Actualizat mai 8th, 2024 12:18 AM
iul. 01, 2020 Daniel Ardelean Actualitate, Frontpage 0 3062 vizualizari
De la 1 iulie, cardul de sănătate este necesar pentru spitalizarea continuă şi de zi, pentru serviciile paraclinice şi la farmacie, dar nu și la medicul de familie şi la medicul din ambulatoriul de specialitate. Totodată, cardul de sănătate nu este necesar pentru serviciile medicale de urgenţă. Dacă se pierde cardul de sănătate, casele de asigurări pot da o adeverinţă care îi ţine locul, conform Mediafax.
De asemenea, la medicul de familie şi la policlinică va fi nevoie de cardul de sănătate din 30 septembrie. Celelalte măsuri aplicabile până la data de 30 septembrie sunt: consultațiile medicale acordate în asistența medicală primară și ambulatoriu, inclusiv serviciile conexe actului medical furnizate de psiholog și logoped, pot fi acordate și la distanță; consultațiile la medicul specialist din ambulatoriu se acordă fără a fi necesar biletul de trimitere; în urma consultațiilor acordate la distanță, medicul de familie/medicul specialist va emite toate documentele necesare, inclusiv prescripțiile medicale; pentru situațiile care necesită prezentarea de documente casei de asigurări de sănătate de către asigurat, documentele pot fi transmise prin mijloace electronice de comunicare.
feb. 10, 2022 0
dec. 09, 2021 0
ian. 21, 2020 0
oct. 22, 2019 0
mai 08, 2024 0
mai 08, 2024 0
mai 07, 2024 0
mai 07, 2024 0