A treia activitate transnaţională de învăţare, formare, predare din cadrul proiectului de parteneriat strategic între şcoli Erasmus+ „Foresee the Future: curiosity, competence, confidence, creativity” desfășurat de Liceul Teoretic „Aurel Lazăr”, a fost găzduită de Lykeio Apostolou Varnava din Nicosia, Cipru.

 

Proiectul se realizează în colaborare cu şcoli din: Franța, Italia, Portugalia, Cipru și Turcia și constituie atât pentru elevii cât și pentru profesorii implicați un prilej de a se dezvolta profesional prin valorificarea experienței partenerilor, prin schimb de bune practici și de perspective asupra unui sector economic important și promițător pentru sfera ocupațională a tinerei generații - turismul.

În perioada 20-26 noiembrie 2017 delegația lăzăristă, alcătuită din elevii Raluca Pintea și Alin Stefancsik, însoțiți de coordonatorul de proiect, prof. dr. Carmen Chira, au participat la activitatea de formare, învățare și predare desfășurată la școala parteneră cipriotă Lykeio Apostolou Varnava din Nicosia. Programul de lucru a fost unul generos: vizite, prelegeri, ateliere de lucru pe echipe, participări la lecții etc.

Agenda propusă de gazde a cuprins vizite ale celor mai importante orașe din Cipru cu ghidaj în limba engleză realizat de elevii ciprioți. La finalul activităților, elevii au fost distribuiţi pe grupe şi au lucrat împreună la realizarea unor prezentări Power Point, în timp ce profesorii s-au ocupat de partea administrativă a întrunirii şi au purtat discuţii cu privire la următoarea mobilitate a proiectului.

„Perspectiva de a însoţi elevi într-o mobilitate Erasmus+ este o oportunitate în care este esenţial să fii deschis la cât mai multe experinţe. Activităţile de învăţare, workshop-urile, vizitele au fost atent alese de către gazde şi proiectate pentru a îmbina armonios munca, cunoaşterea şi relaxarea. Starea de bine permanentă a elevilor implicați în realizarea activităţilor, precum și prezentările realizate m-au convins de succesul acestei activități de mobilitate”, susține Carmen Chira.

Liceul Teoretic „Aurel Lazăr” implementează, până pe 31.08.2018, parteneriatul strategic cu titlul „Foresee the Future: curiosity, competence, confidence, creativity” derulat în cadrul unui Programul Erasmus+ finanţat de Comisia Europeană prin ANPCDEFP.