Ministerul Sanatatii a pus din nou carul inaintea boilor. N-au internet dar va fi musai sa-si cumpere cititoare!

Vineri, 31 Octombrie 2014

In Bihor au fost distribuite in jur de 4.000 de carduri de sanatate iar pana la inceputul anului viitor medicii de familie sunt obligati sa dea intre 50 si 80 de euro pe cititoare. Chiar si cei de la tara, acolo unde, in multe cabinete medicale nu exista internet. Informatizarea si digitalizarea sistemului public de […]
The post Ministerul Sanatatii a pus din nou carul inaintea boilor. N-au internet dar va fi musai sa-si cumpere cititoare! appeared first on Presa Oradea.
 In Bihor au fost distribuite in jur de 4.000 de carduri de sanatate iar pana la inceputul anului viitor medicii de familie sunt obligati sa dea intre 50 si 80 de euro pe cititoare. Chiar si cei de la tara, acolo unde, in multe cabinete medicale nu exista internet.
Informatizarea si digitalizarea sistemului public de sanatate va intampina cu siguranta dificultati, si nu doar din cauza ca medicii vor fi obligati sa cheltuie bani din buzunarele lor pentru a achizitiona cititoare de carduri.

,,Pana la aceasta ora au fost distribuite in jur de 4.000 de carduri dar distribuirea lor prin posta va continua. De anul viitor, de pe 1 ianuarie, cardurile vor intra in folosinta iar pacientii vor fi nevoiti sa le aiba la ei cand merg la doctor.



Deocamdata nu sunt utilizabile dar medicii de familie sunt obligati sa isi cumpere cititoare de carduri pana pe 1 ianuarie. Nu sunt scumpe, undeva intre 50 si 80 de euro, iar beneficiile lor sunt incontestabile.
Cei care nu vor fi gasiti acasa de postas ca sa isi primeasca cardul vor putea sa si le ridice de la CAS dupa 15 noiembrie. Daca isi vor pierde cardul nu va fi o tragedie. Sunt obligati ca in 30 de zile sa declare pierderea lui si, contracost, vor primi alte carduri. Important este ca prin intermediul lui, coruptia din sistem se va diminua foarte mult"

a explicat Ionut Gheorghe, presedintele Casei de Asigurari de Sanatate (CAS) Bihor.
Furnizorii de carduri vor fi alesi ,,pe spranceana"
Lucrurile nu sunt insa chiar asa de roz cum le prezinta seful CAS Bihor. Multi medici din Oradea i-au rugat pe pacienti sa le aduca si lor un card de sanatate ca sa vada cum arata si, desi pretul unui cititor de carduri nu este mare, multi medici cred ca furnizorii acestora vor fi alesi ,,pe spranceana".

,,Cred ca cei care implementeaza acest sistem ar trebui sa ne furnizeze si cititoarele de carduri gratuit. Cum a putut Directia de Sanatate Publica sa ne distribuie gratuit laptop-uri pentru ca aveau nevoie de baza de date ar putea sa faca si ei.



Eu personal, pana acum am primit oferta pentru a achizitiona un cititor de carduri cu 270 de lei. Am inteles ca sunt si mai ieftine, unde la 50 de lei, dar nu stim daca vor fi bune. Este oricum trist ca si in aceasta situatie altii vor alege pentru noi iar noi vom fi nevoiti sa ne supunem"

spune medicul de familie Ramona Osvat.

,,Sunt multi medici care au cabinete in sate sau in localitati mai mici unde nu exista internet. Ce vor face acei medici cu cardurile si cititoarele daca nu se vor putea conecta la CAS? Sa nu mai vorbim de imposibilitatea de a face controale la domiciliu"

afirma medicul.
O noua metoda de control a medicilor
Vicepresedintele Consiliului Judetean al Colegiului Medicilor Bihor, Carol Ilyes, care este si medic de familie, sustine ca prin intermediul cardurilor CAS-urile din toata tara vor avea mai mult control asupra medicilor, pontandu-i, ca la uzina, la locurile de munca. Asta pentru ca dovedirea calitatii de asigurat se poate face si accesand site-urile CAS-urilor judetene, fara sa fie nevoie de niciun card.

,,Preturile cititoarelor sunt accesibile. 300 de lei nu este o suma mare chiar daca pe langa cititoare vor trebui cumparate si softuri care ajung si ele la 100 de lei. Problemele vor aparea dupa. Lucram cu programari si avem alocate 15 minute pentru fiecare pacient, conform CAS-ului. Eu, in cabinet, am fisele pacientilor ordonate pe ani de nastere si 20% dintre pacienti, cand vin la cabinet, nu stiu exact in ce an s-au nascut.



Nu vorbesc doar de oameni tineri ci si de oameni in varsta, cu diferite deficiente sau de parinti care au mai multi copii si nu stiu exact in ce an s-a nascut fiecare. Cum vor putea acesti oameni sa tina minte codurile PIN ale cardurilor? In plus, cardul nu a fost ganit ca sa dovedeasca calitatea de asigurat a pacientului pentru ca ea se poate afla si de pe site-ul CAS-ului, prin simpla introducere a CNP-ului. Cardurile au fost gandite ca o noua modalitate a CAS-ului de a ne controla pe noi medicii, de a ne ponta, cum se facea pe vremuri la uzina.
Nu sunt impotriva lor si cred ca se va diminua intr-o anumita masura coruptia in sistem, plus ca vor scadea multe costuri, dar va dati seama cum va fi ca la cateva sute de pacienti si zeci care asteapta la cabinet tu, ca medic, sa treci datele acestea pe card? In plus vor fi multe situatii cand vei sta 15 minute cu pacientul si te vei chinui sa ghicesti ce cod are cardul lui.
Sa nu mai vorbim de faptul ca nu vei avea pe acest card un istoric al bolilor si ca vei lucra in paralel si cu fise pana va fi pus la punct dosarul electronic al fiecaruia. Cred ca cei din sistem s-au cam pripit cand au declarat ca pana la 1 ianuarie 2015 cardurile vor fi functionale. Va fi nevoie de mult mai mult timp"

a explicat vicepresedintele Consiliului Judetean al Colegiului Medicilor Bihor.

In ceea ce priveste consultatiile la domiciliu, Carol Ilyes este de acord cu Ramona Osvat:

,,Cum se vor face consultatiile la domiciliu cu aceste carduri. Medicul de familie va lua cu el laptopul, softul aferent si cititorul si se va ruga de pacient sa-i dea voie sa se conecteze la internet?".

Ca o concluzie, medicii considera ca introducerea cardului de sanatate nu este un lucru rau dar ca, asa cum s-a intamplat si in alte situatii, mai marii de la Ministerul Sanatatii au pus carul inaintea boilor si nu au gandit in amanunt probleme importante pe care le vor intampina medicii atunci cand le vor folosi.
Ichim Vasilica
The post Ministerul Sanatatii a pus din nou carul inaintea boilor. N-au internet dar va fi musai sa-si cumpere cititoare! appeared first on Presa Oradea.



Sursa: OradeaPress    Citeste mai departe »

Comentarii: