roșiorilor, dovedindu-se incredibil de trainice. Nori de praf au murdărit zile în șir mașinile riveranilor, într-un dispreț total față de normele europene privind construcțiile. Demolarea avea să dureze fix două săptămâni, incredibil de mult pentru o clădire cu un singur nivel. Nimeni nu se aștepta ca această clădire să opună atâta rezistență, mai ales că în comunicatul conducerii se afirmă că ea ar fi „suferit un proces de degradare tehnică accentuată” încă din anii '80 încoace…

Datele privind demolarea afișate pe peretele bisericii

Afrontul acesta cu demolarea bisericii este considerat prea mare de credincioși și, de aceea, au început demersurile de interogare a conducerii, reprezentată de pastorul și rectorul Paul Negruț, inițiativă boicotată imediat de către conducere.

Un grup de credincioși baptiști, a căror copilărie an fost legată de biserică, a cântat pe scena baptistierului, în weekendul de dinaintea demolării. Un tribut adus memoriei...

Situația Bisericii Nr. 2 a șocat întreaga lume baptistă, dar și pe orădenii de alte confesiuni și cineva se va alege cu imaginea scăzută și reputația afectată.

Un grup de credincioși îndurerați își iau rămas bun de la biserică, înainte de începerea demolării. Interiorul e perfect uscat, deși devenise adăpostul oamenilor străzii

Scurt istoric
Prima biserică baptistă din Oradea a fost una ungurească, care astăzi este monument de arhitectură. E așezată vizavi de Hotel Continental (Dacia) și a fost ridicată cu puțin înainte de izbucnirea Primului Război Mondial. Ea a fost un bun model de organizare, credință și determinare. Iată cum este ea descrisă în volumul Așezămintele culturale din municipiul Oradea și județul Bihor (Oradea, 1927), de Petre Dejeu: „Biserica Maghiară Baptistă. În anul 1886, în Oradea-Mare, abia găsim numai 3 baptiști (numiți și pocăiți) botezați după legea lor. În anul 1887 iar se botează 3 persoane, și în 1888 deodată se sporește acest număr încă cu 29 suflete. Predicatorul era un econom-plugar tânăr, cu numele Emeric Boroș. Casa de rugăciuni era în Str. Horticultorilor No. 5. În anul 1893 se zidește tot aici, însă spre grădină, o casă de rugăciuni mai mare; fiindcă cea dinspre stradă era prea mică și elementele turbulente depe stradă îi spărgea ferestrile cu petri.
La anul 1895, adunarea baptistă devine independentă și are un cor de 30-40 persoane, sub conducerea lui Mihai Brumar. În anul 1897, din colectă, se zidește templul depe strada Clujului No. 22.
Adunarea baptistă din Oradea-Mare, în anul 1901, devine centrul regiunii baptiste din Bihor și jur, cu 32 de adunări afiliate. Președinte fu ales Iuliu Darabont. Consiliul adunării hotărește vinderea templului vechii și, în 30 Iulie 1913, deschide porțile noului Sion din strada Bunyitei No. 10. La adunările religioase participă 1000 de membri.
În anul 1923, comunitatea stă sub conducerea unui consiliu de 8 membri, prezidat de Iuliu Darabant. Ea administrează 320 adunări din jur, în total cu 13.000 de membri.
Comunitatea din Oradea-Mare este centrala tuturor adunărilor baptiste maghiare din România-Mare și, ca atare, formează o secțiune a Federației Universale baptiste cu centrul în Richmond (America)”.

Imediat după război, populația românească, primind liber la așezarea în oraș, la creșterea numărului ei, a căutat să rezolve problema unui lăcaș de cult propriu. Primii pocăiți români sunt atestați aici înainte de 1900, dar adevărata lor creștere vine în vremea României Mari. De la un grup mic de credincioși înainte de război, iată că în 1923 se cumpără o casă veche, de pe strada Simion Bărnuțiu, în locul căreia a fost ridicată o clădire cu 140 de locuri. Efortul a pornit de la cei 45 de membri, cât avea biserica baptistă românească în 1923.

Pagina despre baptiști, din volumul lui Petre Dejeu, tipărit în 1926, la Oradea

Iată cum prezintă profesorul greco-catolic Petre Dejeu situația din vremea sa, în aceeași lucrare: „Biserica Română Baptistă. În Oradea-Mare, baptiștii români sunt deja din anii din urmă ai secolului XIX-lea. Încă pe vremea regimului maghiar ei erau în comunitatea ungurească. Predicatorul baptist Teodor Pușcaș, după stăruințe de câțiva ani, reușește a organiza adepții săi în ziua de 9 Decembrie 1923 într-o Comunitate Bisericească Română Baptistă în Oradea-Mare, având ca local casa din Strada Simion Bărnuțiu No. 27.
Această comunitate bisericească totdeodată este Centrala Administrației Adunărilor Baptiste Române din județul Bihor. Ea este supusă Comunității legale din Arad: centrul tuturor adunărilor baptiste române din Transilvania și care și ea e organ subaltern „Uniunii Centrale a Baptiștilor din România”, cu sediul în București.
Numărul baptiștilor români în Oradea și județul Bihor crește an de an în număr considerabil. Enoriașii baptiști în majoritate ies din biserica ortodoxă română”.
Mai departe vă redăm recenta cronologie stabilită de Alin Cristea, încă în lucru:
1923-1927
Biserica a fost condusă de pastorul Teodor Pușcaș, care a oficiat un botez cu 122 de persoane (nu toate din Oradea) în rîul Crișul Repede, în centrul orașului.
1927-1930
Biserica a fost condusă de pastorul Bucureanu.
1930-1933
Biserica a fost condusă de pastorul Petru Balc.
1943-1976
Biserica a fost condusă de pastorul Nicolae Covaci (președintele Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România în perioada 1968-1976). În 1934 biserica avea 50 de membri, iar în 1973 ajunsese la 570.
1946
S-a mărit spațiul de închinare publică. La inaugurarea din 20 octombrie a fost citit istoricul Bisericii Baptiste din Oradea.
1972-1973
Pastorul Gavrilă Crișan a slujit un an la Biserica Baptistă Nr. 2 din Oradea.
1973
Liviu Olah a devenit pastor asistent. Au avut loc botezuri mari, anul 1974 culminând cu botezul de 149 de persoane din 8 decembrie.
1977-1980
Iosif Țon devine pastor al Bisericii Baptiste Nr. 2, alături de Liviu Olah.
1979
Liviu Olah a pleacă în SUA, ca pastor al bisericii române din Detroit.
1980
Iosif Țon pleacă în SUA, unde va deveni directorul Societății Misionare Române.
1981
Nicolae Gheorghiță devine pastor al Bisericii Baptiste Nr. 2
1982
Paul Negruț este ales pastor, alături de Nicolae Gheorghiță.
1985
Vizita lui Billy Graham la Biserica Baptistă Nr. 2.

Billy Graham în Biserica nr. 2, vorbind sălii ultrapline

1986
S-a organizat cursul seral de studiu biblic numit „Școala Prorocilor”.
1989
Au fost ordinați încă doi păstori: Petru Vidu și Cornel Iova (până în 2002).
1990
Iosif Țon a revenit ca pastor (și rector al Institutului Biblic Emanuel în perioada 1991-1994), până în 1996.
1990
Este înființat Liceul Teologic Baptist Emanuel.
1990
Este înființat Institutul Biblic Emanuel (actualmente Universitatea Emanuel).
1994
Paul Negruț a devenit rectorul Intitutului Biblic Emanuel (actualmente Universitatea Emanuel).
1995
În 26 februarie 1995 a fost inaugurată clădirea Bisericii Baptiste Emanuel”.

Apariția noii Biserici Emanuel, această catedrală baptistă orădeană, cea mai mare din partea aceasta a Europei, a dus la părăsirea completă a vechii biserici de pe strada Simion Bărnuțiu. În ciuda celor 28 de ani de părăsire, biserica arăta extrem de bine în momentul demolării ei, complet uscată, fără atacul igrasiei. Este un fapt remarcabil, aproape de necrezut sau, după cum spun credincioșii, lucrarea Domnului. Biserica în sine parcă cerea să nu fie distrusă…

Zidurile lui Țon au cedat cel mai greu
Cu puțin înainte de eliberarea completă a terenului

Lupta cu oprimarea comunistă
Comunismul a fost sistemul care nu suporta subordonările în Occident, mai ales când era vorba de credință. Biserica Greco-Catolică este distrusă în 1948, Biserica Romano-Catolică este tolerată la limită, Bisericii Ortodoxe îi este numit un șef nesemnificativ, obedient sistemului, iar Biserica Baptistă este șicanată din plin, din cauza apartenenței ei americane. Enoriașii baptiști sunt acerb urmăriți de Securitate, fiind văzuți ca potențiali trădători ai României.

Liviu Olah

Principalii și luminoșii exponenți ai perioadei comuniste au fost Iosif Țon și Liviu Olah, după cum ne spune Nicolae Moranciu, jurnalist, vedetă TV și muzician, membru al bisericii baptiste de 15 ani. I-a cunoscut pe cei doi, inclusiv pe urmașul acestora, Paul Negruț, în anii '90, când nu bănuia că va ajunge și el baptist.

Paul Negruț și Luis Palau în studioul TVO, cu Nicolae Moranciu

Cel care îndrăznește să crească biserica în număr și în suprafață construită este Iosif Țon.

Iosif Țon, absolvent de Oxford, împreună cu familia, prin 1974

În ciuda greutăților, el se mobilizează exemplar, reușind să dubleze suprafața construită a bisericii de pe Simion Bărnuțiu. Astfel, corpului de pe strada amintită îi este adăugat cel de pe strada Roșiorilor, cu o intrare monumentală, care permite ca imobilul să nu mai fie numit casă de rugăciune, ci biserică.
Mobilizarea comunității baptiste reușite de Țon a fost una fără precedent în sistemul comunist. După cum ne spune Valentin Leucuța, „tatăl meu m-a dus la 10 ani, în 1980, sâmbătă dimineață, la 11 și jumătate, să văd șantierul. Erau 1000 de frați care munceau acolo. Restul veneau după ora 16, când ieșeau din fabrici. Țon spărgea cu barosul betonul armat al fostului baptistier și avea răni cu sânge în palme. N-am să uit asta niciodată! Era alb de la praful betonului”.
Mărirea s-a terminat în câteva luni, grație mobilizării exemplare a comunității baptiste, lucru foarte greu de digerat de către regimul comunist. Acesta permitea adunarea de mulțimi umane numai sub steagul PCR, întru elogierea conducătorului! Nu e de mirare deci că lui Iosif Țon i se va permite „detașarea” în SUA imediat după afacerea cu extinderea Bisericii Nr. 2.
După cum spune Alin Cristea, „în decembrie 2021, Marius Cruceru (unul dintre detractorii lui Iosif Țon, n.n.) și-a cerut scuze publice pentru modul în care, în urmă cu 10-11 ani, l-a înfruntat public, luând în considerare că a făcut multe pentru evanghelicii din România. Iată, s-a creat un precedent, oricât de bizar a fost generat”.
Se pare că nu are rost să se mai aștepte alte scuze deoarece principala operă a maestrului Iosif Țon tocmai a fost ștearsă de pe fața pământului, de parcă ar fi fost o neplăcută amintire…

Nicolae Moranciu despre cum a cedat licența de radio către Iosif Țon (foto): „Ca om de televiziune am fost șocat să-l întâlnesc la ușa CNA, la un concurs de licență pentru frecvență radio, pe însuși Iosif Țon, a cărui voce îmi era dragă de pe frecvența Radio Europa Liberă. Domnia sa reprezenta Radio Vocea Evangheliei. Există mărturia mea mai veche în care am spus cum am refuzat să fac un fals în acte publice, chiar în ziua concursului, căci deși nu eram pocăit, nu puteam să accept un compromis atât de scârbos. Mi se cerea să schimb foaia cu programul de duminică, să introduc la orele dimineții două ore de program creștin. Astfel primeam eu licența radio și am fi fost Radio-Televiziunea Oradea".
Nicolae Moranciu (centru) este, de aproape 15 ani, profesorul de chitară al tinerilor bisericii

- va urma -

Articol scris de Doru Sicoe