Stadiul lucrarilor de investitii din zona Oncea si Episcopia Bihor

Vineri, 19 Iulie 2019

Stadiul lucrarilor de investitii din zona Oncea si Episcopia Bihor
Viceprimarul Florin Birta a sustinut azi, 18 iulie 2019, o conferinta de presa in teren, in care a prezentat stadiul unor lucrari care se deruleaza in municipiu. Astfel, cele trei lucrari prezentate se refera la amenajarea zonei cuprinse intre strada Martin Anderson Nexo si calea ferata, lucrarile de reabilitare pe strada Calea Bihorului - tronsonul cuprins intre podul Teodor Nes si intersectia cu Drumul de legatura intre strada Suisului si Calea Bihorului, respectiv lucrarile la drumul de legatura intre strada Suisului si Calea Bihorului.  

Terenul cuprins intre strada Martin Anderson Nexo si calea ferata a fost curatat si adus la acelasi nivel cu strada. Proiectul are in vedere amenajarea unui loc de joaca pentru copii, prevazut cu alei si trotuare, precum si amenajarea unui teren de minifotbal. De asemenea, se are in vedere plantarea de arbori, iar in final se vor monta banci de odihna si cosuri de gunoi.

"Aici am asfaltat recent trei strazi: strada Martin Anderson Nexo, strada Lacramioarelor si strada Caraiman. Cele trei strazi au fost modernizate total, lucrarile având o valoare de aproximativ 900.000 de euro fara TVA, iar acum lucram la aceasta zona verde, care inainte era o zona neintretinuta, plina de balarii. Am facut un gard de protectie la limita cu calea ferata, pentru a-i proteja pe cei care vor folosi acest spatiu verde. In prezent se lucreaza la un teren de sport imprejmuit pentru copiii din zona, iar lânga terenul de sport se va amenaja o zona verde inspre Podul Teodor Nes, in care se va face o alee pietonala, iar la toamna vor fi plantari de arbori si se va insamânta gazon, in asa fel incât aceasta zona sa-si schimbe total aspectul. Lucrarile sunt realizate de firma S.C Drumuri Orasenesti, in baza acordului-cadru de intretinere si reparatii drumuri si strazi si se vor termina aproximativ intr-o luna", a spus viceprimarul Florin Birta.

Reabilitarea strazii Bihorului - tronson pod Teodor Nes - interesectie Drum de legatura intre str. Suisului si Calea Bihorului

In ceea ce priveste lucrarile de reabilitare a strazii Bihorului - tronsonul cuprins intre Podul Teodor Nes si interesectia cu Drumul de legatura intre strada Suisului si Calea Bihorului, administratia locala reabiliteaza acest drum pentru a face conexiunea intre drumul expres si legatura noua de la Real Episcopia cu strada Suisului, pentru un acces mai facil spre Satu Mare si pentru a avea o ruta alternativa la circulatia din zona centrala.  

Proiectul prevede reabilitarea strazii pe o lungime de 2.051,25 de metri, precum si amenajarea de locuri de parcare oblice, se vor realiza trotuare cu latimea de 1,50 ml, cu racord la nivelul carosabilului in dreptul trecerilor de pietoni, ziduri de sprijin unde va fi necesar, accese auto si zone verzi. Pentru siguranta circulatiei sunt prevazute marcaje longitudinale, transversale si diverse, indicatoare rutiere, precum si treceri pentru pietoni marcate corespunzator.

In ceea ce priveste canalizarea pluviala, conform proiectului se vor amenaja colectoare, rigole transversale, guri de scurgere si camine de vizitare, iar pentru eliberarea amplasamentului in vederea largirii carosabilului si realizarea obiectivului, se impune si devierea retelelor electrice existente.

"La intersectia cu strada Ion Bogdan vom amenaja un sens giratoriu pentru o fluenta si o siguranta a traficului, acest tronson al Caii Bihorului urmând sa se incheie la viitorul sens giratoriu care va face legatura cu strada Suisului. In acest moment, pe partea dreapta dinspre podul Teodor Nes, se lucreaza la casetarea drumului, s-a pus balast stabilizant, s-au montat bordurile, aceeasi procedura trebuie continuata si pe partea stânga, dupa care se frezeaza asfaltul in mijloc si se toarna stratul de asfalt, lucrarile aici fiind realizate in proportie de 25% - 30%", a adaugat viceprimarul.

Ordinul de incepere a lucrarilor a fost dat in data de 14.03.2019, lucrarile fiind executate de asocierea de firme S.C. DRUM ASFALT  S.R.L. (lider de asociere)  - S.C. TRAMECO S.A. (asociat) - S.C. DRUMURI BIHOR  S.A. (asociat) - S.C. AMPER PROIECT (subcontractant instalatii electrice). Proiectarea a fost realizata de S.C. PROEXCO S.R.L. Valoarea lucrarilor este de 5.152.329,57 lei fara TVA iar durata de executie este de sase luni, in functie si de conditiile meteo. Pe aceasta strada vor fi realizate si doua statii de pompare, care vor colecta apele pluviale care vin de pe deal, pentru a rezolva problema inundatiilor din cartierul Oncea.

Drumul de legatura intre strada Suisului si Calea Bihorului

In ceea ce priveste drumul de legatura intre strada Suisului si Calea Bihorului, viceprimarul Florin Birta a precizat:  „Acest drum va face legatura intre sensul giratoriu de la Real Episcopia si actualul drum expres, el se va lega de la drumul care duce inspre Paleu, de la serpentine. Se va uni aici cu sensul giratoriu de la Real Episcopia, care va trebui translatat, va trebui pus in axul drumului european. Pretul contractului este de 26.214.014,40 lei fara TVA, lucrarile fiind realizate de asocierea de firme SC Drumuri Orasenesti SA (lider) - SC MBS Group SRL - SC Abed Nego COM SRL.

Ordinul de incepere a lucrarilor a fost emis in data de 03.07.2018, durata de executie fiind de 13 luni. Lucrarile sunt finalizate la acest drum in proportie de aproximativ 50%, drumul are o lungime de 2.823 de metri, din care un viaduct de 246 metri. Lucrarile la viaduct sunt realizate in proportie de aproximativ 70-80%.

Drumul de legatura intre strada Suisului si Calea Bihorului va asigura continuitatea intre drumul rapid recent realizat si DN19, in acest fel realizându-se un inel de legatura in partea de nord-est a municipiului.

„Aproape pe toata lungimea drumului a fost excavat stratul vegetal, s-a pus balast pentru a fi compactat, s-au pus bordurile, urmeaza sa se monteze un beton stabilizat, dupa care se va monta stratul efectiv de asfalt. Acest drum va avea doua benzi de circulatie de câte 3,5 metri, trotuar, pista pentru biciclete si iluminat public. Viaductul va uni acest drum de legatura, sunt 9 pile si 2 culei pe care vor veni montate grinzile care vor sprijini efectiv acest drum. Au fost forati aproximativ 90 de piloti la cel putin 20 de metri adâncime in pamânt, pentru a sustine cele 9 pile si cele doua culei. Aceasta legatura va descongestiona traficul din zona centrala si din Episcopia, toti cei care vor veni din centru sau dinspre Cluj, vorbim de traficul usor, vor putea folosi aceasta legatura, pentru a nu mai circula si a nu aglomera zona cartierului Episcopia. Când si acest drum va fi finalizat, impreuna cu strada Bihorului, vom finaliza si legatura dintre Osorhei si Oradea si atunci vom avea un drum care va ocoli orasul prin aceasta parte. Totodata, in viitor, tot pe aici se va face legatura cu viitoarea autostrada, cei care vor dori sa ajunga la autostrada vor putea astfel folosi acest drum pentru a nu mai intra prin oras", a mentionat viceprimarul.

 

 


Sursa: Primaria Oradea    Citeste mai departe »

Comentarii: