Cei care doresc să descopere câteva obiective turistice deosebit de frumoase din Parcul Natural Apuseni sunt invitați sâmbătă, 14 iulie, la o excursie de o zi cu autocarul.

 

Agenția de Management al Destinației (AMD) Bihor organizează sâmbătă, 14 iulie, o excursie de o zi cu autocarul, la care pot participa toți cei interesați să descopere câteva obiective turistice deosebit de frumoase din Parcul Natural Apuseni, și anume platoul carstic Padiș și Peștera Urșilor.

Programul planificat de organizatori presupune plecarea din Oradea sâmbătă, 14 iulie, la ora 8.30, Sânmartin/Băile 1 Mai - la ora 8.45, iar din Băile Felix - la 8.55. Sosirea pe platoul Padiș va avea loc în jurul orei 11.15, după care turiștii vor porni pe un traseu ușor spre Poiana Ponor/Izbucul Ponor (distanță 5 km, urcare 80 m, coborâre 277 m). Sosirea în Poiana Glăvoi este estimată în jurul orei 13.30, iar după pauza de masă, se va porni spre Poiana Bălileasa. La ora 16.00, este programată vizitarea Peșterii Urșilor de la Chișcău (taxa de intrare în peșteră este de 20 lei pentru adulţi și de 10 lei pentru copii), iar la ora 17.15, va avea loc vizitarea muzeului etnografic „La Fluturi” (intrarea este gratuită, însă se vor putea face donații).

Tarifele de participare la excursie sunt următoarele: 49 lei pentru adulți, 29 lei pentru copiii sub 12 ani. Participarea este gratuită pentru copiii sub trei ani.  

Biletele se pot achiziționa la sediul Agenției de Management al Destinației Bihor (AMD Bihor): str. Primăriei nr. 2, et. 1, ap. 6 - 7, Oradea, județul Bihor, în zilele lucrătoare, între orele 8.00 - 16.30. Biletele se pot achiziționa și online pe pagina www.biletmaster.ro

Organizatorii anunță că numărul locurilor disponibile este limitat. Informații suplimentare se pot obține la tel. 0723-373.179, AMD Bihor (Rosmann Eddie).