Primaria Oradea a gazduit conferinta "12 octombrie. Aurel Lazar - un om, o tara, un destin"

Joi, 11 Octombrie 2018

Primaria Oradea a gazduit conferinta
Azi, 10 octombrie 2018, a avut loc in sala mare a Primariei Oradea a patra conferinta dedicata Centenarului Marii Unirii, la care au participat cu prezentari si discursuri mai multe unitati de invatamânt din municipiul Oradea. Este vorba de Liceul Teoretic Aurel Lazar, Liceul Greco-Catolic Iuliu Maniu, Liceul Baptist Emanuel, Liceul Ortodox Roman Ciorogariu, Liceul Onisifor Ghibu, Colegiul National Emanuil Gojdu, Colegiul National Iosif Vulcan.Tema centrala a conferintei a fost: "12 octombrie. Aurel Lazar - un om, o tara, un destin", tema special aleasa pentru ca mai sunt doar doua doua zile pâna când se implinesc 100 de ani de la semnarea, in casa dr. Aurel Lazar a Declaratiei de Independenta a Românilor din Transilvania, la data de 12 octombrie 1918.Din partea Primariei Oradea a participat purtatorul de cuvânt al institutiei, d-na Anca Grama.Aceasta s-a adresat celor prezenti, astfel: "Doresc sa va felicit atât in numele Primariei Oradea, cât si in numele meu personal pentru ca sunteti aici in numar atât de mare. Vreau sa ii felicit si pe profesorii vostri, pe coordonatorii vostri pentru ca s-au implicat in acest proiect impreuna cu primaria si iata ca azi suntem deja  la a patra conferinta din cadrul seriei de conferinte dedicate Centenarului Marii Unirii. Vineri, 12 octombrie vom sarbatori Ziua Orasului, pe care noi, Primaria Oradea, am pregatit-o cu multe surprize pentru participanti. Anul acesta sedinta festiva va avea loc de la ora 14:00 la Casa Memoriala Aurel Lazar, locul unde a fost semnata  Declaratia de Independenta a Românilor din Transilvania, tocmai pentru a cinsti acest moment. De la ora 15:00 va asteptam in Piata Unirii pentru a urmari defilarea paradei militare".Prezentarile conferintei au inceput cu un moment solemn, respectiv cu intonarea imnului national "Desteapta-te române" de catre corul Liceului Ortodox Roman Ciorogariu. Conferinta a fost moderata de profesor Livia Ghiurcuta.In continuare, elevii de la liceele amintite mai sus au sustinut mai multe prezentari astfel: Chira Madalina - "De ce era necesara unirea cu România?"; Borsa Mihai - "Biografia unui soldat necunoscut , profesor coordonator Livia Ghiurcuta; Soritau Elisei - "Bihorenii si unirea din 1918", profesor coordonator Ramona Istoc si Florin Istoc; Suteu Andrei - "Aurel Lazar - omul, faptele, ideile", profesor coordonator Livia Ghiurcuta; Haiduc Emma - Scurt sondaj de opinie referitor la Marea Unire, profesor coordonator Bradau Cristina. Totodata, profesoara Ivan Livia a sustinut o prezentare cu tema "Activitatea lui Aurel Lazar ca primar".La final, cei prezenti au putut asculta un frumos moment artistic interpretat la saxofon de Toie Bogdan de la Liceul Teoretic Aurel Lazar. 


Sursa: Primaria Oradea    Citeste mai departe »

Comentarii: