Spitalul Judetean si Spitalul Municipal vor fi reabilitate din fonduri europene

Duminica 21 Ianuarie 2018

Spitalul Judetean si Spitalul Municipal vor fi reabilitate din fonduri europene
In cadrul conferintei de presa sustinute azi, 12 ianuarie 2018, primarul Ilie Bolojan a prezentat doua proiecte importante pentru care municipalitatea a obtinut finantare europeana si care vizeaza cresterea performantei energetice a Spitalului Clinic Judetean de Urgenta si a Spitalului Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu", prin reabilitarea totala a celor doua cladiri.„Este un an in care vom avea mult de lucru, pe de o parte pentru ca avem proiecte in derulare pe care trebuie sa le finalizam, pe de alta parte pentru ca este o mare oportunitate pentru noi sa accesam fonduri europene si anul acesta. Acesta va fi obiectivul principal al Primariei Oradea - sa contracteze si sa execute din bani europeni cât mai multe proiecte, in asa fel incât, cu finantarile pe care le mai aduce si municipiul Oradea, sa putem sa rezolvam o parte din problemele pe care acest oras le mai are", a spus primarul Ilie Bolojan la inceputul conferintei de presa.Edilul-sef a aratat ca unul din domeniile importante este cel al sanatatii, unde se va investi in aparatura, cladiri noi si in reabilitarea spitalelor. In acest sens, a fost primita instiintarea oficiala ca Municipiul Oradea a câstigat doua proiecte foarte importante in sistemul sanitar, privind cele doua spitale mari din Oradea - Spitalul Judetean si Spitalul Clinic Municipal. „Urmeaza ca anul acesta sa reabilitam termic cladirile celor doua spitale, ceea ce inseamna practic o reabilitare totala a acestor cladiri", a anuntat primarul Ilie Bolojan.Cele doua proiecte vizeaza cresterea performantei energetice a spitalelor, cererile de finantare fiind depuse de municipalitate anul trecut, in cadrul Programului Operational Regional 2014-2020, Axa prioritara 3, prioritatea de investitii 3.1 (care se refera la eficienta energetica a infrastructurii publice). Pentru Spitalul Municipal valoarea totala a proiectului este de 7,95 milioane de euro, iar pentru Spitalul Judetean de 7,66 milioane euro.Aceste proiecte presupun reabilitarea exterioara a corpurilor principale ale acestor spitale si inlocuirea geamurilor si a instalatiilor interioare in vederea minimizarii pierderilor energetice. De asemenea, prin montarea pe acoperis a unor panouri fotovoltaice se are in vedere economisirea, respectiv reducerea consumului de energie termica spre zero. Spitalul Municipal va fi incalzit intr-o forma combinata, partial cu apa geotermala si partial cu pompe de caldura iar Spitalul Judetean va trece pe pompe de caldura. „Sistemul de termoficare va ramâne in rezerva pentru eventualele avarii. In acest fel vor fi niste economii foarte mari la termoficare, ceea ce ne va permite sa suplimentam cheltuielile pentru medicamente sau pentru celelelte conditii care sunt necesare pentru un sistem de calitate", a adaugat primarul.Proiectarea va fi realizata in urmatoarele doua luni, dupa care se vor organiza procedurile de licitatie pentru executia lucrarilor, acestea urmând sa se finalizeze in doi ani de la semnarea contractului de finantare. Contractul de finantare va fi semnat in cursul lunii februarie, iar la inceputul anului 2020 cele doua spitale vor fi complet reabilitate.Trei proiecte noi pentru sanatatePrimarul Ilie Bolojan a mai anuntat in conferinta de presa de azi ca se lucreaza, de asemenea, la aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru inca trei proiecte importante.Unul dintre aceste proiecte este construirea unui corp nou de cladire pentru pediatrie la Spitalul Municipal, unde se vor amplasa toate sectiile de pediatrie, la standardele cele mai moderne, iar in spatiile eliberate din corpul principal vor fi relocate sectiile care azi functioneaza in conditii improprii.O alta lucrare importanta, care va fi derulata in parteneriat cu Ministerul Sanatatii, este cladirea pentru unitatea de primire urgenta si pentru laborator si sterilizare, care urmeaza sa fie realizata incepând de anul acesta la Spitalul Judetean.Al treilea proiect de investitie vizeaza ambulatorul Spitalului Judetean, care urmeaza sa fie realizat deasupra parcarii, unde in momentul de fata este accesul in spital, iar complementar se lucreaza in vederea realizarii unei parcari supraterane.Se estimeaza ca valoarea cumulata a acestor lucrari va fi de aproximativ 20 de milioane de euro. Finantarea se va face prin accesarea de fonduri europene, o parte prin credit contractat de la Banca Mondiala, iar diferenta va fi asigurata din veniturile spitalelor si din bugetul local.„Cu cât accesam mai multe fonduri europene, cu atât efortul financiar al orasului va fi mai mic. Astfel, va fi o prioritate pentru noi in primele luni ale acestui an sa definitivam aceste proiecte", a subliniat primarul Ilie Bolojan.  


Sursa: Primaria Oradea    Citeste mai departe »

Comentarii: