Trenul ,,Connecting Europe Express" va ajunge sambata la Oradea

Marti, 14 Septembrie 2021

Trenul ,,Connecting Europe Express
Trenul denumit simbolic „Connecting Europe Express" va ajunge la Oradea, sâmbata, 18 septembrie, la ora 21:21, unde va stationa aproximativ 55 de minute. Aici, autoritatile locale vor avea un mesaj de bun venit pentru oaspeti, dupa care se va face un schimb de steaguri/fanioane intre oficialitatile oradene si delegatiile participante. Mai apoi, cei prezenti vor putea admira expozitia de imagini feroviare organizata in incinta holului statiei CFR. Delegatii vor avea ocazia si sa vada centrul orasului in cadrul unei vizite scurte, dupa care acestia se vor reintoarce in gara, trenul urmând sa plece din Oradea la ora 22:16.

Având in vedere ca anul 2021 a fost desemnat ca fiind „anul cailor ferate", in UE s-a decis ca trenul simbolic, numit „Connecting Europe Express", sa traverseze Europa timp de mai bine de o luna. Acesta a plecat pe 2 septembrie de la Lisabona si va ajunge la destinatie pe 7 octombrie, la Paris. Trenul va calatori peste 20.000 km, va trece prin 26 de tari si va opri in peste 100 de localitati. Potrivit comisarului european Adina Valean, trenul isi va propune sa testeze care sunt obstacolele ce stau in calea crearii unei retele feroviare perfect interconectata. 

Pe traseu, trenul express a trecut deja prin Milano, Viena, Atena si va intra in România pe la Giurgiu, pe 17 septembrie. Va opri la Bucuresti, Brasov, Sibiu, Oradea si Arad si va iesi din tara pe 18 septembrie, pe la Curtici. Pe 21 septembrie trenul va fi la Varsovia, pe 25 septembrie la Praga si pe 1 octombrie la Stockholm. Punctul final va fi pe 7 octombrie, la Paris.

Intre 21 si 22 septembrie va exista si un tren pentru tarile baltice, intre Tallinn si Kaunas, pentru ca reteaua baltica are ecartament diferit si ar trebui sa fie unita de reteaua din restul UE prin proiectul Rail Baltica.

„Expresul transeuropean este un exemplu despre cum trenurile sunt un liant pentru tarile din UE. Este un tren care are o valoare simbolica si culturala, dar si una practica. Incercând sa conectam printr-un singur traseu cât mai multe orase europene, vom vedea clar care sunt obstacolele pentru a avea cu adevarat o retea europeana perfect interconectata. Fiecare oprire va fi urmata de un eveniment la care vor participa ONG-uri, companii feroviare, autoritati si, bineinteles, publicul larg", spunea, in martie, Adina Valean.

Pe tot parcursul anului, in toata Europa, vor fi organizate diverse activitati menite sa scoata in evidenta transportul feroviar pentru a incuraja deplasarea pe calea ferata atât pentru transportul de calatori, cât si pentru transportul de marfuri, precum si pentru a contribui la indeplinirea obiectivului stabilit in Pactul verde european, acela de a avea o Europa neutra din punctul de vedere al impactului asupra climei pâna in 2050. Trenul este una dintre initiativele emblematice ale Anului european al cailor ferate.

 

 

 

 

 


Sursa: Primaria Oradea    Citeste mai departe »

Comentarii: